pro-justice.org

Un fost vice-guvernator al BNM, trimis pe banca acuzaților pentru complicitate în dosarul „Frauda Bancară”

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat, pe 10 februarie, că a terminat urmărirea penală în privința unui fost vice-guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), învinuită de complicitate la săvârșirea infracțiunii de escrocherie și spălarea banilor, în proporții deosebit de mari, de către o organizație crimininală. 

Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, inclusiv grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. Cel din urmă, controla de facto, prin intermediul unor persoane interpuse, băncile BC Unibank SA, BC Banca Socială SA, Banca de Economii SA.

Potrivit procurorilor, pe parcursul anului 2014, vice-guvernatorul BNM, în calitate de persoană afiliată organizației criminale, a înlăturat obstacolele și a acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția BC Unibank SA, BC Banca Socială SA și Banca de Economii SA, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci.

„Așadar, aceste fapte au permis membrilor organizației criminale să sustragă bani în sumă de circa 2.544.782.105 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state”, a comunicat PA.

Amintim că, la 22 septembrie 2022, Procuratura Anticorupție a trimis în judecată episodul din dosarul penal „Frauda Bancară” în cadrul căruia erau vizaţi un ex-guvernator şi un alt ex-viceguvernator ai BNM.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Covor-record, croissant uriaș și dulceață cu lavandă. Cu ce a surprins expoziția Produs Autohton

Un covor de dimensiuni impresionante a devenit record național. Este cea mai mare țesătură de acest fel realizată în Republica Moldova și a fost confecționat din lână naturală, în doar două săptămâni, de o companie din Ungheni. Covorul este prezentat în aceste zile la Expoziția Națională „Produs Autohton”, de la Moldexpo. Evenimentul a reunit producători locali, care și-au prezentat afacerile și ceea ce creează. Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că statul va crea condițiile necesare pentru ca antreprenorii să poată munci, investi și dezvolta afaceri în Moldova. În a doua zi a expoziției, vizitatorii vor putea urmări realizarea celei mai mari plăcinte cu vișine din Republica Moldova, dar vor avea parte și de degustări și demonstrații culinare. Seara se va încheia cu Gala „Topul Cramelor 2026”, iar atmosfera va fi întreținută de recitalurile artiștilor autohtoni. Expoziția poate fi vizitată până pe 30 august, la Moldexpo, iar intrarea este liberă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: