sis.md

Un fost angajat SIS ajunge în fața judecătorilor: riscă până la 6 ani de închisoare 

Un fost angajat al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) ajunge în fața judecătorilor. Acesta este învinuit că a prejudiciat Agenția Servicii Publice de 330 000 lei. În octombrie 2019, fiind angajat SIS, el a fost detașat să activeze la ASP. Ulterior a fost rechemat la SIS. Atunci, el era obligat să depună o cerere de demisie din funcția detașată. Însă, au comunicat procurori, el a depus o cerere mai târziu și a continuat să primească salariu de la ASP. Acum, fostul ofițer riscă amendă de până la 92 500 lei sau închisoare de până la 6 ani. Informația a fost comunicată de Procuratura Anticorupție pe 19 iulie. 

Procuratura Anticorupție a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a unei cauze penale în care un fost șef-adjunct al Direcției securitate internă al Serviciului de Informații și Securitate este învinuit de abuz în serviciu.

Cauza penală a fost pornită în iunie 2023 de Procuratura Anticorupție, după ce directorul Agenției Servicii Publice a depus o sesizare.

„În octombrie 2019, fostul angajat SIS a fost detașat în calitate de șef-adjunct al Direcției Securitate din cadrul Agenției Servicii Publice. În decembrie 2020, acesta a fost numit șef-adjunct al Direcției securitate internă SIS și rechemat la SIS. Pe 30 decembrie 2020, SIS a trimis o scrisoare către ASP pentru a informa despre rechemarea ofițerului. Scrisoarea a fost înregistrată în cancelaria ASP abia pe 4 ianuarie 2021. Deși ofițerul era obligat să depună cererea de demisie din funcția detașată imediat după rechemare, acestea a continuat să primească salariu de la ASP, prejudiciind astfel instituția publică cu peste 330 000 lei”, au comunicat reprezentanții Procuraturii.

Se menționează că învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Procurorii au declarat că, dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

„În scopul garantării executării pedepsei amenzii și recuperării prejudiciului a fost aplicat sechestru asupra ½ cotă parte din imobilul care aparține în devălmășie învinuitului”, au adăugat reprezentanții Procuraturii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

REDUCERI de până la 60%, plată în rate și un BONUS avantajos: iute lansează Back to School

Anul școlar bate la ușă, iar pentru părinți asta înseamnă, de multe ori, o întreagă listă de lucruri de pregătit: haine, rechizite, gadgeturi, accesorii sau chiar mobilier pentru colțul de studiu al copilului. Back to school cu iute aduce până pe 20 septembrie, oferte speciale pentru toată familia, plus un bonus surpriză la orice credit aprobat în această perioadă.  

Beneficiază acum de reduceri de până la 60% la produse esențiale pentru noul an școlar: tehnică de calcul, gadgeturi, mobilier pentru casă, piese pentru optimizarea spațiului de locuit și seturi complete pentru amenajarea zonei de învățare. Ofertele sunt disponibile în 4 până la 12 rate, în funcție de opțiunile puse la dispoziție de fiecare partener.

BONUS garantat: voucher de 500 lei

Pe lângă reduceri și plata în rate, orice credit aprobat în perioada campaniei vine cu un voucher de 500 lei la Supermart, în conformitate cu condițiile de eligibilitate. O surpriză pentru copilul tău sau altceva ce își dorește. Tu alegi cum îl folosești!

Un spațiu de studiu bine pregătit îi oferă copilului locul potrivit pentru teme și descoperiri noi. Iar pentru părinți, e încă un lucru important de bifat înainte de începerea școlii.

Descoperă partenerii și ofertele exclusive din campania Back to School – AICI.

Back to School cu iute. Pregătește locul pentru următoarea mare descoperire.

Despre iute Moldova

iute Moldova face parte din iute Group, companie fintech estoniană prezentă în cinci țări: Moldova, Ucraina, Albania, Macedonia și Bulgaria. iute Moldova este prima instituție de creditare nebancară din țară și, în același timp, cea mai rapidă, cu o rețea de bancomate cardless și asigurare a creditelor în caz de accident. Strategia iute Moldova pune digitalizarea în centrul tuturor serviciilor, iar aplicația mobilă Myiute rămâne cea mai rapidă metodă de creditare, cu condiții personalizate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: