Procuratura Generala

Un bărbat, condamnat pentru declarații mincinoase. Ce pedeapsă a primit

Un bărbat de 28 de ani din Chișinău a fost condamnat penal la o amendă de 57.500 de lei pentru denunțare falsă și declarații mincinoase comise din interes material. Decizia a fost pronnunțată de către procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit anchetei, la 20 ianuarie 2023, inculpatul a depus o plângere falsă, acuzând o persoană de comiterea unei infracțiuni pentru a obține o pretinsă datorie de 1.500 de euro. Acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a unui bărbat, acuzându-l că ar fi comis o escrocherie în primăvara anului 2022, cauzând un prejudiciu de 2.500 de euro.

Plângerea a fost înregistrată la 23 ianuarie 2023 în cancelaria Procuraturii Generale prin intermediul avocatului inculpatului. Ulterior, la 4 martie 2023, Inspectoratul de Poliție Buiucani a inițiat un proces penal pe baza acestei plângeri. Totuși, printr-o ordonanță emisă la 9 august 2023, procurorii au dispus refuzul începerii urmăririi penale, constatând că acuzațiile erau nefondate.

În cadrul anchetei, inculpatul a furnizat declarații care au fost contrazise de alte probe administrate în dosar, dovedindu-se false. Acesta și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei pe baza probelor acumulate în faza urmăririi penale, cerere admisă de instanță.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: