The Local

Teste-acadele. În Austria a început testarea copiilor de grădiniță pentru COVID-19

În Austria a demarat un proiect-pilot prin care copiii de grădiniță sunt testați pentru Covid, scrie portalul thelocal.at. Deocamdată, acesta a fost implementat în cinci grădinițe. Dacă va avea succes, ar putea fi extins în toată țara. Testele sunt numite „acadele”, iar rezultatele sunt gata timp de 15 minute.

Proiectul a demarat pe 6 aprilie și are scopul de a reflecta gradul de răspândire a noului tip de coronavirus în rândul copiilor de vârstă preșcolară.

În prima zi, au fost testați 179 de copii și a fost depistat un singur caz pozitiv. Experimentul va continua timp de opt săptămâni, iar după ce vor fi analizate rezultatele, ar putea fi extins în restul țării.

Cei mici vor fi testați de două ori pe săptămână – luni și miercuri.

Testele au primit denumirea de „acadele” și sunt utilizate în mod asemănător cu periuțele de dinți. Rezultatele sunt gata timp de 15 minute.

„Datorită acestor teste, va fi posibilă depistarea sursei de infectare într-un timp cât mai scurt și, totodată, protejarea pedagogilor, a copiilor și a familiilor acestora”, au argumentat autorii inițiativei.

Testul are o acuratețe de 95,65% și costă în jur de 12 euro.

oekastatic.orf.at

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Aglomerație la aeroportul din Chișinău, după ce mai multe curse aeriene au aterizat aproape simultan (VIDEO)

La Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), pe sensul de intrare în țară, pe 3 iulie s-a înregistrat un flux temporar crescut de pasageri, din cauza aterizării aproape simultane a mai multor curse aeriene. Despre acest lucru a comunicat administrația AIC, după ce în spațiul public au apărut imagini video cu o mulțime mare de oameni așteptând în afara terminalului aeroportului.

Pe rețelele de socializare au fost publicate imagini video în care zeci de pasageri sunt surprinși așteptând în exteriorul terminalului Aeroportului Internațional Chișinău, sub soare, pentru a trece procedurile necesare.

Mai târziu, administrația aeroportului a comunicat că, în această după-amiază, au aterizat mai multe curse aeriene „aproape concomitent”, ceea ce a generat temporar un flux crescut de pasageri. Acesta s-a înregistrat în zona de control a frontierei la intrarea în țară.

Personalul aeroportuar, în colaborare cu Poliția de Frontieră și celelalte servicii competente, a gestionat situația în conformitate cu procedurile operaționale. (…) Pasagerii au fost direcționați gradual către zona de control pentru a evita aglomerația excesivă în interior. Măsura a fost una temporară, luată în scopul asigurării securității tuturor călătorilor”, a menționat administrația aeroportului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: