Imagine simbol/MAEIE

UE a deschis negocierile de aderare cu Moldova pe primul cluster. Maia Sandu: „Aderarea nu mai este un obiectiv îndepărtat”

Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”. Decizia a fost luată în seara zilei de 15 iunie, în cadrul celei de-a doua conferințe interguvernamentale, desfășurate la Luxemburg.

Potrivit Consiliului European, primul cluster include cele mai importante componente ale acquis-ului UE, referitoare la statul de drept și drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice. Clusterul include următoarele capitole de negociere: Capitolul 23 – Sistemul judiciar și drepturile fundamentale; Capitolul 24 – Justiție, libertate și securitate; Capitolul 5 – Achiziții publice; Capitolul 18 – Statistică; Capitolul 32 – Control financiar.

Consiliul European a precizat că negocierile privind primul grup de capitole, „Valori fundamentale”, sunt primele care sunt deschise și ultimele care sunt închise în cadrul procesului de aderare. Progresele înregistrate în acest cluster vor determina ritmul general al negocierilor de aderare, a adăugat Consiliul European.

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare și cu Ucraina pe primul cluster.

Reacția conducerii R. Moldova

Într-o reacție postată pe rețelele de socializare, președinta Maia Sandu a declarat că „Republica Moldova a mai făcut un pas pe drumul său european”. „Aceste capitole ale legislației europene sunt despre lucrurile care contează cel mai mult pentru oameni: o justiție corectă, instituții care lucrează în interesul cetățenilor, combaterea corupției, respectarea drepturilor fundamentale și un stat care oferă șanse egale pentru toți. Am ajuns aici datorită muncii pe care am depus-o împreună și efortului oamenilor care cred în viitorul european al Republicii Moldova. Țara noastră avansează, iar drumul care a mai rămas cere în continuare perseverență. Dar astăzi avem un motiv în plus să fim încrezători: aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate pe care deja o construim”, a adăugat șefa statului.

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că „această decizie confirmă că eforturile noastre dau rezultate, iar Republica Moldova avansează constant pe drumul european”. Menționăm că premierul a condus delegația R. Moldova la conferința care a deschis primul cluster de negocieri.

Președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că decizia UE este „un rezultat al muncii, reformelor și efortului comun depus în ultimii ani”. „Moldova livrează rezultate și vom continua să construim un stat mai puternic, instituții mai eficiente și un viitor european pentru fiecare cetățean”, a menționat Grosu.

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că „urmează și mai multă muncă”. „Dar suntem determinați să menținem ritmul, să livrăm rezultate, să avansăm constant și să realizăm obiectivul național: Moldova să devină stat membru al UE, iar cetățenii să se bucure de pace, libertate, oportunități și prosperitate”, a adăugat Gherasimov.

***

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar în prezent poartă discuții tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele șase clustere de negociere.

Negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Hotel sau clădire de birouri în locul Penitenciarului nr. 13? Tofan: „Orice a fi. Pâmântul acesta trebuie valorificat”

Premierul Vasile Tofan susține că terenul ocupat de Penitenciarul nr. 13 trebuie valorificat „pentru lucruri care să aducă bani statului”. „Să fie un hotel acolo, clădire de birouri, orice a fi, dar să nu stea chiar criminalii din țara asta acolo, în cel mai luxos loc”, a declarat Tofan, la ședința Guvernului din 28 octombrie. Potrivit lui Tofan, penitenciarul trebuie mutat în afara orașului, iar terenul Penitenciarului nr. 13 să fie vândut. În acest context, premierul i-a cerut ministrului Justiției să accelereze proiectul de construcție a noului penitenciar, care, potrivit planurilor prezentate anterior de autorități, urmează să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Discuțiile pe acest subiect au început după ce Guvernul a aprobat un proiect.

Proiectul aprobat de Guvern vizează inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 3 la Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău. „Modificarea acordului este necesară ca urmare a încetării colaborării Ministerului Justiției cu Oficiul Națiunilor Unite pentru servicii de proiect. Amendamentul are un caracter tehnic și vizează doar actualizarea mecanismului de implementare a proiectului, acesta nu modifică valoarea împrumutului, nici obiectivele investiției. (…) De la 1 ianuarie 2027, atribuțiile unității de implementare a proiectului vor fi preluate de Oficiul pentru implementarea proiectelor strategice de infrastructură națională”, a precizat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.

Premierul a menționat că proiectul este important.

„Deci, noi încercăm să facem penitenciarul acesta de foarte mulți ani, din 2013. În primul rând, deținuții trebuie totuși, chiar dacă sunt criminali, să aibă condiții cât de cât umane. (…) La moment, condițiile nu întodeauna sunt la nivelul care trebuie să fie. Doi, noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului: pe cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuții. Cu tot respectul, poate să stea și la Băcioi undeva sau în afară, sau unde vrem noi să-l construim. Și pâmântul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului: să fie un hotel acolo, clădire de birouri, orice a fi, dar să nu stea chiar criminalii din țara asta acolo, în cel mai luxos loc, unde costă nici nu vreau să mă gândesc cât – 50 de mii de euro, 100 de mii de euro arul”, a spus Tofan.

Potrivit lui Tofan, „noi trebuie să mutăm penitenciarul în afara orașului și pământul acesta actual, penitenciarul actual, să fie vândut, să încasăm bani mari la stat”. „Avem cu siguranță investiții mari de făcut. (…) Domnul Cojuhari, vă rog frumos, să accelerăm cu penitenciarul, pentru că e timpul deja”, a conchis Tofan.

***

Amintim că, în 2011, Guvernul a inițiat negocieri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanțarea unui proiect de construcție a unui penitenciar care să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. În urma negocierilor, în iunie 2013, Consiliul de Administrare al Băncii a aprobat proiectul. Ulterior, a fost ratificat Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului. Detalii AICI.

În 2024, Ministerul Justiției anunța că noua închisoare, care ar urma să înlocuiască vechiul penitenciar nr.13, va fi construită în sectorul Ciocana al capitalei și va fi dată în exploatare în 2028. Detalii AICI. La câteva luni distanță, Ministerul Justiției a declarat că noul penitenciar ar urma să fie dat în exploatare deja până la sfârșitul anului 2027. În ceea ce privește vechiul penitenciar nr.13, Ministerul declara că acesta ar putea fi păstrat ca muzeu sau „va fi nimicit”. Detalii AICI. În ianuarie 2026, Ministerul Justiției anunța un nou termen pentru finalizarea construcției penitenciarului: sfârșitul anului 2027, iar darea în exploatare – în 2029. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: