Укрінформ

Ucraina a trimis o delegație în Belarus pentru a negocia cu rușii

Ucraina a confirmat duminica aceasta că va trimite o delegaţie pentru a negocia cu Rusia la frontiera ucraineano-belarusă, într-o regiune situată în apropierea râului Pripiat, în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, după o mediere realizată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, care citează preşedinţia de la Kiev.

Potrivit Reuters, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni fără niciun fel de condiţii prealabile.

„Am căzut de acord ca delegaţia ucraineană să se reunească cu cea rusă, fără condiţii prealabile, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în apropierea râului Pripiat”, a informat canalul oficial de Telegram al preşedintelui Zelenski, citat de EFE.

Anterior, şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a declarat că membrii delegaţiei sale se deplasează de la Minsk la Gomel şi că acelaşi lucru l-ar face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.

Amintim că într-un discurs public, pe 27 februarie, Zelensky a declarat că  Belarus nu este acum de aceeași parte cu Ucraina. Prin urmare, nu pot exista negocieri cu Federația Rusă pe teritoriul lor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un grup de consilieri PAS a organizat o cursă de alergare pe un drum deteriorat din Chișinău: Necesită reparații capitale

Un grup de consilieri PAS din Chișinău au organizat astăzi, 23 mai, o cursă de alergare pe la ieșirea din oraș, spre Tohatin. Consiliera municipală Oxana Bordian, una dintre organizatoare, a declarat că evenimentul a fost menit să atragă atenția autorităților capitalei asupra stării precare a drumului dintre Chișinău și Vadul lui Vodă. Circa 100 de persoane au participat eveniment.

Este un drum care, timp de peste 50 de ani, nu a fost reparat capital. În ultimul timp, intensitatea traficului a crescut semnificativ și ajunge până la 16 000 de mașini pe zi. Totuși, observăm că Primăria Chișinău nu prioritizează acest drum, care a devenit un pericol pentru cetățeni”, a declarat deputatul PAS Sergiu Lazarencu, care a luat parte la eveniment.

Organizatorii au subliniat că mii de locuitori din suburbii folosesc zilnic traseul și că acesta necesită urgent de reparații capitale.

PAS

Aceștia au făcut apel la primarul Chișinăului, Ion Ceban, să includă acest drum printre prioritățile de investiții ale municipiului și au anunțat că au demarat o campanie de colectare de semnături în sprijinul inițiativei. „În această perioadă am fost prezenți în Colonița, Budești și Vadul lui Vodă și am colectat aproximativ 1 200 de semnături. Vom continua colectarea semnăturilor și voi depune la Primărie un proiect de decizie prin care voi solicita realizarea unui studiu de fezabilitate și alocarea resurselor financiare pentru reconstrucția capitală a acestui drum”, a spus Bordian.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: