Ucraina ar putea reveni la vize cu Israelul. Surse NM: Moldova impune precondiții pentru pelerinii evrei

Kievul ia în considerare anularea regimului fără vize cu Israelul, din cauza „acțiunilor sale neprietenoase față de Ucraina și a poziției pro-ruse pe scena internațională”, scrie Kyiv Post. Se întâmplă în condițiile în care, peste câteva săptămâni, circa 30 000 israelieni vor efectua pelerinajul anual în orașul ucrainean Uman, tranzitând Moldova. Surse NM din cadrul Executivului moldovenesc au declarat că Chișinăul a informat Israelul că o precondiție pentru buna desfășurare a pelerinajului este decizia Ucrainei de a primi cetățenii israelieni.

O sursă din Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (RNBO) a declarat pentru Kyiv Post că decizia de a anula regimul fără vize cu Israelul vine pe fondul unei lupte diplomatice continue între cele două țări cu privire la modul în care își tratează turiștii una alteia.

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Evghen Korniychuk, a afirmat că aproximativ 10% dintre turiștii ucraineni sunt expulzați din Israel fără explicații.

Sursa RNBO a declarat pentru Kyiv Post, că Israelul încearcă să obțină garanții de securitate pentru zecile de mii de pelerini evrei care fac călătoria anuală în orașul ucrainean Uman, în septembrie, unde se află mormântul lui Tzadik Nachman.

„În timpul atacurilor constante cu rachete, este imposibil să se ofere aceste garanții”, a declarat sursa.

Aceasta a adăugat că Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei pregătește în prezent o prezentare despre regimul fără vize către Cabinetul de Miniștri și va fi luată în considerare „în următoarele săptămâni”.

De menționat că, pe 8 august, ministrul de Externe al Israelului a efectuat o deplasare oficială la Chișinău. Unul dintre scopul vizitei a fost pregătirea tranzitării teritoriului Moldovei de către cetățenii israelieni, pentru pelerinajul religios.

În acest context, surse din cadrul Guvernului de la Chișinău au declarat pentru NM că Republica Moldova a informat Israelul că o precondiție pentru buna desfășurare a pelerinajului este acceptul Ucrainei de a primi pelerini, luând în considerare situația de securitate din regiune.

***

În fiecare an, în luna septembrie, populația orașului Uman din regiunea Cherkasy (190 km sud de Kiev), se cvadruplează, deoarece zeci de mii de evrei hasidici vin să sărbătorească Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc.

Uman este locul de înmormântare al unuia dintre părinții fondatori ai hasidismului, rabinul Nachman de Bratslav, care a murit în oraș în 1810.

Conform dorinței sale, a fost înmormântat în cimitirul evreiesc local, alături de mormintele victimelor masacrului de la Haidamak din 1768.

Înainte de invazia la scară largă a Rusiei, zeci de zboruri charter din Israel și SUA au aterizat la Kiev, cei aflați la bord călătorind apoi spre Uman cu ajutorul a sute de autobuze și mașini închiriate, însoțite de poliția israeliană, pentru o sărbătoare care poate dura mai mult de o lună.

În 2022, în pofida războiului și a faptului că poliția israeliană a declarat că Uman nu îndeplinește cerințele de securitate, 20.000 de pelerini au făcut totuși călătoria în Ucraina cu trenul și autobuzul.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: Tauber riscă 13 ani de închisoare, Nicușor s-a pronunțat în privința interdicției lui Ceban, iar «Pobeda» vrea să participe la alegeri

Start alegeri

Ieri, 14 iulie, în Republica Moldova a început oficial perioada electorală pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 28 septembrie. Ce se știe despre participanții la alegeri și ce intrigi persistă — în articolul «Alegerile parlamentare din Moldova 2025: cronologie, candidați, intrigi, scenarii».

Alegeri: Blocul «Pobeda» și Guțul

În prima zi a perioadei electorale, Blocul «Pobeda» a depus actele la CEC. Blocul este format din partide apropiate lui Ilan Șor, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească.

Dacă CEC va înregistra blocul, ceea ce este puțin probabil, lista electorală ar urma să o aibă în frunte pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Intriga constă în faptul că deja pe 5 august ar putea fi pronunțată o sentință de condamnare împotriva lui Guțul în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid «Șor». În articolul «Guțul este adusă în prim-plan», NM a analizat dacă este aceasta o încercare a lui Șor de a-și proteja aliata de închisoare sau o manevră politică bine calculată.

Tauber: 13 ani de închisoare?

Între timp, procurorii au cerut o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru o altă aliată a lui Șor — deputata Marina Tauber, în dosarul privind finanțarea ilegală a partidului. Tauber nu se mai prezintă la ședințele de judecată de mai bine de jumătate de an. Potrivit unor informații, ea se află în Rusia.

În timpul ședinței de judecată, în fața instanței a avut loc un protest în susținerea lui Tauber. Poliția a declarat că unii participanți la acțiune au fost plătiți. Trei persoane, care ar fi împărțit bani, potrivit poliției, au fost reținute. În privința lor a fost deschis un dosar penal.

Ceban: povestea interdicției

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că interdicția de intrare în România aplicată primarului de Chișinău, Ion Ceban, a fost «rezultatul unei evaluări de securitate națională». Dan a refuzat să ofere detalii despre motivele concrete ale acestei interdicții.

Între timp, Ceban a comentat declarația lui Dan, spunând că «până în prezent nu există informații oficiale despre instituția din România care a luat decizia privind interdicția». El a adăugat că președintele român, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe acest subiect, «doar s-a bâlbâit și a zâmbit ironic».

Tudor Mardei / NewsMaker

Popșoi pleacă la Bruxelles

Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a plecat la Bruxelles, unde, în cadrul Consiliului Afacerilor Externe al UE, urmează să se întâlnească cu miniștrii de externe ai statelor membre, dar și cu comisarii europeni Kaja Kallas și Marta Kos. Popșoi are planificată și o întâlnire cu diaspora moldovenească.

Vizitele externe ale Maiei Sandu

Vizitele externe ale președintei Maia Sandu și ale angajaților administrației prezidențiale în prima jumătate a anului 2025 au costat bugetul 500 de mii de lei. În șase luni, președinta și consilierii săi au efectuat 33 de deplasări în străinătate.

Războiul din Ucraina și militarii moldoveni

Ministerul Apărării al Moldovei a calificat drept falsă informația potrivit căreia 10 militari ai Armatei Naționale ar participa la războiul din Ucraina, patru dintre ei fiind deja omorâți. Potrivit ministerului, niciun militar moldovean nu participă la acțiuni militare în afara țării.

HiTech Park în Stăuceni

Lângă localitatea Stăuceni ar putea apărea în următorii cinci ani un HiTech Park — un mini-oraș pentru specialiștii IT. Parlamentul a adoptat în ultima sa ședință un proiect de lege care stabilește regimul special de funcționare pentru noul M-park. Citiți mai multe detalii în articolul «200 de milioane de euro pentru un mini-oraș pentru IT-iști».

Ștefan Vodă: «Cealaltă Moldovă» 2.0

NM a lansat și a doua serie a proiectului «Cealaltă Moldovă». Primul episod a fost filmat în Ștefan Vodă — un oraș din sudul țării, situat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina. Fondat ca o colonie germană numită Kizil, redenumit în perioada sovietică Suvorov, astăzi este unul dintre cele mai «tinere» orașe din țară: a obținut statutul de oraș în 1990. Despre cum este orașul acum, cum își duc traiul locuitorii, cum fac față problemelor și în ce cred, priviți în reportajul video NM.

Vești bune de la NM:

Redacția NewsMaker și-a lansat propriul canal în rețeaua de socializare X.com (fostul Twitter) în limba engleză. Acum puteți afla rapid, și în engleză, cum se pregătește țara pentru alegerile parlamentare importante din această toamnă. Abonați-vă pentru a nu rata nimic și distribuiți linkul celor care vor să fie la curent cu ce se întâmplă în Moldova.

Vremea: caniculă și ploi torențiale

La începutul săptămânii, potrivit prognozelor, se va menține canicula, iar în a doua parte a săptămânii se așteaptă o scădere a temperaturilor și sunt șanse mari de ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. Ar fi bine.

Agenda zilei, 15 iulie:

  • 09:30 — Conferință de presă a partidului PAS
  • 10:00 — Ședința Consiliului Audiovizualului
  • 12:15 — Conferință de presă a blocului «Alternativa»

Bună dimineața!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: