noi.md

„Tiraspoltransgaz” poate cumpăra gaz de pe piață? Borosan: „Am atras atenția companiei să se pregătească”

Compania „Tiraspoltransgaz” ar putea achiziționa gaze naturale de pe piață pentru a asigura consumatorii din regiunea transnistreană, în cazul întreruperii livrărilor din Federația Rusă. Declarația a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, într-un interviu pentru NM din 27 decembrie.

Există măsuri prin care „Tiraspoltransgaz” poate achiziționa gaze naturale de pe piață. În cadrul ședințelor organizate la Ministerul Energiei, am atras atenția companiei să se pregătească, să studieze, pentru că trebuie să știi cum să cumperi, trebuie să știi de ce volum ai nevoie, cum se face, cu câte zile înainte se anunță acest volum, cum se pregătește documentația pentru licitație, cum se face o garanție bancară pentru a achiziționa un anumit gaz”, a declarat Constantin Borosan.

Secretarul de stat a mai menționat că, dacă „Tiraspoltransgaz” va începe să achiziționeze gaz pe piață, compania îl va primi în aceleași condiții ca și Moldovagaz, fără compensații.

Precizăm că, începând cu 16 decembrie, pe teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență în energetică. Motivul principal este incertitudinea privind livrările de gaz de la concernul rusesc Gazprom către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025, când expiră contractul de tranzit prin Ucraina, care nu va fi prelungit din cauza invaziei Federației Ruse. Gazprom ar putea continua livrările pentru stânga Nistrului pe ruta transbalcanică, însă leagă acest subiect de achitarea pretinsei datorii a malului drept.

Actualmente, 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană. Din aceste cantități sunt asigurate necesitățile de consum ale locuitorilor din regiune și este produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Transnistria: Buletinele de vot din Rusia — prin poșta diplomatică?/Întâlnirea OSCE cu Ignatiev/Roșca începe audiențe

Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo?

NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:

Chiveri: buletinele pentru Transnistria ar putea ajunge prin poșta diplomatică
Buletinele de vot pentru alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei ar putea ajunge în Transnistria prin curier diplomatic, a presupus vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Potrivit lui, autoritățile au puține pârghii pentru a împiedica Moscova să deschidă secții de votare pe malul stâng. Chișinăul a autorizat o singură secție — la Ambasada Rusiei din Chișinău. Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Oleg Ozerov și i-a înmânat o notă de protest, cerându-i să renunțe la deschiderea secțiilor fără acordul autorităților constituționale. Tiraspolul a anunțat că Moscova va deschide 17 secții de votare în perioada 18–20 septembrie.

Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, în discuții cu Ignatiev
Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher Smith, s-a întâlnit cu șeful diplomației transnistrene, Vitali Ignatiev. Smith a reconfirmat angajamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și disponibilitatea de a ajuta părțile să găsească soluții practice. Ignatiev și-a exprimat speranța că dialogul va fi relansat.

Audiențe pentru locuitorii din stânga Nistrului
Deputatul PAS Roman Roșca, care reprezintă în Parlament locuitorii de pe malul stâng, a anunțat că începe audiențele individuale. Prima audiență va avea loc pe 7 septembrie, la Varnița. Roșca a promis că va organiza astfel de întâlniri în mod regulat și în alte localități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: