Ultima șansă: Târgul de Covoare Carpet Outlet este la Moldexpo doar până pe 15 iunie

Târgul de Covoare organizat de Carpet Outlet la Moldexpo, Pavilionul nr. 2, se apropie de final. Evenimentul poate fi vizitat doar până pe 15 iunie 2026, aceasta fiind ultima zi în care cumpărătorii mai pot profita de prețurile speciale, ofertele de târg și surprizele pregătite de organizatori.

La târg sunt disponibile covoare fabricate în Moldova, Belarus și Turcia, în diferite stiluri, culori, texturi și dimensiuni. Vizitatorii pot găsi modele potrivite pentru living, dormitor, hol, camera copiilor, bucătărie sau baie.

Vino la Moldexpo până pe 15 iunie și alege covorul care îți poate schimba atmosfera casei!

Cei care vor să-și facă locuința mai caldă, mai elegantă și mai primitoare au ocazia să vadă modelele pe viu, să atingă textura covoarelor și să aleagă produsul potrivit pentru stilul casei lor. De la covorașe practice până la covoare elegante pentru sufragerie, selecția pregătită de Carpet Outlet oferă soluții pentru orice cameră și orice buget.

În cadrul târgului sunt disponibile prețuri speciale la covoare, iar în pozele atașate articolului pot fi văzute o parte dintre modelele aflate în ofertă. Printre produsele disponibile se numără covorașe mici, covoare pentru dormitor, modele pentru living, dar și covoare de dimensiuni mari, în culori și designuri variate.

Printre ofertele pregătite pentru această ediție se regăsesc și prețuri speciale la covoare fabricate în Turcia:

  • Covoraș 55 × 80 cm – doar 55 lei
  • Covoraș 60 × 100 cm – doar 95 lei
  • Covor 100 × 150 cm – doar 255 lei
  • Covor 120 × 180 cm – doar 450 lei
  • Covor 160 × 230 cm – doar 555 lei

Nu pierde ocazia să vezi modelele pe viu și să prinzi prețurile speciale înainte de închiderea târgului!

Un covor nou poate schimba rapid atmosfera unei camere. Poate adăuga confort, căldură, culoare și acel detaliu care face locuința să pară mai îngrijită și mai primitoare. Tocmai de aceea, organizatorii îi îndeamnă pe cumpărători să nu amâne vizita, mai ales că anumite modele și dimensiuni sunt disponibile în stoc limitat.

Pe lângă ofertele la covoare, Carpet Outlet a pregătit și beneficii suplimentare pentru vizitatori. Cei care fac cumpărături de minimum 2900 lei primesc un cadou garantat pe loc, care poate include seturi de lenjerie de pat, seturi de prosoape de baie și pentru față sau fețe de masă.

În plus, la cumpărături de minimum 2900 lei, clienții primesc și un tichet pentru Marea Tombolă Carpet Outlet. Premiul Mare este un automobil SUV în valoare de 20.000 EURO, iar suplimentar vor fi puse la bătaie încă 50 de super premii, printre care televizoare, frigidere, mașini de spălat, cuptoare cu microunde, aspiratoare, oale sub presiune și multe altele.

Cumpără de minimum 2900 lei, primește cadou garantat pe loc și intră în cursa pentru Marele Premiu!

Atmosfera de târg este completată și de un detaliu dulce de vară: înghețată gratis pentru toți vizitatorii. Astfel, vizita la Moldexpo poate deveni o ieșire plăcută pentru întreaga familie, cu oferte bune, modele frumoase și surprize pentru cumpărători.

Târgul de Covoare Carpet Outlet are loc la Moldexpo, Pavilionul nr. 2, pe strada Ghioceilor 1, Buiucani, și este deschis doar până pe 15 iunie 2026. Programul de lucru este zilnic, între orele 09:00 și 18:00.

Cei care își doresc un covor nou pentru casă sunt invitați să vină la Moldexpo și să profite de ultimele zile ale târgului.

Carpet Outlet – covoare cu preț redus!
Vino acum, pentru că cele mai frumoase modele dispar primele!https://carpetoutlet.md/rom/mega-targ

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CSJ respinge recursul „Eurasia”: organizația asociată lui Șor rămâne declarată extremistă în R. Moldova

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a declarat luni, 19 octombrie, inadmisibil recursul organizației ruse „Eurasia” împotriva hotărârii Curții de Apel Centru, prin care aceasta a fost declarată extremistă. Hotărârea este irevocabilă, transmite TVR Moldova.

Amintim că, pe 24 iulie, Curtea de Apel Centru a declarat organizația „Eurasia”, asociată cu fugarul condamnat Ilan Șor, drept organizație extremistă în Republica Moldova, la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Potrivit SIS, aceasta ar fi implicată în recrutarea, coordonarea, instruirea și remunerarea unor persoane, în influențarea proceselor electorale și în pregătirea unor acțiuni de destabilizare a ordinii publice.

Reprezentanții organizației au contestat acuzațiile.

