Trump merge în Franța, la redeschiderea Catedralei Notre-Dame: „Va fi o zi foarte specială pentru toată lumea”

Președintele ales al SUA, Donald Trump, va participa în acest weekend la ceremonia organizată pentru redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris, care a fost devastată de incendiul din 2019. Anunțul a fost făcut de către Trump în seara de 2 decembrie pe rețelele de socializare. 

Preşedintele Emmanuel Macron a făcut o treabă extraordinară pentru a readuce Notre-Dame la gloria sa de odinioară, şi nu numai. Aceasta va fi o zi foarte specială pentru toată lumea!”, a transmis președintele american ales.

Aceasta va fi prima vizită în străinătate a lui Donald Trump după ce a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al SUA din noiembrie.

Precizăm că redeschiderea Catedralei Notre-Dame va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Evenimentul va avea loc în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care sunt așteptați circa 50 de șefi de stat și de guvern.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va ține un discurs în fața catedralei sâmbătă, 7 decembrie, în jurul orei locale 18:00. Ulterior, arhiepiscopul Parisului, Laurent Ulrich, va folosi toiagul său pentru a bate în ușile grele ale clădirii. Din interiorul catedralei, un psalm va fi cântat de trei ori ca răspuns la bătaie, după care ușile vor fi deschise. Arhiepiscopul va binecuvânta orga veche a catedralei înainte ca aceasta să înceapă să cânte. Ceremonia va fi urmată de o slujbă, scrie Hotnews.

Duminică, 8 decembrie, arhiepiscopul va oficia o liturghie începând cu ora 10:30, prima din cele opt zile de slujbe dedicate redeschiderii și mulțumirii, printre altele, donatorilor care au finanțat renovările și pompierilor care au contribuit la salvarea catedralei.

***

Catedrala Notre-Dame a fost avariată în urma incendiului din seara de 15 aprilie 2019. Atunci, acoperișul clădirii a izbucnit în flăcări, iar în scurt timp, focul a cuprins turla și aproape că a distrus turnurile principale care găzduiesc clopotele. Acoperișul s-a prăbușit, dar turnurile clopotelor și fațada au rezistat.

Încă nu se știe exact ce a cauzat incendiul. Autoritățile franceze au sugerat că un scurtcircuit sau o țigară aprinsă ar putea fi responsabile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Ministrul Bolea, reacție la nemulțumirile transportatorilor: „Mai mult decât să iubim banii, să iubim oamenii”

Vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că „nu există problema aceasta legată de persoanele cu necesități speciale”, comentând nemulțumirile transportatorilor exprimate de APOTA. Aceștia susțineau că operatorii de transport sunt obligați să adapteze toate vehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Potrivit ministrului, agenții economici trebuiau să informeze „dacă există măcar o mașină în parcul lor care ar putea prelua pasageri cu necesități speciale”. Ministrul a mai spus că totul „nu este despre negocieri, ci despre oameni”. „Mai mult decât să iubim banii, trebuie să iubim oamenii”, a declarat oficialul, adăugând că pe 1 iulie va avea loc o discuție cu transportatorii.

La emisiunea „În context” de la Moldova 1, Bolea a fost întrebat dacă a purtat discuții cu reprezentanții APOTA, care au anunțat proteste. În continuare, prezentatorul TV i-a comunicat ministrului că transportatorii nu acceptă monitorizarea prin GPS, nici vânzarea biletelor prin sistemul informațional e-bilet, întâmpină dificultăți în adaptarea mașinilor pentru persoanele cu necesități speciale și solicită un alt mod de calcul al tarifelor.

„În primul rând vreau să vă spun că nu există problema aceasta legată de persoanele cu necesități speciale. (…) Deci, agenții economici trebuiau să informeze dacă există măcar o mașină în parcul lor, pe o rută, care ar putea prelua pasageri cu necesități speciale. (…) În general, totul este nu despre negocieri. Totul este despre oameni. (…) Dacă noi astăzi, în Republica Moldova, nu avem niciun microbuz care ar putea prelua o persoană cu necesități speciale, dumneavoastră considerați că este normal? (…) Noi trebuie să creăm condiții de inclusivitate socială pentru toți cetățenii din Republica Moldova. (…) Trebuie să avem un grad de empatie. Mai mult decât să iubim banii, să iubim oamenii”, a declarat oficialul.

Referitor la monitorizarea prin GPS și sistemul informațional e-bilet, ministrul a spus: „Nici nu a intrat în vigoare. Mâine (nota red. pe 1 iulie) avem discuții cu ei. Nu a fost votat încă în ședințele Guvernului, nu a intrat în vigoare nimic. O să începem discuții publice în privința GPS-ului, să vedem care sunt problemele și care trebuie să fie perioada de implementare pentru acest nou proiect de lege”.

Întrebat dacă nemulțumirile transportatorilor sunt justificate, Bolea a răspuns: „O să vedem mâine (nota red. pe 1 iulie), pentru că au fost discuții cred că ani în șir despre… o să ne întâlnim mâine și o să vedem despre ce este vorba în general”.

Menționăm că pe 1 iulie, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, va participa la emisiunea NM „Есть вопросы”.

***

Pe 24 iunie, reprezentanții APOTA au acuzat Ministerul Infrastructurii și Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de inacțiune, dar și presupuse abuzuri și scheme de corupție. APOTA a transmis un apel public, în care a avertizat că lipsa metodologiei tarifare, impunerea sistemelor electronice e-GPS și e-Bilet, precum și obligația de adaptare a tuturor vehiculelor pentru persoanele cu dizabilități pun în pericol activitatea transportatorilor. Aceștia au amenințat, atunci, cu proteste, dacă autoritățile nu vor ține cont de nemulțumirile lor.

În reacție, Guvernul a transmis că a luat act de solicitarea publică și a adăugat că soluționarea problemelor ține de competența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. „MIDR are ușile deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt Daniel Vodă. În ceea ce privește acuzațiile APOTA legate de posibile scheme de corupție, Executivul a invitat toate părțile care dețin informații relevante să le prezinte organelor competente.

La două zile după ce au amenințat cu proteste, reprezentanții APOTA au decis să iasă în stradă. Asociația a anunțat organizarea a trei manifestații în capitală: prima în Piața Marii Adunări Naționale, a doua în fața sediului Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, iar a treia – în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a anunțat că primul protest al transportatorilor din cele trei planificate va avea loc în data de 9 iulie.

Transportatorii insistă pe trei revendicări principale: aprobarea imediată de către Guvern și publicarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate de transport pasageri; retrimiterea spre elaborare a proiectului MIDR nr. 1125/2024, care prevede implementarea sistemelor electronice de tip e-bilet și e-GPS; retragerea scrisorilor emise de ANTA prin care operatorii de transport sunt obligați să adapteze toate vehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: