Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, consideră că procesul de aderare al Republicii Moldova la UE nu va fi afectat de rezultatele alegerilor care urmează să aibă loc în statele europene, inclusiv cele din Franța. Înalta oficială a spus că cât mai multe capitole de negociere va închide Republica Moldova, va reuși să convingă statele membre UE că este „pregătită” pentru a se alătura blocului comunitar. Declarațiile au fost făcute luni, 9 noiembrie, în timpul vizitei la Chișinău.
„Alegerile care vor avea loc anul viitor sunt foarte importante. Nu voi face speculații cu privire la rezultatul scrutinului. Ceea ce am observat până acum este un sprijin puternic din partea tuturor celor 27 de state membre pentru Republica Moldova. Atât timp cât veți continua să obțineți rezultate, nu mă tem că acest lucru ar putea pune în pericol parcursul vostru european. Dimpotrivă, cu cât veți reuși să închideți mai multe capitole de negociere – în foaia de parcurs am prevăzut că puteți închide 25 anul viitor –, cu atât veți putea convinge mai mult statele membre că sunteți pregătiți pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Marta Kos.
Precizăm că, anul viitor, în mai multe statele membre ale Uniunii Europene sunt programate alegeri, printre care și alegerile prezidențiale din Franța – considerate unul dintre cele mai importante curse electorale de pe continent.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța este programat pentru 18 aprilie 2027, iar al doilea tur – pentru 2 mai. Sondajele arată că lidera Rassemblement National, Marine Le Pen, care se opune extinderii extinderii UE, este favorita cursei electorale pentru Palatul Elysee.
Actualul președinte al Franței, Emmanuel Macron, un susținător al eurointegrării Republicii Moldova, își încheie cel de-al doilea mandat consecutiv și nu poate să mai candideze.
Republica Moldova și-a propus să încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană la începutul anului 2028. Ulterior, aderarea va trebui aprobată de toate cele 27 de state membre ale blocului comunitar, iar tratatul de aderare va trebui ratificat de acestea.