„Eurasia” a fost fondată în aprilie 2024, la Moscova, de Nelli Parutenco, fosta contabilă a lui Șor. În același an, organizația a fost sancționată de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii pentru implicarea în acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova și promovarea intereselor Rusiei în regiune.

semia.md

Până la 30.000 de lei pe an: mai multe alocații de stat ar putea crește. Se schimbă și regulile de recuperare a banilor achitați „necuvenit”

Guvernul urmează să modifice regulile privind plata alocațiilor de stat pentru merite deosebite față de stat în cazul persoanelor care emigrează. Totodată, va fi introdus un mecanism de recuperare a alocațiilor plătite necuvenit. Prevederile se regăsesc într-un proiect inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern, din 21 octombrie, și va fi prezentat de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Proiectul mai prevede majorarea unor alocații lunare de stat, precum și creșterea ajutorului material acordat până la 9 mai, de la 10 000 la 30 000 de lei, pentru mai multe categorii de participanți la cel de-al Doilea Război Mondial.

Una dintre prevederile proiectului vizează persoanele care beneficiază de alocații de stat pentru merite deosebite față de stat și care emigrează. Proiectul prevede că plata alocației persoanei care și-a stabilit domiciliul în străinătate se suspendă în mod automatizat, începând cu luna următoare celei în care a parvenit informația de la Agenția Servicii Publice. Plata se reia în baza cererii beneficiarului sau a reprezentantului desemnat prin procură, începând cu luna suspendării, pentru o perioadă de 12 luni. La expirarea acestui termen, persoana are obligația să prezinte sau să transmită pe adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale certificatul de viață.

În prezent, persoanele care își stabilesc domiciliul în străinătate primesc alocația până în luna în care sunt scoase de la evidență în localitatea de domiciliu. Prin excepție, anumite categorii de beneficiari continuă să primească alocația timp de 12 luni de la scoaterea de la evidența, cu obligația de a prezenta ulterior certificatul de viață la Casa Națională de Asigurări Sociale și de a-l actualiza la fiecare 12 luni.

Proiectul se completează și cu un mecanism de recuperare a alocațiilor plătite necuvenit, care prevede reținerea lunară a 20% din cuantumul alocației stabilite, cu posibilitatea majorării procentului până la 100%, la cererea beneficiarului. Totodată, se reglementează recuperarea pe cale judiciară a sumelor nerestituite și trecerea la cheltuieli a sumelor nerecuperate în cazul decesului persoanei sau al expirării termenului de prescripție de 3 ani, după întreprinderea măsurilor de recuperare.

În prezent, proiectul prevede doar că sumele alocațiilor plătite necuvenit se restituie integral de către persoanele care le-au primit.

În prezent, anumite categorii de cetățeni beneficiază de alocații lunare de stat indiferent dacă primesc sau nu pensii ori alocații de stat. Proiectul prevede eliminarea acestei facilități pentru trei categorii: soții supraviețuitori ai participanților la cel de-Al Doilea Război Mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, ori ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului; participanții la acțiunile de luptă din Afghanistan și din alte state; precum și persoanelor care au participat la acțiunile de luptă pentru. apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova și la a activitățile ulterioare de deminare și colectare a munițiilor.

Proiectul prevede majorarea alocațiilor lunare de stat pentru persoanele cu dizabilități cauzate de participarea la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, de expunerea la radiații în timpul serviciului militar sau special, precum și pentru anumite persoane evacuate din zona de înstrăinare în 1986. Cuantumurile s-ar putea majora: dizabilități severe – de la 1 600 la 1 850 de lei; dizabilități accentuate – de la 1 450 la 1 700 de lei; și dizabilități medii – de la 1 375 la 1 625 de lei.

Proiectul prevede majorarea alocațiilor lunare de stat de la 1000 la 1250 de lei atât pentru unul dintre părinții participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedați, cât și pentru persoanele care au participat la lichidarea consecințelor avariei sau care au venit în 1986 din zona de înstrăinare și au obținut cetățenia Republicii Moldova.

Documentul prevede majorarea ajutorului materia anual, acordat până la 9 mai, de la 10 000 la 30 000 de lei pentru participanții la cel de-al Doilea Război Mondial din rândul militarilor care au servit în armata de operații, detașamente și formațiuni de partizani sau au făcut parte din organizații și grupe ilegale, precum și pentru persoanelor cu dizabilități cauzate de răniri sau afecțiuni legate de participarea la război.

Imagine simbol

Primăria pornește căldura în școlile, grădinițele și spitalele din Chișinău

Școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile sociale din Chișinău vor fi de astăzi conectate la căldură. Primarul Ion Ceban a anunțat că a semnat o dispoziție în acest sens pe 19 octombrie.

Reamintim, Termoelectrica a anunțat pe 15 noiembrie că este pregătită să înceapă furnizarea energiei termice către consumatorii din municipiul Chișinău, în contextul scăderii temperaturii aerului exterior.

Conectarea la încălzire poate fi solicitată de toate categoriile de consumatori, inclusiv de instituțiile de învățământ, spitale, blocuri locative și agenți economici.

Termoelectrica preciza atunci că conectarea la sistemul de termoficare poate avea loc indiferent de data emiterii dispoziției Primăriei Chișinău privind începerea sezonului de încălzire.

Pentru a beneficia de agent termic, administratorii blocurilor locative trebuie să depună o solicitare de conectare, în format liber, la sediile teritoriale ale Termoelectrica, precum și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

Potrivit prognozei meteo, temperaturile la Chișinău vor oscila în această săptămână între +10 și +17 grade Celsius.

Amintim că, din 1 octombrie, tariful la energia termică pentru consumatorii din Chișinău este de 3.277 de lei pentru o gigacalorie, cu 1.257 de lei mai mult decât anterior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
captură de ecran

PAS, după ce „Partidul Nostru” a cerut CEC să verifice din ce bani a organizat convenția de la Milano: „Nu suntem ca dvs., nu zburăm cu avioane private”

Deputatul PAS Valeriu Robu a venit luni, 19 octombrie, cu o reacție după ce deputatul „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii a solicitat verificarea cheltuielilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru organizarea convenției de la Milano. Parlamentarul a declarat că că toate cheltuielile pentru transport, cazare și organizarea evenimentului au fost suportate de partid.

„Toate cheltuielile pentru transport, cazare și organizarea evenimentului au fost suportate de partid. Dumnealui poate face o solicitare oficială, vom prezenta asta. Domnule Berlinschii, noi nu suntem ca dvs. Nu zburăm cu avioane private și pe bani nedeclarați. Tot ce facem noi este transparent și conform legii”, a declarat Valeriu Robu într-un videoclip publicat pe Facebook.

Amintim că, pe 19 octombrie, Alexandr Berlinschii a anunțat că va solicita Comisiei Electorale Centrale (CEC) să verifice cheltuielile PAS pentru convenția organizată pe 17 octombrie la Milano, unde a fost aleasă conducerea organizației formațiunii din Italia. Parlamentarul a cerut explicații despre finanțarea deplasării și a evenimentului, dar și despre temeiul legal pentru constituirea organizațiilor teritoriale în străinătate.

Alternativa

Ceban, după ce Gutnic a revenit la Primărie, dar i s-a spus că nu mai este viceprimar: PAS vrea să mă înlăture și să pună „o marionetă”

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, acuză PAS că ar încerca să îl înlăture ilegal din funcție și să preia controlul Primăriei. Reacția vine după ce Irina Gutnic s-a prezentat pe 19 octombrie pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar, în baza unei decizii a Curții de Apel Centru. NM a solicitat un comentariu de la PAS, dar nu a primit un răspuns până la publicarea știrii.

Ceban susține că acțiunile împotriva sa și a municipalității ar avea scop electoral. El acuză partidul de guvernare că ar folosi instituțiile statului și justiția pentru a pune presiune asupra Primăriei.

„Campania electorală a început, iar scopul celor din PAS este Primăria Chișinău, cu orice preț. Despre asta au anunțat chiar ei. În ultimele luni, vedem tot mai multe decizii politice împotriva Primăriei și a primarului general. (…) Cei din PAS, de la bun început, au avut ca scop ca, împreună cu anumiți pioni din interior, să deturneze situația în cadrul Primăriei Chișinău, inclusiv pentru a mă înlătura ilegal din funcție și a pune în loc o marionetă controlată de guvernare. PAS nu a renunțat la această ilegalitate, iar, deținând puterea în stat și controlul asupra justiției, sunt luate decizii abuzive și ilegale, pe care le condamn”, a scris Ceban pe rețele.

Edilul nu a numit persoanele la care se referă și nu a prezentat în mesaj dovezi care să susțină aceste acuzații.

Referindu-se la funcțiile de viceprimar, Ceban a scris că propunerea de numire și eliberare din funcție îi aparține exclusiv primarului.

„Viceprimarii nu sunt aleși de cetățeni, sunt persoane politice și de încredere ale primarului. Prin comparație, ar fi ca și cum un fost viceprim-ministru din guvernele precedente, de exemplu Andrei Spînu, ar cere să fie restabilit în funcție și să lucreze în Guvernul actual. Dacă vor cei de la PAS să îi pună în funcție, să îi pună la ei în Guvern, Parlament sau Președinție”, a mai scris el pe rețele.

Amintim, Irina Gutnic a venit, în dimineața zilei de 19 octombrie la Primărie cu un executor judecătoresc pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Reprezentanții municipalității i-au prezentat însă o nouă dispoziție semnată de Ion Ceban, potrivit căreia mandatul său încetează începând cu această zi.

Gutnic a numit decizia ilegală. Potrivit ei, încetarea mandatului poate fi decisă doar de Consiliul Municipal Chișinău. Ea a anunțat că își va continua activitatea chiar și fără birou și va primi cetățenii la ghișeul unic. Detalii – AICI.

Reamintim, Curtea de Apel Centru a suspendat pe 1 octombrie dispoziția din 11 mai prin care Ceban a revocat-o pe Gutnic. Decizia îi permite să își exercite provizoriu funcția până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea revocării.

Instanța a constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea dispoziției și a precizat că, pe durata suspendării, aceasta nu poate fi folosită pentru a o împiedica pe Gutnic să își exercite atribuțiile. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: