IGP

Tragedie la Orhei: un adolescent a fost strivit de o poartă de fotbal, pe care a urcat pentru a face fotografii

Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viață în seara de 18 ianuarie, după ce a urcat pe o poartă metalică de pe un stadion din satul Seliște raionul Orhei, pentru a face fotografii pentru rețelele de socializare. Din spusele poliției, instalația metalică nu era fixată și s-a prăbușit, iar minorul a fost strivit.

Băiatul de 16 ani se afla cu alți minori pe teritoriul stadionului de pe teritoriul școlii din satul Seliște, raionul Orhei.

Din declarațiile martorilor, preliminar s-a stabilit ca victima a intenționat să facă niște poze pentru rețelele de socializare și a urcat pe o poartă metalică. Aceasta nu era fixată și a căzut peste băiat. În urma traumatismelor, minorul a decedat. 

Conducerea Inspectoratului de Poliție Orhei împreună cu grupa de documentare se află la fața locului și investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate”. Partidul lui Costiuc a fost la consultările cu premierul desemnat

Fracțiunea parlamentară a Partidului „Democrația Acasă” a participat astăzi, 16 iulie, la consultările cu prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan. Reprezentanții formațiunii i-au prezentat un set de priorități pe care le consideră necesare pentru primele 100 de zile de activitate ale viitorului Guvern.

În cadrul consultărilor cu candidatul la funcția de prim-ministru, formațiunea a solicitat, între altele, remanierea echipei guvernamentale, reforma administrației publice și reducerea birocrației, precum și efectuarea unui audit independent privind modul de cheltuire a banilor publici și a fondurilor externe.

Reprezentanții partidului au mai cerut declanșarea unei „lupte reale” împotriva contrabandei, traficului de droguri și criminalității organizate, dar și adoptarea unor măsuri pentru relansarea economiei și sprijinirea antreprenorilor, agricultorilor și producătorilor autohtoni.

Republica Moldova are nevoie de un Guvern orientat spre rezultate, care să acționeze cu responsabilitate, profesionalism și transparență încă din primele luni de mandat”, a transmis partidul după consultări.

Amintim că, pe parcursul zilei, Vasile Tofan a mai avut consultări cu fracțiunea socialiștilor și deputata MAN Olga Ursu. Aceasta urma să se întâlnească și cu fracțiunea „Partidului Nostru”, însă întrevederea nu a mai avut loc. Tofan a întârziat la discuții pentru scurt timp, fapt ce i-a determinat pe deputații PN să plece. De asemenea, fracțiunea comuniștilor a boicotat discuțiile.

***

Omul de afaceri Vasile Tofan a fost desemnat de președinta Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru pe 11 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu. Acesta a fost înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, după consultările cu președinta Maia Sandu.

Vasile Tofan va merge pe 21 iulie în plenul Parlamentului pentru a cere votul de încredere pentru cabinetul său de miniștri și programul de activitate al Guvernului. Ședința plenară va începe la ora 11:00.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: