REUTERS/Dado Ruvic

Twitter, nemulțumit de noua aplicație Threads, amenință Meta cu judecata

Twitter amenință că va da în judecată Meta pentru lansarea aplicației Threads, scrie publicația Semafor. Cea din urmă, potrivit Meduza, a intrat în posesia unei scrisori a avocatului Twitter Alex Spiro și care a fost trimisă spre Meta la câteva ore după lansarea Threads. 

În scrisoare, Spiro a acuzat Meta de „însușire sistematică, intenționată și ilegală a secretelor comerciale și a altor proprietăți intelectuale ale Twitter”. Potrivit lui Spiro, Twitter va solicita ordonanță de interzicere a utilizării proprietății sale intelectuale de către Meta.

În același timp, Spiro a acuzat Meta că a angajat foști lucrători Twitter care „au avut și continuă să aibă acces” la informații confidențiale.

O sursă a publicației Semafor din cadrul companiei Meta a numit acuzațiile nefondate și a adăugat că nici o persoană implicată în crearea Threads nu a lucrat anterior pentru Twitter. 

De menționat că reprezentanții companiei americane Meta, care dețin Facebook și Instagram, au lansat aplicația Threads în noaptea de 6 iulie. Aceasta este o alternativă pentru Twitter, iar reprezentanții Meta și-au propus să o depășească. După cum a anunțat Meta, noul serviciu – care are o interfață asemănătoare cu cea a Twitter – va permite postarea mesajelor până la 500 de caractere, precum și fotografii și video de până la 5 minute. Aplicația în sine, dezvoltată de echipa Instagramului, se poziționează ca o extindere a rețelei sociale: „Viziunea noastră pentru Threads este să luăm ceea ce Instagram face cel mai bine și să extindem aceasta în text, creând un spațiu pozitiv și creativ pentru a vă exprima ideile”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: