Tudor Mardei | NewsMaker

Tofan a convocat miniștrii în ședința Guvernului: un singur proiect pe agendă

Guvernul, condus de premierul Vasile Tofan, se va întruni marți, 8 septembrie, în ședință și va avea pe agendă un singur subiect – proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind simplificarea legislației fiscale și vamale.

Proiectul va fi prezentat de ministra Finanțelor, Victoria Belous.

Documentul prevede modificări ale impozitului pe venit. În ceea ce privește impozitarea persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitatea de întreprinzător, se intenționează ajustarea cotei impozitului pe venit asupra veniturilor generate de către gospodăriile țărănești, prin majorarea acesteia de la 7% la 12%; extinderea termenului de aplicare a cotei „0” a impozitului pe venit în cazul profitului nedistribuit; revizuirea condițiilor de eligibilitate a contribuabililor drept subiecți a impozitării cu 4%; eliminarea unor scutirii de la plata impozitului pe venit.

În ceea ce privește impozitarea persoanelor fizice care nu practică activitatea de întreprinzător, se intenționează majorarea cuantumului scutirii personale și al scutirii personale majore acordate persoanelor fizice, de la 29700 lei anual până la 40020 lei anual, și, respectiv, de la 34620 lei până la 40020; revizuirea condițiilor de stabilire a „locuinței de bază”; stabilirea unui prag de 100 de lei al datoriei la impozitul pe venit pentru persoană fizică care efectuează desemnarea procentuală; revizuirea cotelor impozitului pe venit aferent veniturilor investiționale (capitale) a persoanelor fizice; extinderea bazei impozabile, prin revizuirea spectrului de venituri neimpozabile; revizuirea condițiilor de determinare a creșterii de capital.

Proiectul vizează și impozitarea nerezidenților, precum și instituirea taxei de viciu aferente participării la jocurile de noroc și loterii.

Totodată, modificările vizează și taxa pe valoarea adăugată. Se propune modificarea articolului 96 din Codul fiscal prin instituirea cotei reduse a TVA de 12% pentru mărfurile și serviciile prestate în sectorul HoReCa. Totodată, se propune stabilirea cotei reduse a TVA în mărime de 12% pentru producția de zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie și horticultură în formă naturală, produsă și/sau importată pe teritoriul Republicii Moldova.

O altă modificare vizează impozitarea vânzărilor la distanță de mărfuri importate în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 euro. Totodată, se propune instituirea taxei de gestionare în cuantum de 12 lei pentru trimiterile poștale care fac obiectul vânzării la distanță.

Modificările care urmează a fi făcute mai vizează accizele, administrarea fiscală, impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, inclusiv taxele rutiere.

Menționăm că prevederile proiectului au fost anunțate anterior, în timpul prezentării politicii bugetar-fiscale, care a fost publicată pentru consultări publice.

Ședința Guvernului va începe la ora 10:00.

Precizăm că, de regulă, ședințele Guvernului au loc miercurea. Pentru miercuri, 9 septembrie, este programată o ședință cu 15 subiecte pe agendă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: