Facebook/Janis Mazeiks

UE își reiterează sprijinul față de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a Moldovei

Uniunea Europeană condamnă în termenii cât mai ferm posibil invadarea neprovocată a Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse. De asemenea, condamnă implicarea Belarusului în această agresiune împotriva Ucrainei și îi solicităm să își respecte obligațiile internaționale. Totodată, UE își reiterează, sprijinul ferm și angajamentul față de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a Republicii Moldova.

„Cerem președintelui Putin să înceteze imediat operațiunile militare rusești și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei. Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acest act de agresiune și pentru toate distrugerile și pierderile de vieți pe care le va provoca. Va fi trasă la răspundere pentru acțiunile sale”, se arată în Declarația Înaltului Reprezentant în numele Uniunii Europene cu privire la invadarea Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse

Atacul militar al Rusiei împotriva Ucrainei – un stat independent și suveran – este o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a principiilor de bază pe care se construiește ordinea internațională bazată pe reguli, mai subliniază sursa citată.

„UE, împreună cu partenerii transatlantici și cei cu opinii similare, au fost uniți în depunerea eforturilor fără precedent pentru a obține o soluție diplomatică la criza de securitate cauzată de Rusia. Rusia nu a făcut reciproc aceste eforturi și, în schimb, a optat unilateral pentru o escaladare gravă și premeditată”.

UE a precizat încă de la început și la cel mai înalt nivel politic că orice altă agresiune militară împotriva Ucrainei va avea consecințe masive și costuri grave.

„Răspunsul UE va include, prin urmare, măsuri restrictive atât sectoriale, cât și individuale, coordonate pe deplin cu partenerii noștri transatlantici și cu cei ce împărtășesc aceleași opinii. Rusia nu ar trebui să aibă nicio îndoială că UE va rămâne ferm unită, făcând următorii pași în strânsă coordonare cu partenerii”, spune Înaltul reprezentant al UE.

UE solicită comunității internaționale să ceară Rusiei încetarea imediată a acestei agresiuni, care pune în pericol pacea și securitatea internațională la scară globală.

„Facem apel la Rusia să respecte pe deplin dreptul internațional umanitar și să asigure acces și asistență umanitară sigură și nestingherită tuturor celor care au nevoie. De asemenea, solicităm Rusiei să asigure securitatea Misiunii speciale de monitorizare a OSCE”.

UE își reiterează sprijinul și angajamentul ferm față de independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. UE își reafirmă angajamentul de a consolida asocierea politică și integrarea economică a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

„Suntem alături de poporul Ucrainei și de instituțiile și reprezentanții săi aleși în mod democratic”.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

hubspot.net

Datele personale, accesate neautorizat? Agenția de Guvernare Electronică anunță verificări, după ce mai mulți moldoveni au primit notificări în timpul nopțiiOFICIAL

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat că, în contextul atacurilor cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. Precizările vin după ce mai mulți cetățeni au semnalat pe rețelele de socializare că datele lor personale ar fi fost accesate fără acordul lor.

Pe 26 octombrie, mai mulți oameni au semnalat pe rețelele de socializare că, noaptea trecută, datele personale le-ar fi fost accesate ilegal de AGE, printre care avocatul Andrei Oțel și judecătoarea Marina Rusu.

„Datele mele au fost accesate de către Agenția de Guvernare Electronică fără nicio solicitare din partea mea și fără niciun acord al meu. Agenția de Guvernare Electronică, ce ați căutat la 21:51 de noapte în datele mele personale?”, a scris Marina Rusu pe Facebook.

AGE a venit cu precizări în secțiunea de comentarii a postării judecătoarei.

„În contextul unor atacuri cibernetice asupra unor servicii electronice guvernamentale, au fost identificate posibile accesări neautorizate ale datelor cu caracter personal. În vederea limitării riscurilor și asigurării securității datelor, au fost aplicate măsuri preventive, inclusiv restricționarea temporară a accesului la unele servicii electronice”, a transmis Agenția de Guvernare Electronică.

AGE, împreună cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, efectuează verificări suplimentare pentru a stabili circumstanțele incidentelor și eventualul impact asupra datelor personale.

„Referitor la accesarea semnalată de dumneavoastră, precizăm că verificările sunt în desfășurare, iar la această etapă nu putem confirma dacă datele dumneavoastră au fost accesate sau utilizate neautorizat. Totodată, vă recomandăm să manifestați vigilență sporită la eventuale tentative de fraudă prin apeluri telefonice, SMS-uri sau e-mailuri. Nu divulgați parole, coduri de autentificare sau date bancare și nu autorizați operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute, chiar dacă acestea invocă numele sau IDNP-ul dumneavoastră”, a menționat AGE.

Instituția a precizat că va comunica noi detalii prin canalele sale oficiale, pe măsură ce vor fi disponibile rezultatele verificărilor.

Amintim că, în noaptea de 22 octombrie, mai multe servicii publice digitale au fost vizate de un atac cibernetic. AGE a anunțat că atacul, care ar fi urmărit extragerea datelor cu caracter personal, a fost stopat. Totodată, instituția a avertizat cetățenii că datele lor personale „pot fi folosite în tentative de fraudă”.

Ulterior, AGE a informat că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, a fost blocată o nouă tentativă de accesare forțată a unor servicii publice guvernamentale. În același timp, mai multe servicii digitale destinate cetățenilor și antreprenorilor, inclusiv cele pentru depunerea cererilor și eliberarea actelor permisive, au rămas temporar deconectate, ca măsură de securitate în cadrul investigării incidentelor cibernetice.

Pe 26 octombrie, AGE a anunțat că serviciile publice online destinate antreprenorilor pentru eliberarea actelor permisive au fost repuse în funcțiune.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: