Facebook/Maia Sandu

Tradiția continuă. Maia Sandu l-a invitat pe omologul său german să sădească un arbore la Grărdina Botanică (FOTO)

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, au sădit în dimineața de 30 septembrie câte un puiet de arbore de lalea la Grădina Botanică din Chișinău. Potrivit unui comunicat publicat de administrația prezidențială, acțiunea a avut loc în semn de consolidare a relațiilor bilaterale.

„Astfel, am urmat o tradiție consacrată a Președinției Republicii Moldova. Arborii de lalea simbolizează vigoarea și intensitatea relațiilor dintre Republica Moldova și Germania, pe care dorim să le dezvoltăm în continuare, pentru bunăstarea cetățenilor celor două țări”, a spus Președinta Maia Sandu.

Anterior, au plantat arbori împreună cu Maia Sandu președintele Poloniei, Andrzej Duda și președintele Lituaniei Gitanas Nauseda.

Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat o vizită oficială de două zile în Republica Moldova, la invitația președintei țării Maia Sandu.

De asemenea, liderul german a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului Igor Grosu. Președintele Federal a încurajat autoritățile de la Chișinău în eforturile de reformarea justiției,  combaterea corupției, îmbunătățirea actului de guvernare și a dat asigurări că Germania va sprijini progresele în ceea ce privește transparența și modernizarea europeană a țării noastre. Frank-Walter Steinmeier a specificat că, după asistența în valoare de 10 milioane de euro, anunțată pe 30 septembrie, vor urma și alte programe de suport financiar în sectoarele cheie.

De asemenea, liderul de la Berlin a avut o discuție cu vicepremierul pentru Reintegrare Vladislav Kulminsk, despre diferendul transnistrean.

Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Strada Calea Ieșilor din Chișinău, închisă parțial pentru o zi. În zonă vor avea loc competiții de triatlon

La Chișinău, în zilele de 15 și 16 august, în Parcul „La Izvor” are loc evenimentul sportiv „Triathlon Festival”. Primăria municipiului Chișinău anunță că, pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat temporar pe o porțiune a străzii Calea Ieșilor. De asemenea, mai multe rute de transport public vor circula după un program modificat.

Astfel, pe 16 august, între orele 00:00 și 18:00, circulația va fi suspendată pe trei benzi ale străzii Calea Ieșilor, pe segmentul cuprins între strada Mesager și direcția spre Șoseaua Balcani. Celelalte benzi vor rămâne deschise circulației.

În aceeași zi, troleibuzele de pe rutele nr. 8 și nr. 23 vor circula doar până la Bariera Sculeni. Totodată, troleibuzul nr. 34 și autobuzele de pe rutele nr. 16 și nr. 46 nu vor mai efectua oprirea în stația de pe strada Ghidighici, situată la ieșirea din oraș.

Primăria informează și despre alte restricții de trafic programate pentru 16 august, din cauza unor lucrări de reparație pe strada Alexei Șciusev. Astfel, în intervalul 09:30–12:30, circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, iar între orele 12:30–15:00, pe tronsonul dintre străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Nicolae Iorga.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: