Facebook/Николай Григоришин

„Testul a arătat din nou pozitiv”. Primarul mun. Bălți Nicolai Grigorișin s-a infectat a doua oară cu COVID-19

Primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, s-a infectat repetat cu noul tip de Coronavirus. Anunțul a fost făcut de el pe pagina sa de Facebook.

Edilul a mai menționat că audierile de la Primărie, care urmau să aibă loc astăzi se amână.

„Cu părere de rău, testul la Covid a arătat din nou pozitiv. Vreau să-mi cer scuze de la cetățenii care s-au înscris la audiență pe luni. În condițiile date, audiența se amână pentru o perioadă nedeterminată. Voi încerca mai repede să mă pun pe picioare și să revin la îndatoririle mele”, se arată în mesajul lui Grogorișin.

Pentru prima dată, Nicolai Grigorișin a fost testat pozitiv la COVID-19 la sfârșitul lui septembrie 2020. Atunci, viceprimarul Grișorișin a anunțat că pleacă în concediu și urmează a fi internat în spital.

Amintim că Nicolai Grigorișin a câștigat fotoliul de primar al municipiului Bălți în urma turului doi al alegerilor locale anticipate, deși prezența la vot a constituit mai puțin de 10%. Într-un interviu pentru NM, primarul ales și-a expus opinia despre boicotarea scrutinului și de ce este sigur că „în spatele său se află bălțenii” și că a obținut „o victorie sigură”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Agrobiznes.md

„Nu cerem o favoare”: Producătorii de sfeclă de zahăr cer o întâlnire urgentă cu premierul sau se alătură protestelor fermierilor

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova cere o întâlnire urgentă cu autoritățile pentru a discuta despre viitorul sectorului și achitarea subvențiilor promise. Fermierii au avertizat, pe 29 octombrie, că, dacă întrevederea nu va avea loc până pe 6 noiembrie, vor merge să ceară răspunsuri la sediile instituțiilor și se vor alătura protestelor agricultorilor.

Scrisoarea este adresată premierului Vasile Tofan, ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, și președinților comisiilor parlamentare pentru agricultură și economie. Documentul a fost transmis și Asociației „Forța Fermierilor” și Asociației Naționale a Producătorilor de Culturi Oleaginoase.

Producătorii susțin că solicitările lor anterioare au rămas fără răspuns. Pe 29 septembrie, aceștia au cerut lansarea apelului pentru acordarea sprijinului financiar destinat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Nici acest demers, nici apelul comun al asociațiilor agricole din 21 octombrie nu ar fi primit un răspuns din partea autorităților.

„Nu cerem o favoare, ci respectarea unui act normativ în vigoare. Fermierii au semănat sfeclă în 2025-2026 bazându-se pe acest angajament al statului”, se arată în scrisoare.

Potrivit asociației, pentru plățile solicitate ar fi necesare 30–40 de milioane de lei, sumă care ar reprezenta mai puțin de o zecime din veniturile aduse anual de sector la bugetul public. Producătorii spun că ramura asigură circa 3.500 de locuri de muncă, mai ales în satele din nordul țării, și valorifică investiții de aproximativ 130 de milioane de euro.

„Avertizăm în mod clar: dacă plățile promise nu vor fi acordate, în anul 2027 Republica Moldova riscă să rămână fără zahăr produs autohton”, avertizează asociația.

La întâlnirea solicitată, producătorii vor un calendar pentru lansarea apelului și achitarea sprijinului aferent anului 2026, până la 31 decembrie. De asemenea, cer măsuri pentru echilibrarea pieței interne a zahărului, inclusiv reglementarea importurilor.

Asociația susține că își dorește dialog și că a încercat să evite protestele de stradă. Dacă întâlnirea nu va fi convocată, fermierii anunță că se vor prezenta organizat, însoțiți de presă, la Guvern, Ministerul Agriculturii și Parlament.

„Totodată, membrii APSZM vor fi nevoiți să se alăture protestelor producătorilor agricoli. Este o decizie pe care nu ne-o dorim și la care am fi împinși de lipsa de reacție a autorităților”, se menționează în demers.

NM a solicitat o reacție de la Guvern, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, pe 2 octombrie, că fondurile rămase neutilizate în cadrul unor forme de subvenționare vor fi redistribuite pentru achitarea cererilor de plăți complementare depuse în 2025. Potrivit instituției, decizia viza peste 3.700 de fermieri.

Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a criticat atunci decizia. Potrivit lui, redistribuirea lasă fără finanțare măsuri prevăzute pentru 2026 în Programul strategic al politicii agricole pentru perioada 2026–2030. Tot atunci, cultivatorii de sfeclă de zahăr au cerut să le fie acordate subvențiile pentru acest an. În caz contrar, avertizau ei, s-ar putea alătura protestelor agricultorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: