zn.ua

Trump amenință că asupra Iranului „se va dezlănțui iadul” în 48 de ore

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat că asupra Iranului, cu care se află în război, „se va dezlănțui iadul”, dacă nu va încheia un acord de pace în următoarele 48 de ore. Avertismentul a fost lansat sâmbătă, 4 aprilie, pe platforma Truth Social.

Vă amintiți când i-am dat Iranului 10 zile să facă o înțelegere sau să deschidă Strâmtoarea Ormuz. Timpul se scurge – 48 de ore înainte de a se dezlănțui tot iadul asupra lor. Slavă Domnului!”, a declarat Donald Trump.

Amintim că, pe 3 aprilie, The Wall Street Journal a scris, citând surse, că tentativa de a încheia un acord de armistițiu între SUA și Iran, cu medierea Pakistanului, a eșuat. Reprezentanții Iranului au declarat că nu intenționează să poarte negocieri cu partea americană la Islamabad și consideră inacceptabile cerințele pe care Washingtonul le înaintează pentru încheierea unui acord de pace. La rândul său, Iranul, potrivit experților, formulează condiții de încetare a războiului care sunt în mod deliberat imposibil de acceptat pentru SUA.

Într-o declarație din 1 aprilie, Donald Trump spunea că problema reglementării trecerii navelor prin strâmtoarea Ormuz ar trebui să fie preluată de statele cel mai interesate, iar Statele Unite ale Americii sunt doar dispuse să le ofere sprijin. Totuși, două zile mai târziu, Trump a afirmat că SUA mai au nevoie de puțin timp și că vor putea „fără dificultate” să deschidă strâmtoarea, „să ia petrolul și să facă avere”.

Mai mulți experți, intervievați de Reuters, au subliniat că o tentativă de a deschide Strâmtoarea Ormuz prin forță ar putea duce la prelungirea semnificativă a războiului cu Iranul, pe care Donald Trump estimează că îl poate încheia în câteva săptămâni. Potrivit serviciilor de informații americane, este puțin probabil ca Iranul să redeschidă voluntar în viitorul apropiat strâmtoare pentru circulația navelor, întrucât controlul asupra acesteia reprezintă pentru Teheran singura pârghie reală de influență asupra SUA.

***

SUA și Israelul au lansat pe 28 februarie atacuri aeriene împotriva Iranului, declanșând actualul război, care are reverberații în întreg Orientul Mijlociu din cauza loviturilor de represalii ale regimului de la Teheran. Oficialii americani susțin că scopul conflictului militar este distrugerea arsenalului de rachete balistice, flotei maritime și programului nuclear al Iranului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova

Claudiu Năsui, încă pe două fotolii – deputat la București și ministru la Chișinău: „Am amânat demisia din Parlament” 

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță că și-a amânat demisia din Parlamentul României pentru a participa la adoptarea unei legi pe care o consideră „cu adevărat reformatoare pentru investiții și pensii”. Guvernul de la Chișinău precizează că termenul legal în care acesta trebuie să soluționeze situația de incompatibilitate nu a expirat.

Năsui a anunțat pe 16 septembrie, într-o postare pe rețelele de socializare, că va renunța la mandatul de deputat după adoptarea proiectului.

„Este prima reformă cu adevărat liberală făcută în România de multă vreme. Am amânat demisia mea din parlament special pentru a putea trece această lege. Este ultima lege pe care o voi mai trece în parlamentul României înainte de pleca cu gândul că am dus la bun sfârșit și acest ultim proiect. Piețe de capital puternice în România sunt un avantaj și pentru Moldova și pentru întreaga regiune”, a scris ministrul în mesajul său.

Solicitat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, a precizat că legislația Republicii Moldova îi oferă unui funcționar public o lună pentru soluționarea unei situații de incompatibilitate. „Potrivit legii, acest termen încă nu a expirat”, a precizat Ciorici.

Amintim că Claudiu Năsui a preluat funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării la propunerea premierului Vasile Tofan. În ziua în care a fost anunțată candidatura sa, președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care i-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

Năsui a depus jurământul pe 28 august. Tot atunci el a declarat că vrea să transforme Republica Moldova în „cea mai primitoare țară pentru antreprenoriat din lume”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: