Tragedie în Italia: un moldovean și-a pierdut viața pe un șantier industrial

Un muncitor originar din Republica Moldova a murit după ce a căzut de la aproximativ 20 de metri pe un șantier din Italia. Tragedia s-a produs la fosta fabrică de zahăr din Contarina, în localitatea Porto Viro, unde bărbatul lucra pe o schelă montată în jurul unui siloz, scrie ilgazzettino.it.

Victima este Sergiu Sîrbu, în vârstă de 52 de ani, stabilit de mai mulți ani în provincia Vicenza. Potrivit primelor informații, acesta activa de circa un deceniu în domeniul schelelor și era angajat, în regim de subcontractare, de compania Edil Valente din Bolzano Vicentino.

Accidentul a avut loc în timp ce muncitorul participa la demontarea unor structuri instalate de peste doi ani în cadrul lucrărilor de mentenanță și dezafectare a fostului zahărnic. Căderea de la înălțime i-a fost fatală.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale, inclusiv un elicopter, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Autoritățile italiene, inclusiv carabinierii și inspectorii de muncă, au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei și eventualele responsabilități.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Stațiile de transport public la cel mult 300 de metri de școli și spitale în Chișinău și Bălți. Proiect de lege, votat în prima lectură

Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, care stabilește reguli pentru parcările cu plată, evacuarea vehiculelor abandonate și organizarea transportului public. Documentul prevede, între altele, că autoritățile locale vor putea introduce restricții de circulație în zonele cu nivel scăzut de emisii.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, tarifele și regulile de organizare a parcărilor publice cu plată vor fi stabilite de consiliile locale sau municipale. Serviciile de parcare vor fi gestionate de autoritățile publice locale, prin întreprinderi municipale sau operatori cărora le va fi delegată această responsabilitate.

Veniturile obținute din parcări vor fi utilizate cu prioritate pentru întreținerea și modernizarea acestora, dezvoltarea infrastructurii locale și subvenționarea transportului public.

Neachitarea tarifului de parcare sau utilizarea neregulamentară a locurilor de parcare vor constitui contravenții. În aceste cazuri, dacă șoferul sau proprietarul nu este prezent, agentul constatator va putea bloca roțile vehiculului. Evacuarea mașinii va fi posibilă dacă, în termen de 72 de ore, conducătorul auto nu solicită deblocarea roților.

Proiectul stabilește și o procedură pentru vehiculele abandonate. După identificarea proprietarului, autoritățile locale îi vor solicita să înlăture mașina în termen de 15 zile. Dacă acesta nu se conformează, vehiculul va putea fi ridicat și transportat într-un spațiu special amenajat.

În cazul în care, timp de 60 de zile, nimeni nu solicită restituirea vehiculului, autoritatea locală va putea sesiza instanța de judecată pentru constatarea abandonării și transmiterea acestuia în proprietatea autorității.

O altă prevedere permite autorităților locale să instituie zone cu nivel scăzut de emisii, în care circulația vehiculelor ar putea fi restricționată sau taxată diferențiat, în funcție de categoria de emisii.

Chișinăul și Bălțiul vor trebui să elaboreze planuri de mobilitate urbană durabilă. Acestea vor urmări creșterea siguranței în trafic, dezvoltarea transportului public și asigurarea accesului la transport pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilități sau mobilitate redusă.

Potrivit proiectului, stațiile de transport public din cele două municipii ar urma să fie amplasate la cel mult 300 de metri de instituțiile de învățământ, instituțiile medicale, centrele de îngrijire a vârstnicilor și instituțiile comunitare. Totodată, cel puțin 60% din populație ar trebui să locuiască la mai puțin de 500 de metri de o linie de transport public, deservită la intervale de cel mult 20 de minute.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va elabora și coordona politicile în domeniu și va aviza planurile de mobilitate urbană durabilă.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua.

Potrivit Agenției Servicii Publice, în prima jumătate a anului 2025, în Republica Moldova erau înmatriculate peste 1,35 milioane de vehicule. Peste 387 000 dintre acestea erau înregistrate în municipiul Chișinău, inclusiv 287 000 de autoturisme.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: