Mir24

Tot mai multe persoane care au învins infecția cu coronavirus donează plasmă pentru tratamentul altor bolnavi

Până în prezent, 20 de persoane din Republica Moldova au donat plasmă pentru tratamentul persoanelor infectate cu COVID-19. Informația a fost oferită de consilierul ministrului Sănătății, Cristina Stratulat, joi, 30 aprilie.

Potrivit reprezentantului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Cristina Stratulat, tot mai multe persoane care au contractat virusului COVID-19 și au reușit să se facă bine decid să devină donatori de plasmă.

„Numărul solicitărilor crește. Sunt programări și în weekend”, a precizat Cristina Stratulat.

Amintim că, pentru prima oară, despre tratamentul bolnavilor de COVID-19 cu plasmă convalescentă a vorbit șeful catedrei boli infecțioase din cadrul Spitalului „Toma Ciorbă”, profesorul universitar Tiberiu Holban, în cadrul briefingului matinal din 15 aprilie la care a participat și ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Pe 21 aprilie, directorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari. a menționat într-un interviu că din 600 ml de plasmă obținută de la donatori sunt preparate doze pentru trei bolnavi.

Tratamentul presupune administrarea unei doze pe zi. Pentru fiecare pacient se administrează până la cinci doze. O persoană tratată de COVID-19 poate dona plasmă după 14 zile din momentul dispariției ultimului simptom al bolii sau însănătoșirea completă.

Mai mult, donatorii trebuie să întrunească anumite condiții, cum ar fi: persoane de gen masculin; dovada că a suportat infecția COVID-19 – test pozitiv (prezent virus COVID-19) la debutul bolii, însănătoșire completă și test negativ (lipsă virus COVID-19) la finele tratamentului; lipsa altor boli cronice (diabet zaharat, boli cardiovasculare și pulmonare, boli a ficatului și rinichilor).

Până în prezent, în Rublica Moldova au fost înregistrate 3771 cazuri de coronavirus de tip nou. 1 114 persoane s-au vindecat, iar 111 au decedat. În prezent, 237 de persoane sunt în stare gravă, inclusiv un copil.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasov s-a lansat în campania pentru funcția de bașcan. Vrea să pună experiența de primar „în slujba întregii autonomii”

Serghei Anastasov, candidat independent la funcția de bașcan al Găgăuziei, s-a lansat în campania electorală printr-un videoclip publicat pe rețelele sociale. Edilul Comratului se laudă că vorbește fluent mai multe limbi, inclusiv limba de stat și engleza, și trece în revistă proiectele realizate la conducerea orașului. El spune că vrea să pună experiența acumulată „în slujba întregii autonomii”, dacă va câștiga alegerile din 15 noiembrie.

„Parcursul meu – de la antreprenoriat la conducerea municipiului Comrat. În acești ani am acumulat experiență, am învățat să rezolv probleme complexe și am înțeles cât de important este să îi asculți pe oameni”, spune Anastasov.

Acesta susține că experiența în administrația locală l-a determinat să candideze la funcția de bașcan: „Am luat decizia de a candida, pentru a pune această experiență în slujba întregii autonomii. Cred că împreună putem face Găgăuzia mai bună!”.

Serghei Anastasov a fost ales de trei ori primar al municipiului Comrat. Cel mai recent, în 2023, a obținut 58,52% din voturi în turul al doilea.

***

Amintim, alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: