Tbilisi, a șasea zi de proteste. Punct medical pentru manifestanții afectați de gazele lacrimogene (VIDEO)

Protestele de la Tbilisi față de suspendarea procesului de integrare europeană a Georgiei au continuat în seara de 3 spre 4 decembrie, ajungând la a șasea zi consecutivă. Manifestația a fost marcată de violențe între demonstranți și forțele de ordine. 

Mii de oameni au protestat la Tbilisi noaptea trecută. Aceștia au încercat chiar să pătrundă în clădirea Parlamentului.

Tradițional, trupele speciale au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. La rândul lor, manifestații au lansat focuri de artificii în direcția acestora și au ridicat baricade.

În fața Teatrului de Operă și Balet din oraș a fost organizat un punct medical, unde manifestanții primeau ajutor necesar împotriva gazelor lacrimogene. Oamenilor li s-a oferit, de asemenea, supă fierbinte, ceai și dulciuri.

Acțiunea de protest a fost marcată din nou de rețineri.

Precizăm că protestele au izbucnit în seara de 28 noiembrie, după ce, în aceiași zi, premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a anunțat că Guvernul amână negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2028. El a mai declarat că Georgia renunță la subvențiile bugetare din partea UE în această perioadă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Între +12 și +31°C. Cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +26°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +31°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe, iar pentru miercuri – averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: