NewsMaker

Tiraspolul pregătește pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru informații transmise către „autorități străine”

Conform inițiativei, transmiterea „transfrontalieră” a datelor personale ar putea fi pedepsită cu amenzi cuprinse între 1.800 și 2.700 de dolari sau cu închisoare de până la 8 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un „grup organizat”, sancțiunile devin și mai severe: amenzi între 2.700 și 3.150 de dolari și până la 10 ani de detenție.

Definiția vagă a „datelor personale” poate include orice tip de informație, de la date de identificare ale persoanelor, la informații sensibile legate de structuri de putere sau paramilitare din regiune. Astfel, inițiativa pare să protejeze în mod special informațiile referitoare la liderii regiunii transnistrene și la activitățile forțelor de securitate, lăsând în afacerea legii orice divulgare care ar putea compromite regimul autoritar al regiunii, menționează experții de la Promo-LEX.

Această măsură survine într-un context mai larg de intensificare a controlului asupra informațiilor, similară cu legislația adoptată recent în Federația Rusă. Ea amplifică riscurile pentru jurnaliști, apărători ai drepturilor omului și oricare altă persoană care ar dezvălui informații de interes public sau ar colabora cu mass-media din Republica Moldova. În acest fel, autoritățile transnistrene ar dobândi un instrument legal eficient pentru a reduce la tăcere vocile critice și a împiedica dezvăluirea abuzurilor din regiune.

Anatoli Gurețki, cunoscut pentru propunerile sale anterioare de restricționare a drepturilor fundamentale, este și autorul unei inițiative din 2022 care prevedea sancționarea penală a celor care se adresau instanțelor internaționale pentru protecția drepturilor omului. De asemenea, el a fost găsit responsabil de încălcarea drepturilor fundamentale în mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, Asociația Promo-LEX a cerut intervenția imediată a autorităților din Republica Moldova și a partenerilor internaționali, solicitând încetarea oricăror acțiuni care subminează drepturile fundamentale ale omului în regiunea transnistreană. Printre măsurile propuse se numără informarea mediatorilor și observatorilor din formatul 5+2 despre acțiunile represive ale structurilor transnistrene, precum și condiționarea ajutoarelor economice și comerciale pentru regiune de respectarea drepturilor omului.

În același timp, organizația subliniază necesitatea de a crea mecanisme eficiente de monitorizare a abuzurilor din regiune și de a oferi sprijin informațional locuitorilor Transnistriei, în scopul protejării drepturilor lor fundamentale.

Autoritățile de la Chișinău nu au comentat deocamdată proiectul propus de Tiraspol.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Agenția de Mediu interzice transportarea gunoiului la centrul de sortare din Sângera. Autorizația Prest Energy, suspendată parțial

Autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor emisă pentru compania Prest Energy, care gestionează stația de sortare de la Sângera, aflată în centrul unui scandal ecologic, a fost suspendată parțial luni, 11 mai. Astfel, firmei i-a fost interzisă transportarea de gunoi la stația de sortare. Anunțul a fost făcut de Agenția de Mediu într-un comunicat.

Autorizația de mediu a fost suspendată în partea ce ține de funcționarea stației de sortare și tratare mecanică a deșeurilor de tip R12 amplasată în mun. Chișinău, or. Sîngera, str. Industrială nr. 7”, a transmis Agenția de Mediu.

Potrivit deciziei, compania Prest Energy, care prestează servicii de evacuare a deșeurilor din peste 20 de localități din jurul Chișinăului, este obligată să transporte gunoiul „direct și integral către operatori autorizați, fără a fi transportate, descărcate sau tranzitate prin stația de sortare din orașul Sângera”.

Reprezentanții agenției au precizat că vor permite reluarea activității stației „doar în baza unui nou act de control emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care să confirme conformarea la standardele tehnice și de construcție”.

Amintim că, anterior, la Sângera a izbucnit un scandal legat de stația de colectare și sortare a deșeurilor. Pe fondul situației tensionate, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat stația ar activa fără acte permisive și că ar gestionat deșeuri periculoase. Totodată, edilul a avertizat despre o potențială „catastrofă ecologică”, notează portalul Stopfals.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control privind modul de gestionare a deșeurilor de către Prest Energy, în urma căruia nu au fost depistate deșeuri periculoase. Cu toate acestea, inspectorii de mediu au constat o serie de nereguli: o parte dintre gunoaie erau depozitate temporar în afara perimetrului autorizat. Compania a fost amendată și obligată să remedieze încălcările.

Conform Ministerului Mediului, firma deține o licență valabilă până în 2029.

O decizie privind viitorul licenței urmează să fie luată până la mijlocul lunii mai. Între timp, peste 6 300 de persoane au semnat o petiție prin care cer sistarea activității întreprinderii. De asemenea, primarul din Sângera și-a anunțat intenția de a organiza un referendum local, pentru ca locuitorii să decidă dacă sunt sau nu de acord cu amplasarea în oraș a unei stații de colectare și sortare a deșeurilor. Consiliul local susține că autoritățile de mediu au emis autorizația pentru construcția stației în mod ilegal, fără consultarea administrației locale și a cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: