Stringer/Reuters

Ucraina și Federația Rusă se acuză reciproc de încălcarea armistițiului de Paște

Ucraina și Federația Rusă se acuză reciproc de nerespectarea armistițiului de Paște. În timp ce Statul Major al armatei Ucrainei spune că, de la începerea armistițiului, a înregistrat 469 de cazuri de încălcare a focului, guvernatorul regiunii ruse Kursk, Alexandr Hinștein, susține că o dronă ucraineană a atacat o stație de alimentare din localitatea Lgov, rănind trei persoane.

Ce spune armata ucraineană

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a comunicat că, începând de sâmbătă, 11 aprilie, ora 16:00 (ora Moscovei), au fost înregistrate 469 de încălcări ale încetării focului.

Conform datelor prezentate, în 22 de cazuri a fost vorba despre atacuri de asalt ale inamicului, în 153 – despre bombardamente, în 19 – despre lovituri cu drone kamikaze, iar în 275 – despre atacuri cu drone FPV.

Per total, în cursul zilei de 11 aprilie, forțele armate ruse au efectuat 57 de lovituri aeriene, au lansat 182 de bombe ghidate, au utilizat 3928 de drone kamikaze și au bombardat de 2454 de ori localități și poziții ale armatei ucrainene, mai indică Statul Major.

Pe direcțiile Nord-Slobojan și Kursk au avut loc patru confruntări armate, iar trupele ruse au lansat 45 de atacuri de artilerie, dintre care patru cu sisteme de rachete cu lansare multiplă.

Atacuri au fost raportate și pe direcțiile Sud-Slobojan, Kupiansk, Liman și Sloviansk.

Forțele de apărare ucrainene au respins 19 atacuri pe direcția Konstantinovka. Pe direcția Pokrovsk au fost înregistrate 18 atacuri; potrivit estimărilor preliminare, 67 de militari ruși au fost uciși și alți 24 răniți, fiind avariate echipamente militare și drone.

De asemenea, lupte au avut loc și pe direcțiile Aleksandrovka, Guliaipole, Orehov și în zona Niprului, iar orașul Herson a fost ținta unui atac aerian, au mai precizat reprezentanții Statului Major.

Guvernatorul Kurskului: o dronă ucraineană a atacat o parcare

La rândul său, guvernatorul regiunii Kursk, Alexandr Hinștein, a anunțat că o dronă a armatei ucrainene ar fi lovit o stație de alimentare din orașul Lgov. Potrivit lui, în urma atacului au fost rănite trei persoane.

Printre victime se află și un copil de un an, care a suferit o rană la cap provocată de schije. A fost rănită și mama lui, care a suferit o contuzie. O altă persoană rănită este un bărbat cu o leziune la coapsă”, a precizat Hinștein, relatează DW.

Toți răniții au fost transportați la Spitalul Regional din Kursk.

Anunțul armistițiului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat un armistițiu cu Ucraina începând din 11 aprilie, ora 16:00, până la sfârșitul zilei de 12 aprilie. Anunțul a fost publicat pe 9 aprilie pe site-ul Kremlinului.

În reacție, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, a declarat că țara sa este pregătită pentru „măsuri în oglindă”, amintind că Kievul a propus anterior o încetare a focului pentru perioada sărbătorilor pascale.

Ucraina a spus în repetate rânduri că este pregătită pentru măsuri în oglindă. Am propus anul acesta o încetare a focului pe durata Paștelui și vom acționa în consecință. Oamenii au nevoie de un Paște fără amenințări și de pași reali spre pace, iar Rusia are șansa să nu reia bombardamentele nici după Paște”, a afirmat liderul de la Kiev.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maria Ciobanu

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Alexandr Trubca în Parlament

Fotoliul rămas vacant în Parlament după demisia deputatului PAS Alexandr Trubca ar putea fi ocupat de actualul ministru interimar al Mediului, Gheorghe Hajder. Acesta este următorul candidat eligibil de pe lista cu care PAS a mers la alegerile parlamentare din 2025.

Contactat de NewsMaker, Gheorghe Hajder a declarat că, deocamdată, nu a luat o decizie: „Având în vedere că atât desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cât și validarea mandatului de deputat nu sunt încă finalizate, este prematur să mă pronunț. Am suficient timp pentru o decizie”.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat pentru NewsMaker că formațiunea urmează încă să poarte discuții cu acesta.

Dacă Gheorghe Hajder va refuza mandatul, următorul candidat eligibil de pe lista PAS este Roman Roșca. Roșca a deținut și anterior funcția de deputat, precum și cea de viceprim-ministru pentru Reintegrare. Recent acesta fost numit secretar de stat al Guvernului.

Amintim că deputatul PAS Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din Parlament pe 10 iulie, în contextul scandalului privind afacerile sale imobiliare din Trușeni, făcute publice chiar de el înainte de publicarea unei investigații jurnalistice. Trubca a declarat că a luat această decizie deoarece activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe”. Totodată, el a precizat că rămâne membru al PAS.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: