Un deputat socialist părăsește formațiunea și se alătură MAN-ului lui Ion Ceban. Reacția PSRM

Deputatul PSRM, Gaik Vartanean, părăsește formațiunea socialistă și se alătura Mișcării Alternative Naționele (MAN), în frunte cu primarul Ion Ceban. Informațiile au fost fost făcute publice pe 14 decembrie pe pagina oficială a partidului. 

Socialiștii susțin că decizia lui Gaik Vartanean nu reprezintă o surpriză pentru echipa PSRM.

„Noi am știut întotdeauna că el este omul apropiat lui Ion Ceban și că plecarea lui era un fapt iminent. Îi dorim success în continuare, cu precizarea de rigoare că PSRM mereu a condamnat traseismul politic”, au scris ei.

Totodată, socialiștii scriu că mizează pe bunul simț al lui Gaik Vartanean, care trebuie să-și depună mandatul de deputat și să respecte voința alegătorilor, întrucât acest mandat aparține PSRM.

NM a solicitat un comentariu în acest sens de la deputatul Gaik Vartanean, însă până în momentul publicării articolului nu am primit un răspuns.

Amintim că politologul Gaik Vartanean a ocupat fotoliul de deputat, după ce Alla Dolință a renunțat la mandatul de deputat, dar și la calitatea sa de membră a Partidului Socialiștilor din Moldova.

Gaik Vartanean ocupă numărul 36 în lista de candidați ai BCS la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Potrivit Rise, Vartanean s-a născut în Armenia, a studiat politologia la Universitatea de Stat din Moldova, după care a emigrat în SUA, unde a locuit aproape șase ani. În 2006 a revenit în Republica Moldova, lucrând o perioadă în sectorul privat. În 2013 este propulsat în Parlament, în funcția de asistent de deputat, iar în 2015 este ales membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, Gaik Vartanean a fost candidatul socialiștilor pe Circumscripția nr. 51 – SUA, Canada, dar a pierdut în fața candidatului Blocului electoral ACUM, Dumitru Alaiba. Se alege, totuși, cu un fotoliu în Legislativul de la Chișinău, pe listă de partid.

Potrivit ultimei declarații de avere și interese personale depuse, Gaik Vartanean declară că a obținut, în 2021, din activitatea sa din cadrul Secretariatului Parlamentului venituri sub formă de salariu în valoare de peste 150 mii lei și indemnizație neimpozitabilă în valoare de aproximativ 47 mii lei.

De menționat că, în prezent, în Parlamentul Republicii Moldova sunt vacante patru fotolii parlamentare. Este vorba de cel al Elenei Bodnarenco, care a decedat pe 4 iulie și a cărei fotoliu ar urma să fie ocupat de fostul secretar al Parlamentului Adrian Albu. Alte două mandate în Parlament rămân vacante după plecarea deputatului PAS Dorel Iurcu în funcția de primar al comunei Horodiște, raionul Rezina, precum și după învestirea de azi a deputatului Vladimir Bolea în funcția de ministru al Agriculturii. Cel din urmă fotoliu rămâne liber după ce deputata BCS, Alla Dolință, și-a anunțat demisia din funcție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: