Максим Андреев, NewsMaker

Un deputat PSRM acuză blocul ACUM: „Se blochează intenționat activitatea CSM”

Șeful Comisiei juridice din cadrul legislativului, deputatul PSRM, Vasile Bolea, susține că deputații Blocului ACUM ar sabota intenționat activitatea Comisiei juridice, numiri și imunități, și implicit, a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Într-un briefing de presă din 6 martie, acesta a precizat că după ședința parlamentului, membrii Comisiei juridice urmau să se întrunească într-o ședință închisă pentru a stabili dacă dosarele candidaților la funcția de membru al CSM sunt complete și corespund rigorilor.

„Din păcate, ați văzut că și ședința parlamentului a fost închisă din motivul că colegii din blocul ACUM și alții nu au dorit să muncească astăzi. Toți colegii au fost anunțați despre acest lucru. Din păcate, ședința închisă a Comisiei juridice nu a avut loc, deoarece nu am avut cvorum. Toți sau o parte bună din colegi au avut alte activități, decât cele pentru care au fost mandatați de către parlament. Nu am putut astăzi să examinăm admisibilitatea acestor dosare”, a argumentat Bolea.

Acesta a mai spus că ședința a fost transferată pentru săptămâna viitoare. Astfel, deputații urmează să decidă asupra admisibilității dosarelor, după care vor fi publicată lista candidaților admiși la concurs.

„Păcat că unii colegi manifestă nedorință de a activa în comisii, manifestă o nedorință de a participa la aceste procese și atitudinea față de activitatea comisiei lasă de dorit. Vom încerca săptămâna viitoare să organizăm ședința comisiei și să examinăm adminisibilitatea acestor dosare și să finalizăm acest concurs și să deblocăm situația din CSM. Prin acest comportament neglijent, colegii special, intenționat, blochează activitatea din cadrul CSM”, a adăugat Bolea.

Amintim că, în data de 26 februarie, Comisia juridică, numiri și imunități, din cadrul legislativului, a decis să prelungească termenul în care persoanele interesate pot să prezinte expuneri asupra candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Precizăm că, la 20 decembrie 2019, parlamentul a votat în lectură finală modificările la Legea cu privire la CSM. Proiectul a fost aprobat cu 56 de voturi ai deputaților PDM și PSRM. Deputații Blocului ACUM au părăsit sala de ședință înainte ca documentul să fie supus votului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea Moldovei la Paris explică apelul pentru donații de 25.000 de euro destinate iluminării Turnului Eiffel: „Nu a fost coordonat cu Centrala”

Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a venit cu explicații după ce a lansat un apel către oamenii de afaceri pentru a dona 25.000 de euro în vederea iluminării Turnului Eiffel în culorile drapelului Republicii Moldova, cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței.

Într-un mesaj publicat pe 4 august, diplomata afirmă că proiectul, intitulat „MOLDOVA-35 la Paris”, urmărește promovarea imaginii Republicii Moldova și consolidarea solidarității în jurul Zilei Independenței.

„Mi-am permis această abordare, pornind de la convingerea că independența Republicii Moldova proclamată la 27 august a fost un act susținut masiv de majoritatea moldovenilor și va rămâne și de acum înainte o sărbătoare cu o adeziune populară majoră. Aceasta nu este sărbătoarea guvernărilor Republicii Moldova, care au fost și care vor veni, ci a poporului ei. De aceea, am considerat că cetățenii pot participa, dacă doresc la celebrarea zilei noastre naționale, implicându-se într-un efort comun cu statul lor”, se arată în mesajul publicat pe pagina Ambasadei R. Moldova în Franța.

Lorina Bălteanu susține că a inițiat demersurile pentru obținerea aprobărilor din partea autorităților franceze, însă apelul pentru colectarea fondurilor a fost promovat „mai curând în nume propriu”: „Acest apel nu trebuia și nici nu a fost coordonat cu Centrala, fiind în totalitate pe agenda de lucru autonomă a misiunii diplomatice de la Paris”.

Diplomata a adăugat că proiectul depinde în continuare de aprobările autorităților franceze și de mai multe circumstanțe tehnice, inclusiv de temperaturile ridicate din Paris, care afectează funcționarea Turnului Eiffel.

„Îmi păstrez totuși certitudinea că Turnul Eiffel va fi iluminat în culorile drapelului național al Republicii Moldova dacă nu acum, atunci cu o altă ocazie importantă”, se mai arată în mesajul semnat de ambasadoarea Lorina Bălteanu.

Amintim, ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Lorina Bălteanu, a lansat un apel către oamenii de afaceri, antreprenori și susținătorii Republicii Moldova să contribuie financiar la iluminarea Turnului Eiffel în culorile drapelului național, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței. Potrivit acesteia, costul iluminării este estimat la aproximativ 50.000 de euro. Primăria Parisului s-a angajat să acopere jumătate din sumă, iar pentru realizarea proiectului mai sunt necesari 25.000 de euro. Lorina Bălteanu a anunțat că va contribui personal cu 3.000 de euro și i-a îndemnat pe cei care susțin inițiativa să se alăture campaniei. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: