Facebook/Igor Dodon

„Toamna am putea avea al doilea val al pandemiei”. Prognoza șefului statului privind numărul de infectări

Numărul persoanelor din Republica Moldova infectate cu COVID-19 ar putea începe să scadă la începutul lunii mai. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, bilanțul ar putea ajunge la circa 4 mii de bolnavi. În afară de asta, în toamnă ar putea avea al doilea val al pandemiei. Declarația a fost făcută de către președintele Igor Dodon, în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 3 aprilie. 

„Sperăm că la sfârșit de mai – început de iunie să nu mai avem cazuri noi sau să avem doar câteva cazuri pe zi”, a spus Dodon.

Potrivit președintelui, următoarele două-trei săptămâni vor fi cele mai dificile.

„Cred că numărul de cazuri noi ar putea ajunge la 100-150 de persoane. Și cifra pe care am anunțat-o anterior – de peste 2 mii de cazuri până la mijloc de aprilie – este destul de realistă. În aprilie, numărul celor infectați poate ajunge la  4 mii de oameni. Sperăm că după asta, va începe o descreștere”, a precizat șeful statului.

Igor Dodon și-a exprimat speranța că până în toamnă oamenii de știință vor reuși să elaboreze un vaccin.

Potrivit celor mai recente date, în Republica Moldova au fost înregistrate 505 cazuri de infectare cu coronavirus de tip nou. De la începutul pandemiei, în țara noastră au murit 6 persoane. 26 s-au însănătoșit.

În prezent, 62 de persoane sunt în stare gravă. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: