parlament.md

TRM, nevoit să închirieze echipament tehnic din România pentru a transmite summitul din 1 iunie. O echipă de circa 60 de persoane vine azi la Chișinău

Compania Publică „Teleradio-Moldova” închiriază echipament tehnic de peste Prut pentru a transmite, în direct, Summitul Comunității Politice Europene din 1 iunie. Directorul general al instituției, Vlad Țurcanu, recunoaște că TRM nu are în prezent posibilitatea să acopere de sine stătător, din punct de vedere tehnic, un eveniment „de anvergură”.

„Noi trebuie să fim pregătiți. Un car de transmisiuni Moldova 1 îl are și la evenimentul din 21 mai am filmat cu 13 camere și am exportat către colegii noștri din Republica Moldova și de peste hotare imagini filmate în PMAN. Dar pentru evenimente cum ar fi Summitul, suntem nevoiți să închiriem echipament prin bunăvoința colegilor noștri de la TVR București”, a declarat Vlad Țurcanu în fața deputaților, de la tribuna Parlamentului.

Directorul general al furnizorului public național de servicii media susțină că în după-amiaza zilei, de la București, la Chișinău, ar urma să ajungă două care mobile de transmisiuni, 19 camere de filmat și 58 de oameni, care vor ajuta TRM să filmeze Summitul din 1 iunie, găzduit de Republica Moldova.

„Ne dorim ca în perspectivă și Moldova 1 să aibă asemenea posibilitatea tehnică. Asta ar însemna posibilitatea de a filma evenimente de anvergură nu numai în Republica Moldova, dar și în proximitatea Republicii Moldova, pentru să sunt diverse emisiuni culturale care însumează toate condițiile pentru ca să se folosească un asemenea echipament sofisticat și foarte scump. Cred că o asemenea abordare ar dezvolta întreaga societate”, a mai declarat Vlad Țurcanu.

Amintim că pe 1 iunie, Republica Moldova va găzdui Summitul Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Summitul va avea loc la complexul vitivinicol Castel Mimi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: