Top mașini pentru familie: spațiu, consum redus și confort real pentru drumurile din Moldova

Când familia crește, se schimbă și prioritățile. Când alegi un automobil pentru familie, nu te mai uiți doar la design sau la cai putere. Cauți loc în spate pentru copii, portbagaj spațios pentru bagaje, consum de combustibil decent și o gardă la sol mai înaltă, atât de utilă pe drumurile noastre, la borduri sau ieșiri în afara orașului.

Și tocmai aici mulți șoferi greșesc: cumpără emoțional, apoi descoperă că nu încape căruciorul, bancheta e îngustă sau rezervorul se golește prea repede.

Dacă vrei ca alegerea ta să fie calculată, iată o listă de mașini cu parcurs pentru familie.

Pentru familii de 3-5 persoane: modele practice și economice

Toyota Corolla Cross este una dintre cele mai echilibrate variante. Are poziție înaltă la volan, interior bine gândit și consum redus de combustibil, mai ales în versiunea hybrid. Este mașina perfectă pentru oraș și escapade de weekend.

Toyota C-HR se adresează celor care vor un crossover modern, compact la exterior, dar suficient pentru o familie tânără. Mai ales că în varianta hybrid, costurile de exploatare sunt mai mici.

Nissan Qashqai rămâne unul dintre favoriți în Moldova. Este un crossover urban matur, cu suspensia confortabilă, vizibilitatea bună și suficient spațiu pentru utilizarea zilnică.

Renault Kadjar oferă mult pentru bugetul investit, începând cu interiorul încăpător și portbagajul generos, până la motorizările economice pe diesel sau benzină.

Hyundai Tucson și Kia Sportage sunt alte două opțiuni foarte căutate, datorită siguranței pe care o oferă, dotărilor bune și a întreținerii rezonabile. În plus, garda la sol este potrivită pentru drumurile din Chișinău, borduri și denivelările frecvente.

Pentru cei care vor mai mult confort și statut

Toyota RAV4 este alegerea clasică pentru familiile care caută ceva mai serios. Acest model vine cu un interior spațios, o poziție dominantă la condus și o reputație excelentă. Dacă alegi versiunea plug-in hybrid, beneficiezi și de aproximativ 50 km autonomie electrică, ceea ce este ideal pentru drumurile de zi cu zi prin oraș.

Volvo XC60 a fost creat pentru cei care apreciază siguranța, confortul premium și liniștea pe distanțe lungi. În plus, oferă un interior bine izolat și o experiență de condus relaxantă.

Ai nevoie de 7 locuri? Iată variantele potrivite

Dacă familia este numeroasă sau călătoriți des cu părinți, fini sau prieteni, cele 7 locuri devin extrem de utile.

Peugeot 5008 impresionează prin modularitate. Are scaune separate, portbagaj practic și interior modern.

Skoda Kodiaq este una dintre cele mai inteligente alegeri din segment. Cu un spațiu excelent și o ergonomie bună, acest model oferă senzația că toate componentele sunt la locul lor.

Volvo XC90 încununează lista automobilelor pentru cei care caută un SUV mare, prestigiu și siguranță la nivel înalt.

Unde găsești aceste modele de automobile rulate?

La CipAuto, toate mașinile cu parcurs importate din Europa, sunt disponibile în parcul auto propriu, dezvoltat în cei 16 ani de activitate, cu 500+ modele cu istoric verificat. În plus, ai posibilitatea de a cumpăra mașina pentru familie prin credit sau leasing ori de a face schimb prin trade-in. Iar un avantaj important pentru orice cumpărător – este garanția de până la 1 an la motor și cutia de viteze.

Ceea ce înseamnă mai multă încredere după achiziție și un risc redus pentru cele mai costisitoare componente.

Accesează site-ul lor https://cipauto.md/ sau contactează-i la +373 79 357 755. Parcul auto se aflăîn Chișinău, pe strada Grădina Botanică 9(intersecție cu str. Salcâmilor).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

colaj NM

Istratii îi cere lui Tănase să-și ceară scuze după declarațiile de la o emisiune: În caz contrar, îmi rezerv dreptul să-l consider un „mincinos ordinar”

Deputatul PAS Dorian Istrati îi cere fostului președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, să-și retragă afirmațiile despre comentariul său privind hotărârea Curții referitoare la „legea von Hebel” și să prezinte scuze publice. Parlamentarul a catalogat drept „false” declarațiile pe care i le-a atribuit Tănase. Istrati a menționat că, în cazul în care fostul președinte al CC nu va dezminți afirmațiile, își rezervă dreptul de a-l considera „un mincinos ordinar”.

„Consider că un jurist, fost judecător la Curtea Constituțională, care se consideră respectat, nu ar trebui să afirme falsuri în spațiul public, denaturând intenționat cele spuse, astfel lezându-mi onoarea, demnitatea și responsabilitatea care o am față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii țării noastre în funcția care o dețin. Expresiile imputate mie – “nu mă interesează, mergem înainte, pe noi nu ne oprește nimeni” sunt false și nu mă caracterizează. Totodată presupusul comportament afirmat – “el a râs batjocoritor”, nu corespunde adevărului”, a transmis Dorian Istratii într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul i-a cerut lui Alexandru Tănase se prezinte scuze publice și să dezmintă afirmațiile.

„Dacă scuzele publice și dezmințirea nu vor fi oferite până la data de 25 octombrie 2026, îmi rezerv dreptul să-l consider pe Alexandru Tănase un mincinos ordinar. (…) De ședințe de judecată nu am timp. Am sarcini mai importante de realizat în perioada care urmează, să pun umărul la aderarea țării noastre la marea familie europeană”, a adăugat el.

Totodată, Istratii a solicitat dreptul la replică la N4, în aceeași zi a săptămânii și la aceeași oră la care a fost difuzată emisiunea în care Tănase a făcut declarațiile.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Alexandru Tănase, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative promovate și votate în martie de PAS, care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă. Modificările, numite în spațiul public „legea cu dedicație” sau „legea von Hebel”, au fost dur criticate de opoziție și societatea civilă, la acea vreme.

Președinta Înaltei Curți, Domnica Manole, a explicat pe 15 octombrie că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

În prima sa reacție după decizia Curții, Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat că își continuă activitatea, „în conformitate cu cadrul normativ aplicabil”: „Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”.

Pe 15 octombrie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră de la TV8, deputatul PAS Dorian Istratii a comentat decizia CC.

„Chiar și amendamentul și proiectul de lege, erau pe domeniul justiției. Fiindcă proiectul de lege ținea de siguranța judecătorilor și procurorilor, dar amendamentul era despre Comisia care face evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Curtea Constituțională a făcut claritate că amendamentul trebuie să fie strict la siguranța procurorilor și judecătorilor. Adică nu s-a lipit bine acest amendament. Respectiv, chiar dacă era votat, trebuia să fie votat în două lecturi. Presupun că colegii din Comisia juridică au decis că este suficient ca amendamentul să fie aplicat acestui proiect de lege și din cauza aceasta nu s-a votat în trei lecturi. Trebuie să specific că hotărârea Curții Constituționale este executorie de astăzi înainte și nicidecum nu are efect retroactiv, ceea ce înseamnă că Comisia își va face munca în continuare”, a spus el.

Ulterior, pe 20 octombrie, la emisiunea „Puterea a patra” de la N4, Alexandru Tănasa a criticat comentariul deputatului.

„Reacția deputatului Dorian Istrati când doamna Rață l-a întrebat despre executarea hotărârii Curții Constituționale… El a râs batjocoritor, efectiv a scuipat într-o hotărâre a Curții Constituționale. (…) Este o chestie care depășește problema lui von Hebel. Asta depășește problema reformei judiciare. Noi intrăm într-o altă zonă, în zona în care o persoană care este obligată prin statutul său respecte principiul loialității față de Constituție spune: „Nu mă interesează, mergem înainte. Pe noi nu ne oprește nimeni”. Chestia asta este inadmisibilă”, a menționat ex-președintele CC.

VIDEO Din Chișinău la Barcelona: Afacerea din Moldova care învață de la Glovo

Glovo a reunit la sediul său central din Barcelona 33 de tineri din 11 țări pentru trei zile dedicate antreprenoriatului. Prin programul Startup Campus, participanții au învățat direct de la cei care au construit companii internaționale cum își pot dezvolta ideile și extinde afacerile pe noi piețe. Printre participanți s-a numărat și echipa Renter din Republica Moldova, câștigătoarea competiției Power Up Moldova. Startupul închiriază biciclete curierilor și asigură întreținerea acestora. Vedeți în reportaj cum s-a desfășurat programul și ce au învățat tinerii din această experiență.

Radio Moldova

Republica Moldova, pe podium la un campionat internațional inedit: bronz la cursele cu rățuște

Republica Moldova a obținut medalia de bronz la o competiție internațională de curse cu rățuște plutitoare, desfășurată în Italia. Deși poate părea o glumă, întrecerea este cât se poate de reală. Evenimentul a avut loc în inima regiunii Abruzzo, în Parcul Regional Sirente-Velino, la aproximativ 40 de kilometri de orașul L’Aquila, transmite Radio Moldova.

Competiția neobișnuită a transformat o porțiune a râului Aterno în scena unui adevărat „Campionat Mondial” al rățuștelor din plastic. La întrecere au participat 197 de rățuște, reprezentând tot atâtea delegații: 195 de țări, Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană.

Pentru a evita lansarea simultană în apă a tuturor rățuștelor, în etapa decisivă au fost selectate doar 15 dintre acestea. Rățușca reprezentând Republica Moldova a reușit să urce pe podium, încheind cursa pe locul al treilea. Pe primele două poziții s-au clasat rățuștele Italiei, câștigătoarea competiției, și Franței, care a obținut medalia de argint.

Alte aproximativ 200 de rățuște, de diferite dimensiuni, au animat evenimentul organizat între localitățile Tione degli Abruzzi și Acciano.

Ideea organizării competiției i-a aparținut unei tinere originare din Goriano Valli, care locuiește în prezent la Bolzano. Inițiativa a prins contur după ce aceasta a distribuit un videoclip despre un eveniment similar.

Dincolo de latura amuzantă, întrecerea organizată în Abruzzo a avut și o componentă ecologică și caritabilă. Organizatorii au colectat donații pentru susținerea Muzeului Difuz Sirente-Velino, înființat în Goriano Valli, localitate care aparține comunei Tione degli Abruzzi. Totodată, înaintea cursei, voluntarii și participanții au curățat râul Aterno și malurile acestuia, adunând 12 saci cu deșeuri din plastic și alte gunoaie abandonate.

Organizatorii au subliniat că sănătatea oamenilor este strâns legată de cea a celorlalte ființe vii și de starea mediului înconjurător. De asemenea, aceștia au evidențiat rolul obiceiurilor cotidiene în prevenirea problemelor de sănătate și în menținerea stării de bine.

„Am ales o rățușcă pentru a vorbi despre ceva foarte serios, dar cu zâmbetul pe buze. Ne putem îngriji sănătatea în fiecare zi și ne putem aminti că sănătatea oamenilor este legată de cea a celorlalte ființe vii și de cea a mediului înconjurător”, a declarat Fausto Di Giulio, fondatorul MuDi, un proiect cultural și filantropic dedicat conservării patrimoniului istoric și combaterii depopulării satelor din centrul Italiei.

Cursele cu rățuște nu sunt o noutate. Din 2018, astfel de evenimente sunt organizate și la Merano, pe râul Passirio. În 2008, cursa Great British Duck Race, desfășurată la Londra, a căpătat proporții impresionante, cu sute de mii de rățuște participante, într-un eveniment care a atras atenția inclusiv prin amploarea sa.

După ani de pierderi, Calea Ferată din Moldova a ieșit pe plus: 22,7 mln lei în primele nouă luni ale lui 2026

Calea Ferată din Moldova (CFM) a înregistrat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2026, după ce în ultimii doi ani a raportat pierderi de sute de milioane de lei. Întreprinderea de stat a anunțat că rezultatul a fost obținut în urma măsurilor de redresare financiară și a programelor investiționale.

Potrivit unui comunicat al CFM, în primele nouă luni ale acestui an, întreprinderea și-a concentrat activitatea pe achitarea restanțelor salariale acumulate în anii precedenți, transportul de mărfuri și reluarea unor operațiuni și sectoare feroviare. Întreprinderea a urmărit, de asemenea, dezvoltarea conexiunilor logistice și eficientizarea activității.

„Ca urmare a măsurilor întreprinse, susținute prin programele investiționale promovate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, CFM a înregistrat, în primele nouă luni ale anului curent, un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei”, a menționat întreprinderea.

Totodată, CFM continuă reforma structurală, care prevede reorganizarea întreprinderii și constituirea a două societăți pe acțiuni, prin separarea activităților. Potrivit companiei, reforma are drept scop eficientizarea managementului, delimitarea responsabilităților operaționale și asigurarea sustenabilității economice pe termen lung.

Întreprinderea a mai anunțat că lucrează la atragerea unor noi fluxuri de mărfuri și la utilizarea mai eficientă a capacităților de transport existente.

Amintim că problemele financiare ale Căii Ferate din Moldova datează din 2009, când volumul transportului de mărfuri a scăzut de peste două ori. Declinul a continuat în anii următori, iar în 2022 situația s-a agravat după reducerea drastică a tranzitului feroviar din Ucraina, pe fondul închiderii portului Odesa.

Scăderea veniturilor a dus la acumularea restanțelor salariale, care au ajuns să reprezinte echivalentul mai multor luni de salariu. Pentru a-și reduce cheltuielile și a achita o parte din datorii, întreprinderea a scos la licitație vagoane și piese uzate, iar unii angajați au fost trimiși în concedii forțate pentru perioade îndelungate.

Restanțele salariale, care însumau aproximativ 49 de milioane de lei în 2025, au fost achitate integral abia în aprilie 2026. Totodată, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, CFM a încheiat anul 2024 cu pierderi de circa 320 de milioane de lei, iar 2025 – cu un deficit de aproximativ 85 de milioane de lei.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: