The artsale 14.05.2023 pe teritoriul fabricii Aroma

Yard Sale se desfășoară deja de 13 ani, dar Yard-ul mare de primăvară este întotdeauna deosebit de așteptat. Acest lucru nu este întâmplător, doar — mai, Yard și artă — fac o combinație de-a dreptul fascinantă! În luna mai, pe lângă constantul design market și nelipsita distracție, Yard Sale găzduiește cel mai mare vernisaj de artă; în anul curent, toate aceste componente vor fi din nou amplasate pe teritoriul renumitei fabrici AROMA pe data de 14 mai!

Așadar, ce se va întâmpla și de ce trebuie vizitat acest eveniment?

1. EXPO-TÂRG DE ARTE
Incredibil, dar într-un singur loc se vor aduna artiști din diverse ramuri ale artei — pictori, ilustratori, scriitori de graffiti, sculptori, olari, maeștri în arta textilă, fotografi, videografi, muzicieni, stand-up comedianți și toți cei care trăiesc prin artă 24/7!
Vom avea parte de un vernisaj grandios cu picturi, sculpturi, ilustrații, instalații artistice, panouri, postere, colaje și alte manifestări artistice ale creatorilor autohtoni. Savurați, priviți, inspirați-vă, cunoașteți lume, faceți poze și, desigur, cumpărați lucrările acestor artiști talentați!
Apropo, la ediția din anul trecut au fost aproximativ 35 de artiști, iar în acest an, ne bucurăm să găzduim — 50 de artiști!

Lucrări clasice și abstracte, peisaje, portrete, nature morte, tablouri în acuarelă, acrilice, ulei, creioane și carioce, imprimeuri, miniaturi, grafică, nude, cartoons, papier-mache, textile, 3D, video, media art, covoare, ceramică, lucrări contemporane și academice, ușor de înțeles și nu prea.

Iată doar câțiva dintre artiștii care vor participa la vernisaj: Даша Чегаровская, Анаит Айрапетова, Наталия Сухорукова, Серджиу Лопатинский, Анна Исаева, Марина Шупак, Никита Кирица, Ника Михайлова, Ольга Зозуля, Anastasia Danilova, Elena Beleaeva, Влада Кугат, Виталий Курортный, Николетта Ангел, Лилия Крецу, Bulat Gabriela, Влада Райляну, Дарья Михайлова, Александра Траченко, Анна Баранова, Aurelia Gagiu, Дарья Бельченкова, Manascurta Mihaela, Daria Furtuna, Жанна Кузьмина, Антонина Павлик, etc.

2. DESIGN & ECO MARKET
Yard Sale include constant — articole unice de designer, stand-uri ale brandurilor locale, stand-uri cu haine din garderobele personale la prețuri accesibile, obiecte de decor pentru casă, bijuterii originale, obiecte de anticariat, discuri pe vinil, flori, jucării handmade și educative, cărți, produse cosmetice naturale, lumânări, săpun, condimente, gustări sănătoase și delicii de casă pentru orice gurmand!

Circa 140 de vânzători de varii produse, inclusiv cei peste 15 comercianți noi care își vor expune produsele pentru prima dată la Yard. Va să zică, dacă ai nevoie de un cadou pentru o persoană care are de toate — acesta este locul potrivit pentru găselnițe faine.

3. FOOD COURT ȘI O MULȚIME DE BĂUTURI
Cheat’meal’day va fi unul exploziv — cu burritos delicioși și tacos cu creveți de la Taqueria Bar, burgeri cu carne de vită și costițe la grătar de la Craft Baza. Plăcințele, sarmale și babă negră preparate de doamna Margareta. Nu uităm și de tăițeii chinezești în cutiuțele de la China Wok. De asemenea — frigărui, mititei, samosas și biryani, salate vegetariene, chiar și supă de casă servită în păhăruțe!
Iar pentru copii — întotdeauna sunt clătite fragede, cartofi pai, hotdogi, gogoși și dulciuri pentru toate gusturile. Pentru prima dată vom avea și baklava originală turcească, extraordinar de bună!

Cât despre băuturi — așteptăm vin în vrac și îmbuteliat, cinci tipuri de bere artizanală, sangria, michelada mexicană, cocktail-uri de autor de la Trapeza, masala, limonadă, ceai, cafea, cappuccino și, bineînțeles, câte ceva din tărie.

4. ZONA PENTRU COPII
Pe lângă spațiu enorm îngrădit numai bun pentru alergat și dulciurile grozave, la Yard se vor desfășura și alte activități plăcute și utile pentru copii. Cum ar fi:
— atelier de pictură pe torbițe din bumbac
— workshop despre felinarele ecologice
— atelier de aplicații și școala titirezilor
— master-class de confecționare a decorațiunilor cu ațe, mărgele și alte elemente
Toate aceste activități se vor petrece pe rând, de-a lungul zilei, între orele 13:00 — 18:00, unele sunt contra cost, altele gratuite. Tot aici veți găsi și un labirint distractiv, pentru cei mai energici și neobosiți copii.

5. DOUĂ SCENE
Anume așa — de data aceasta tocmai două! Pentru că muzica este o componentă valoroasă și foarte importantă a Yard-ului.
Programul DJ set-urilor pe main stage:
13:30 Petru Vinari
15:00 Malina
16:30 Moushie
18:00 Apat
19:30 Trapeza Crew
Spectacole pe jam stage:
Energicii Toporchestra, minunatul Nicușor, talentatul Alexandru cu chitară și carismă, de asemenea (în premieră la Yard!) stand-up comediantul Dilyar Frolov.

6. CEAINĂRIE
TurboVasiliy și «SHO ПО ЧАЮ» revin la Yard! Sperăm că vă aduceți aminte cât de frumos Vasiliy oficiază ceremonia ceaiului și cu câtă pasiune el vorbește despre ceai. Iar dacă încă nu ați fost, cu încredere vă recomandăm să o faceți — savurați un ceai energizant într-o companie plăcută și vă bucurați de atmosfera deosebită din cortul destinat exclusiv acestei ceremonii. Tot aici puteți cumpăra ceai, precum și vase și accesorii pentru ceai.

7. FOTO INSTANT A IRISULUI TĂU
O chestie faină ce și-a făcut apariția de curând în Chișinău — o fotografie reală a irisului tău, pe care o poți face pe loc și o iei gata tipărită în decurs de o oră, chiar și înrămată, dacă se dorește!

8. CARITATE
Totul este simplu și clar aici. Observăm o cutie de colectare a banilor — donăm cât ne lasă inima, observăm vânzări în scopuri caritabile — cumpărăm suveniruri, iar banii vor merge pentru o cauză nobilă. Vedem cățeluși din adăpost — nu rămânem indiferenți, îi mângâiem, facem poze și stories în speranța de a le găsi o familie grijulie.

9. OLEACĂ DE SPORT
Spre exemplu, puteți juca tenis de masă sau kicker. Invită-ți prietenii și, după o rundă — două, serviți o băuturică împreună. Încalțați pantofi confortabili — s-ar putea să vreți să dansați! Este absolut în regulă să veniți de acasă cu badminton, mingi, corzi, etc.

10. NARGILEA ȘI RELAX
Îndrăzniți de vă faceți comod pe bean-bag-urile de pe teritoriul fabricii, așezați-vă pe covorașe, găsiți un locșor confortabil, apoi comandați o narghilea, un vin spumant și schițați-vă planuri pentru vară. Faceți băi de soare, zâmbiți fotografilor și fiți fericiți!

La Yard Sale, precum este de fiecare dată, se vor găsi de toate pentru toată lumea și totul pentru o dispoziție fantastică! Promitem doar energie și vibrații înalte, cu dragoste nemărginită, zâmbete senine, fotografii pline de căldură și muzică care îți dă aripi!

Rezervați-vă data de 14 mai — vizitați THE ART SALE!
Vă așteaptă cel mai mare Târg de Artă, distracție pe cinste, shopping monumental, o mulțime de fețe familiare și o atmosferă de sărbătoare. Și, nu în ultimul rând — cel mai mare, delicios și aromat food court, cele mai înmiresmate băuturi, cele mai suave dansuri, cel mai cald soare și cei mai frumoși oameni ai acestui oraș!

Ora: 12:00 — 21:00
Acces: 100 lei (expoziția de artă + design market + food court + distracție + bronz); copiii sub 10 ani și pensionarii intră gratuit la eveniment
Adresa: str. Toma Ciorbă, 38 (intrarea în fabrica AROMA, de pe str. Dosoftei, între str. Toma Ciorbă și Petru Movilă)
Adresa pentru navigator și taxi: str. M. Dosoftei, 134 (intrarea la Yardsale este chiar vizavi)
Bine ai venit, mult așteptatul primul mare Yard din 2023!
We are pet friendly, open minded & art addicted!
*****
Pagina evenimentului cu anunțuri și noutăți https://www.facebook.com/events/189273850593521
Tag pentru stories formidabile— @yardsale_md
Intrați periodic pe paginile Yard Sale de pe rețele pentru informații utile și actualizări: facebook https://www.facebook.com/yardsalemoldova / instagram https://www.instagram.com/yardsale_md/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Navai, reținut cu droguri în mașină în Kazahstan. Concertul rapperului rus în Moldova, amânat „din motive tehnice” (UPDATE)

UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.

Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.

Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.

Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.

Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.

Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.

Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Activitatea Yandex în Moldova va fi reanalizată? Bolea: Guvernul așteaptă concluziile instituțiilor de stat

Guvernul va reanaliza activitatea Yandex în Republica Moldova, a declarat pe 14 octombrie ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Oficialul a precizat că Executivul așteaptă analiza instituțiilor de stat înainte de a decide ce măsuri să ia.

„La nivelul guvernului va fi reanalizat. Pentru că, dacă vă amintiți, în 2025, au fost luate primele decizii și au fost făcuți primii pași în privința analizei companiilor care sunt din Federația Rusă și care pot nimeni sub sancțiuni. Cred că în 2026 se va continua analiza activității acestei companii, Yandex, pe teritoriul Republicii Moldova, se vor trage concluzii și lua măsuri în baza deciziilor care vor fi luate la nivel de Guvern”, a declarat Bolea.

Întrebat dacă au existat riscuri și de ce compania a fost lăsată să activeze, Bolea a răspuns că instituțiile abilitate analizează activitatea agenților economici.

„Avem structuri abilitate pe teritoriul Republicii Moldova care fac analize la toți agenții economici. Acum Guvernul Republicii Moldova așteaptă analiza făcută de către structurile de stat. În baza lor se vor lua decizii, se vor trage concluzii și se vor lua măsuri. (…) (Nr: Yandex) este sub monitorizarea atentă a structurilor de forță din Republica Moldova, ca toate companiile cu posibil impact a diferitor tipuri de activități”, a mai declarat Bolea.

Precizăm, o investigație a Radio Europa Liberă, publicată pe 13 octombrie, arată că grupul rus Yandex, care domină piața serviciilor de taxi din Republica Moldova, a obținut venituri de peste 7 milioane de euro în 2024. Compania sa înregistrată la Chișinău nu a declarat însă venituri și nu a plătit impozite în acel an.

În ultimele zile, Yandex Go a avut și probleme de funcționare în Moldova, după atacurile cu drone asupra a trei centre de date ale companiei din Rusia. Reprezentanții serviciului au declarat pentru NewsMaker că lucrează la restabilirea acestuia. Întrebați despre securitatea datelor utilizatorilor din Moldova, au precizat că acestea sunt stocate pe serverele unui furnizor din Uniunea Europeană.

Discuțiile despre securitatea datelor Yandex au început încă în august 2023. Atunci, publicația Meduza scria că, din 1 septembrie, FSB-ul rus va avea acces la datele serviciului Yandex.Taxi, inclusiv ale utilizatorilor din străinătate. Publicația susținea că datele privind călătoriile erau stocate pe servere din Rusia. Yandex a negat informațiile și a dat asigurări că legislația rusă nu se aplică serviciului din Moldova și utilizatorilor săi.

În aceeași perioadă, PAS a anunțat că Moldova ar putea interzice aplicațiilor de taxi să transfere datele personale ale pasagerilor în afara UE. Măsura era inclusă într-un amendament propus de Guvern la un proiect privind reglementarea pieței serviciilor de taxi.

Ulterior, în mai 2026, o companie din grupul Yandex a fost amendată în Olanda cu 100 de milioane de euro pentru colectarea și stocarea în Rusia a datelor personale ale șoferilor și clienților din Norvegia și Finlanda.

Pe 4 iunie 2026, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, care vizează activitatea și fiscalizarea platformelor de taxi. Acesta prevede că platformele vor putea activa în Moldova doar dacă sunt persoane juridice rezidente fiscal în țară, iar plățile pentru curse și comisioanele ar urma să fie procesate exclusiv prin instituții financiare licențiate în Republica Moldova. Scopul declarat este combaterea evaziunii fiscale și creșterea transparenței fluxurilor financiare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Vasile Tofan/Facebook

Tofan: Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă în Nistru. Discuțiile despre gaze vor continua la Kiev

Ucraina a acceptat să majoreze cu aproximativ 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 14 octombrie, după o discuție cu prim-vicepremierul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal, la care a participat și ministrul Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu.

Potrivit premierului, discuțiile s-au axat pe problemele legate de apă și energie. Tofan a precizat că situația pe cursul superior al Nistrului „rămâne complicată”, însă Chișinăul a reușit să ajungă la o înțelegere cu Kievul.

„Partea ucraineană a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Pentru localitățile care depind de apa din Nistru – asta contează”, a scris premierul pe rețele.

Oficialii au discutat și despre cooperarea în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice. Premierul Vasile Tofan a anunțat că discuțiile vor continua la Kiev, unde intenționează să meargă spre sfârșitul lunii octombrie.

„Am convenit cu domnul Șmîhal să păstrăm un contact permanent și să luăm decizii comune atunci când apar provocări. Crizele energetice și hidrologice nu țin cont de granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună”, a mai scris premierul Vasile Tofan pe rețele.

Amintim că Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Premierul Vasile Tofan a explicat atunci că măsura are caracter preventiv, întrucât Moldova intră în sezonul rece cu mai multe riscuri regionale care se suprapun și se pot amplifica reciproc.

NewsMaker a explicat cum a ajuns Nistrul să sece, de ce Ucraina a redus de mai multe ori debitul evacuat și ce opțiuni mai are Chișinăul și Kievul – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Imagine simbol

O platformă financiară din Moldova, atacată cibernetic: „Nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate”

Platforma de crowdlending Fagura a fost ținta unui atac cibernetic pe 13 octombrie, urmat de o tentativă de șantaj. Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Tudor Darie, care a precizat că platforma a fost repusă în funcțiune în aproximativ trei ore, iar fondurile clienților nu au fost afectate. Totuși, compania nu poate confirma sau exclude, deocamdată, că unele date ale utilizatorilor au fost copiate.

„Pe 13 octombrie, Fagura a fost ținta unui atac informatic urmat de o tentativă de șantaj. (…) Echipa a oprit imediat sistemele afectate și a restabilit platforma din copiile de siguranță în aproximativ 3 ore, plus o serie de alte măsuri de creștere a securității. Fondurile clienților sunt în siguranță: sunt păstrate în conturi segregate și nu au fost afectate”, a transmis Tudor Darie într-o postare pe Facebook.

Darie a precizat că atacatorul i-a cerut bani. „Nu am cedat șantajului și nu o vom face. Nu negociem cu infractorii”, a subliniat el.

Compania urmează să depună plângeri oficiale la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România și la Poliția Republicii Moldova. Totodată, Fagura a notificat autoritățile de supraveghere, inclusiv Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) din Republica Moldova și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România.

Pentru a stabili circumstanțele incidentului, compania colaborează cu specialiști externi în securitate cibernetică.

„În acest moment nu putem nici exclude, nici confirma că unele date ale utilizatorilor au fost copiate. Dacă se confirmă, îi vom informa direct pe cei afectați”, a menționat Darie.

Până la clarificarea situației, Tudor Darie le recomandă utilizatorilor să fie precauți în cazul mesajelor care pretind că provin de la Fagura. „Nu vă vom cere niciodată coduri OTP, date personale sau transferuri de bani”, a avertizat directorul general.

Darie și-a asumat responsabilitatea pentru gestionarea incidentului și a promis că firma va comunica transparent despre măsurile luate.

„În 7 ani am construit Fagura pe încredere, iar încrederea se păstrează mai ales în momentele grele. Vom ieși din acest incident cu o platformă mai sigură și vom comunica deschis fiecare pas”, a spus el.

***

Fagura este o platformă financiară online lansată la Chișinău în mai 2019, care conectează persoanele și companiile ce au nevoie de împrumuturi cu investitorii care le pot finanța. Modelul, numit crowdlending, permite finanțarea împrumuturilor direct de către investitori, prin intermediul platformei. În Republica Moldova, Fagura oferă împrumuturi atât persoanelor fizice, cât și companiilor, iar în România se adresează companiilor. În noiembrie 2024, compania a fost autorizată de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) să presteze servicii de finanțare participativă bazată pe împrumut.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: