Trei ambulanțe au rămas blocate pe trasee din cauza poleiului la Șoldănești, Hâncești și Florești
Full Article 2 minutes read

Trei ambulanțe au rămas blocate pe trasee din cauza poleiului la Șoldănești, Hâncești și Florești

Mai multe ambulanțe au fost ajutate de salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore, după ce au rămas blocate pe trasee.

Primul caz în care a fost necesară intervenția angajaților IGSU a avut loc în localitatea Răscăieții Vechi, raionul Șoldănești. Ambulanța a rămas blocată din cauza poleiului pe traseu în timp ce se îndrepta spre pacient. La fața locului au intervenit salvatorii care au reușit să acorde asistența necesară și să aducă pacientul către ambulanță, care ulterior și-a continuat drumul spre spital.

Alte două situații în care au fost tractate ambulanțele s-au înregistrat la Dubovca, Hîncești, dar și în raionul Florești. În ambele cazuri ambulanțele au fost  tractate, iar în ultimul caz, autovehiculul derapat de pe traseu a fost deblocat pentru a putea duce pacientul la spital. În urma acțiunilor întreprinse de salvatori, toate ambulanțele și-au continuat drumul spre pacienți. 

Trei ambulanțe au rămas blocate pe trasee din cauza poleiului la Șoldănești, Hâncești și Florești

IGSU

De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Băcioi, municipiul Chișinău, în urma unui accident de circulație. Aici în urma tamponării a două autoturisme, o persoană a rămas blocată, iar salvatorii au reușit descarcerarea acesteia și predarea către serviciul de asistență medicală. Pentru misiunea de salvarea au intervenit patru echipaje de salvatori. Din cauza unui alt accident de circulație care a avut loc în orașul Hâncești, traseul a rămas blocat, fiind necesară intervenția salvatorilor pentru deblocarea de pe carosabil a unui autovehicul de model Lexus. Circumstanțele cazului se stabilesc.

În acest context, în condiții de iarnă cu temperaturi oscilante, care duc la formarea poleiului și gheții pe traseu, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze  corespunzător mijloacele de transport. Fiecare șofer de autovehicul trebuie să-și echipeze mașina cu cauciucuri de iarnă și să dețină în portbagaj, lanțuri și nisip, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: