Tragedia din parc: PAS cere suspendarea din funcție a pretorului sectorului Botanica și a trei șefi de întreprinderi

Cerere către edilul Ion Ceban – să fie suspendați din funcție un pretor și trei șefi de întreprinderi municipale. Solicitarea a fost făcută de fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău, în contextul incidentului tragic de la Botanica. Potrivit fracțiunii, în jurul persoanelor vizate „există suspiciuni de neglijență în serviciu” și acestea ar trebui oprite din activitate până la finalizarea anchetei. Urmare a anchetei, a adăugat PAS, cei responsabili pentru cazul tragic „să răspundă conform prevederilor legislației în vigoare și să fie demiși”. NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții primarului Ion Ceban. 

Pe 25 iulie, în contextul cazului tragic dintr-un parc de la Botanica, consilierii PAS din Consiliul Municipal Chișinău au anunțat că au depus un demers prin care îi solicită lui Ion Ceban suspendarea din funcție a mai multor directori și șefi din subdiviziunile Primăriei.

Potrivit fracțiunii, în jurul persoanelor vizate „există suspiciuni de neglijență în serviciu”. Astfel, PAS i-a cerut lui Ceban ca persoanele să fie oprite din activitate până la finalizarea anchetei.

PAS vrea să fie suspendat din funcție pretorul sectorului Botanica Diana Guba, directorul întreprinderii municipale „Lumteh” Veaceslav Buț, șeful întreprinderii municipale „Spații Verzi” Tudor Gîrbu și șeful întreprinderii municipale „Direcția parcurilor, cultură și odihnă” Vasile Popa.

„La finalul anchetei, cei responsabili pentru acest caz tragic să răspundă conform prevederilor legislației în vigoare și să fie demiși, iar ceilalți să fie restabiliți în funcție. Nu putem sta liniștiți cu directori în funcții asupra cărora planează suspiciuni de răspundere penală”, au comunicat reprezentanții PAS.

NewsMaker a solicitat o reacție de la reprezentanții primarului Ion Ceban. Deocamdată nu avem un răspuns.

unpaspentru.md

În după-amiaza zilei de 18 iulie, doi copii – o fetiță de 11 ani și un băiețel de 6 ani au fost electrocutați în timp ce se jucau în parcul „Sarmizegetusa” din sectorul Botanica al Chișinăului. Minorii au fost transportați la spital. La scurt timp, fetița a decedat. Poliția a declarat că minorii ar fi atins fire care au produs un scurtcircuit. Detalii AICI.

Reprezentanții Primăriei Chișinău au declarat pentru NewsMaker că în cazul incidentului tragic nu este vorba despre cabluri care atârnau. Instituția a spus că așteaptă rezultatele anchetei organelor de drept. Detalii AICI.

Pe 19 iulie, purtătorul de cuvânt al Institului Mamei și Copilului declara că băiatul de 6 ani se află în stare gravă la spital, dar stabilă. Se menționa că minorul a fost transferat în secția de reanimare și se afla sub supravegherea medicilor. Detalii AICI. Ulterior, pe 22 iulie, reprezentantul Institutului a spus că starea de sănătate a băiatului s-a îmbunătățit. El se afla deja în secția de neurologie. Detalii AICI.

Polițiștii investighează dacă construcțiile din domeniul energeticii din parc au fost date în folosință corespunzător, dacă alte construcții de la fața locului sunt calitative și dacă au fost finalizate conform prevederilor proiectului. Vinovații riscă pâna la 10 ani de închisoare. Detalii AICI.

Pe 22 iulie, la câteva zile de la incidentul mortal, edilul Ion Ceban a spus că Primăria a fost alături de ambele familii imediat cum a aflat despre tragedie „inclusiv cu ajutorul necesar material”. Ce ține de „unele încercări de a da vina, din nou, pe primar”, Ceban a spus că „nu se duce primarul să verifice și să se uite la componența amestecului asfaltic, cât de bun este lemnul pentru mobilier și ce se află într-un pilon”. Detalii AICI.

În cazul incidentului tragic din sectorul Botanica se vor expune și specialiștii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Aceștia vor cerceta circumstanțele în care s-a produs incidentul și ulterior se vor pronunța. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Moldovenii de peste hotare ar putea fi obligați să revină în țară în caz de război. Ministerul Apărării propune reguli noi din 1 ianuarie

Moldovenii aflați peste hotare, care sunt supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi obligați să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare. Prevederea este inclusă într-un proiect al Ministerului Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, măsurile care vor fi aplicate și obligațiile cetățenilor.

Potrivit documentului, cetățenii vizați ar trebui să contacteze urgent misiunile diplomatice sau consulare ale Republicii Moldova din statele în care locuiesc ori alte structuri competente desemnate și să urmeze instrucțiunile primite, în caz de război sau asediu.

„Cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate, care, potrivit legii, sunt supuși obligațiilor de mobilizare și au primit ordin de chemare ori cărora le-a fost comunicată obligația de prezentare ca urmare a declarării mobilizării, sunt obligați să întreprindă măsurile necesare pentru revenirea în țară și prezentarea la locul și în termenul stabilite de autoritățile competente”, se arată în proiect.

Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia ar putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea scrisă a comandantului organului administrativ-militar teritorial. Permisiunea ar putea fi acordată în cazuri temeinic justificate.

Persoanele care primesc ordine de chemare ar trebui să respecte cerințele din acestea și să îndeplinească sarcinile pentru care au fost chemat.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu o componentă militară identificabilă. Aceasta ar putea dura cel mult 30 de zile, cu posibilitatea unor prelungiri succesive de maximum 30 de zile fiecare.

Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate ori al declarării războiului sau notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui.

Pe durata acestor regimuri, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă este necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Mai mult, pe durata stării de asediu sau de război, nu vor putea fi organizate alegeri sau referendumuri, cu excepția cazurilor expres prevăzute de Constituție sau de legea organică, iar  procedurile electorale începute anterior vor fi suspendate.

Precizăm, proiectul se află la etapa de consultări. Documentul a fost discutat la ședința secretarilor de stat din 2 noiembrie. Dacă va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, noua lege va intra în vigoare din 1 ianuarie 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: