Award ceremony in the context of a school competition

Treizeci de elevi din Chișinău, premiați în Parlamentul European: „Un moment de mândrie pentru țara noastră”

Treizeci de elevi de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Chișinău, care au participat la competiția școlară internațională dedicată democrației în era digitală, au primit „Premiul Special pentru Moldova”. Ceremonia de premiere s-a desfășurat în incinta Parlamentului European.

Concursul este destinat elevilor din statele membre ale Uniunii Europene, fiind organizat de Autoritatea pentru Partidele Politice Europene și Fundațiile Politice Europene. Câștigătorul competiției generale din acest an, dintre țările UE, este grupul școlar Sint-Rembert, Sint-Vincentius din Torhout, Belgia.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ca recunoaștere a progreselor Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, a fost lansată și o ediție specială a competiției pentru elevii moldoveni, la care au participat 13 clase. Tema propusă pentru elaborarea eseurilor a fost „Democrația UE și transformarea digitală: provocări și oportunități”.

Cei 30 de elevi participanți de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” au fost apreciați cu „Premiul Special pentru Moldova”. La ceremonia de premiere, care a avut loc în Parlamentul European, a fost prezentă inclusiv vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

M-am bucurat să fiu alături de acești tineri într-un moment de mândrie pentru ei, pentru profesorii lor și pentru țara noastră. Sunt elevi care au știut să-și exprime prin eseuri gândurile și viziunea despre modul în care noile tehnologii influențează democrația. Acești tineri curajoși știu că vocea lor contează și că Moldova europeană se construiește și cu eforturile pe care le depun ei, dar și cu succesele pe care le înregistrează”, a spus Cristina Gherasimov.

gov.md
gov.md
gov.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Institutul Oncologic duce lipsă de un medicament necesar pentru bolnavii de cancer. Ministrul Sănătății explică cauza și promite: „vom schimba regulile jocului” (VIDEO)

Institutul Oncologic din Chișinău se confruntă cu lipsa Interferonului, un medicament utilizat în tratamentul unor afecțiuni oncologice. Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, care a declarat că deficitul a apărut după ce furnizorul nu și-a respectat obligațiile contractuale de livrare. Potrivit oficialului, autoritățile au inițiat o nouă procedură de achiziție, iar medicamentul ar urma să fie disponibil din nou în instituție începând cu 15 septembrie. Precizările au fost făcute marți, 8 septembrie, după ședința Guvernului.

Aici văd problema în mecanismul de achiziții pe care-l avem în cadrul Centrului de Achiziții Centralizate în Sănătate Publică. Reacționează prea târziu când un furnizor nu-și respectă obligațiunile contractuale. Pentru că aceste medicamente au fost din timp scontate, dar furnizorul nu și-a respectat această obligativitate. Și noi ne-am trezit la moment că furnizorul nici nu a reacționat atunci când a fost menționat că „Uitați-vă, este timpul să aduceți aceste medicamente”. Furnizorul a spus că poate să le livreze abia la sfârșit de an. Și noi des întâmpinăm această problemă sistemică. Ce am făcut noi? Imediat am făcut o achiziție nouă. Pe 15 septembrie trebuie să fie acest medicament. Acum vorbim despre interferon, care lipsește la Institutul de Oncologie”, a spus Alexandru Gasnaș.

Oficialul a precizat că contractul cu furnizorul a fost reziliat parțial, iar companiei i-au fost aplicate penalități.

Dar asta nu ne rezolvă problema cronică. De aceea, mă simt obligat ca în scurt timp să vin cu un alt pachet și o schimbare a hotărârii de Guvern privind modul cum facem aceste achiziții. Deci vom schimba regulile de joc. Deja am dat indicații colegilor mei de la Ministerul Sănătății să digitalizăm acest proces, ca el să fie unul transparent. Să avem praguri de alertă, să nu ne trezim când medicamentul dispare. De aceea, în scurt timp – vorbesc de 1-2 luni – vom face modificări în arhitectura achizițiilor”, a adăugat ministrul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: