border.gov.md

VIDEO Un bărbat a agresat un poliţist de frontieră, aflat în serviciu. Acesta a fost reținut pentru 72 ore

Un ofițer cu funcție de conducere în Sectorul Poliției de Frontieră Lopatnic a intervenit pentru a reține un grup de bărbați înarmați. Doi dintre aceștia au reușit să fugă, iar a treia persoană a fost imobilizată și reținută pentru 72 de ore. În cadrul reținerii, angajatul Poliției de Frontieră a fost agresat. Cazul a avut loc în data de 15 ianuarie curent, în jurul orei 17:35.

În timpul efectuării unei misiuni pe linia de verificare la frontiera de stat, polițistul de frontieră a observat pe direcția localităților „Tețcani – Cotul Miculinți” trei bărbați echipați cu arme de vânătoare. „Apropiindu-se de aceștia pentru controlul de rigoare, cu solicitarea de a lăsa armele jos și să se legitimeze, una din persoane a evitat să se supună cerinței, ba din contra s-a năpustit asupra angajatului Poliției de Frontieră”, comunică reprezentanții Poliției de Frontieră.

În timpul confruntării, celelalte două persoane au luat armele și au reușit să fugă de la fața locului, îndreptându-se spre satul din vecinătate – Pererîta, raionul Briceni.

Într-un final polițistul de frontieră a reușit să-l imobilizeze pe cetățean și a anunțat dispeceratul Sectorului, iar la fața locului s-a apropiat grupa de intervenție. La fel, prin intermediul Serviciului unic 112 a fost chemat și un echipaj al Inspectoratului de Poliție.

Din cercetările ulterioare, bărbatul a fost legitimat ca cetățean moldovean, locuitor al satului Pererîta, raionul Briceni, în vârstă de 39 de ani. În cadrul audierii, de la acesta se simțea miros de alcool, însă bărbatul a refuzat să treacă testarea alcoolscopică. Agresorul a fost reținut pentru 72 ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Edineț.

Totodată, în regiunea unde s-a produs incidentul a fost depistată și ridicată o curea portcartușe cu 12 cartușe de vânătoare calibrul 12 mm.

Conform procedurilor legale, a fost întocmit proces verbal de audiere și constatare a încălcării art.349 al.(1ˡ) a Codului Penal al Republicii Moldova. Bărbatul riscă o amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţii convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea identificării celorlalte persoane și luării măsurilor ce se impun în privința lor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rusia intenționează să deschidă 15 secții de votare în Transnistria. În pofida protestului Chișinăului

În regiunea transnistreană au fost publicate adresele a 15 secții de votare care vor fi deschise în 8 localități din stânga Nistrului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse. Acest lucru se întâmplă în pofida notei de protest transmise de Chișinău ambasadorului agreat al Rusiei, întrucât deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Potrivit presei locale, CEC al Rusiei a decis să deschidă, pe 20 septembrie, secții de votare în toate orașele din regiune: Tiraspol, Bender, Dnestrovsc, Slobozia, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbnița și Camenca.

La alegeri vor putea participa cetățenii care dețin pașaportul cetățeanului Federației Ruse sau pașaportul pentru călătorii în străinătate, pașaportul cetățeanului URSS (dacă în acesta este indicată apartenența la cetățenia Federației Ruse) ori un certificat pentru intrarea (revenirea) în Rusia. Locuitorii din regiunea transnistreană vor putea vota și în baza pașaportului pentru călătorii în străinătate al cetățeanului Federației Ruse cu termenul de valabilitate expirat.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Detalii AICI

Pe 29 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a declarat că Ambasada Rusiei la Chișinău a coordonat cu autoritățile constituționale deschiderea unei singure secții de votare la Chișinău. Ministerul a adăugat că intenția de a deschide suplimentar 16 secții este inacceptabilă. Detalii AICI.

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest în legătură cu intenția Rusiei de a deschide 16 secții de votare în raioanele din stânga Nistrului. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: