IGSU

Un bărbat de 29 de ani s-a înecat în Nistru, sub privirile familiei sale

Un bărbat de 29 de ani și-a pierdut viața în râul Nistru, sub privirile familiei sale. Tragedia s-a produs pe 10 august, în localitatea Sucleia din stânga Nistrului, anunță așa-numitul minister de interne de la Tiraspol.

Potrivit sursei citate,  victima se afla împreună cu familia sa în vacanță, în zonă. După ce a consumat alcool, bărbatul a decis să intre în apă. El ar fi încercat să își ia copilul cu el, însă mama nu i-a permis.

Conform declarațiilor femeii, bărbatul a intrat în apă la aproximativ cinci metri de mal. În timp ce se afla în apă, ar fi căzut într-o adâncitură și ar fi fost luat de curenți. Femeia a apelat imediat serviciile de urgență, iar la fața locului au intervenit echipele de salvatori și scafandri.

Căutările bărbatului au continuat timp de câteva ore, dar din păcate, acesta nu a fost găsit. În prezent, căutările sunt în continuare în desfășurare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Farmacia Familiei Group a reunit experți din Republica Moldova și România, la Prima Conferință Internațională dedicată farmaciștilor din rețea

Peste 400 de farmaciști din rețeaua Farmacia Familiei au participat la prima ediție a Conferinței științifico-practice cu participare internațională „Farmacistul de azi: Expertiză • Responsabilitate • Dezvoltare”, un eveniment dedicat schimbului de experiență și dezvoltării profesionale continue în domeniul farmaceutic.

Evenimentul este în premieră absolută pentru țara noastră și s-a desfășurat cu implicarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și a Asociației Farmaciștilor din Republica Moldova. Timp de două zile, acesta a reunit profesioniști din domeniul medical și farmaceutic, reprezentanți ai mediului academic și experți din România.

Specialiști de prestigiu și interacțiuni științifico-practice

Programul științific al celor două zile a reunit specialiști cu experiență națională și internațională, care au abordat subiecte actuale pentru profesia farmaceutică și sănătatea pacienților, precum responsabilitatea farmacistului, utilizarea corectă a antibioticelor, consilierea pacienților cu afecțiuni respiratorii și cardiace, sănătatea mintală, efectele stresului și managementul durerii.

Programul a inclus și subiecte despre rolul farmacistului în orientarea pacienților către alegeri informate privind diferite produse.

Prezentările și sesiunile de întrebări și răspunsuri le-au oferit participanților ocazia să își actualizeze cunoștințele, să discute situații din practică și să facă schimb de experiență cu alți profesioniști.

Un spațiu pentru învățare și colaborare

Pe lângă programul științific, evenimentul a inclus o zonă expozițională în care participanții au descoperit produsele și soluțiile partenerilor, au discutat cu reprezentanții acestora și au creat noi conexiuni profesionale.

„Această conferință reprezintă un angajament ferm al Farmacia Familiei Group față de dezvoltarea continuă a profesioniștilor din domeniul farmaceutic. Am creat un spațiu dedicat schimbului de experiență și consolidării rolului farmacistului ca partener crucial în sistemul de sănătate, punând expertiza, responsabilitatea și dezvoltarea în centrul dialogului profesional”, spun reprezentanții Farmacia Familiei Group.

Conferința „Farmacistul de azi: Expertiză • Responsabilitate • Dezvoltare”, organizată de Farmacia Familiei Group s-a desfășurat în perioada 14-15 octombrie, în Capitală. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: