Vasile Tarlev, deputat neafiliat și lider al Partidului „Pentru Viitorul Moldovei”, susține că, în anii în care nu a declarat niciun venit personal, a trăit din economiile adunate pe parcursul timpului și salariul soției sale. Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru „Cu Sens”.
„Eu, personal, am avut venituri zero, ca persoană, dar am trăit din acele acumulări pe care le-am avut pe parcurs. Doi, soția lucrează. Și asta mi-a fost suficient, fără nicio problemă”, a declarat Vasile Tarlev.
Totodată, deputatul a negat că a avut venituri peste hotare. „Dacă am fi avut, eu le declaram. Uitați-vă în declarațiile de venituri, eu sunt foarte atent cu documentele”, a spus el.
Amintim că, în 2024, când a candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, Tarlev a depus o declarație de avere și interese personale în care nu a indicat niciun venit salarial pentru anul 2023. Documentul arată însă că soția sa a încasat un salariu de 2 363 de lei românești de la compania Tarago Transport, precum și 7 000 de lei din arendarea unui teren agricol.
Și în declarația depusă în 2025, în contextul candidaturii sale la alegerile parlamentare din partea Blocului „Patriotic”, Vasile Tarlev figurează fără venituri salariale oficiale. Potrivit documentului, în anul 2024, veniturile familiei au provenit din activitatea soției sale, care a obținut un salariu de 88 000 de lei românești (aproximativ 339 000 de lei moldovenești) de la compania Tarogo Transport, precum și 7 000 de lei din darea în arendă a unui teren agricol.