facebook.com/politiarepubliciimoldova

Accident grav la Ocnița. Două persoane au decedat, iar una este internată în stare gravă (FOTO)

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de astăzi, 15 aprilie, la intrare în satul Ocnița din raionul Ocnița. Drept urmare, două persoane au decedat, iar una este internată la spital în stare gravă.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, automobilul de marca Volkswagen Passat deplasându-se pe traseu în direcția satului Ocnița, preliminar nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului, derapând de pe traseu și tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.

În consecință, șoferul de 37 de ani și soția acestuia de 33 de ani au decedat pe loc, iar o pasageră de 58 de ani a fost transportată la spitalul raional Ocnița cu diferite traumatisme.

Toate persoanele din automobilul implicat în accident erau locuitori ai satului Clocușna din raionul Ocnița. Poliția se află la fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

facebook.com/politiarepubliciimoldova
facebook.com/politiarepubliciimoldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Petru Jardan și Alexandru Ciutac, ex-directori ai Aeroportului Chișinău, își vor afla sentința în dosarul de abuz în serviciu în noiembrie. Ce pedepse cer procurorii

Dezbaterile judiciare în dosarul în care ex-directorul general al Aeroportului Chișinău Petru Jardan și fostul director al Departamentului finaciar-administrativ al întreprinderii Alexandru Ciutac sunt acuzați că ar fi prejudiciat întreprinderea cu peste 3,6 milioane de lei au fost finalizate. Procurorii anticorupție au solicitat câte 7 ani de închisoare pentru fiecare dintre inculpați. Sentința urmează să fie pronunțată în data de 20 noiembrie.

Cei doi sunt acuzați de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal organizat, condus de oligarhul Ilan Șor, care este condamnat în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde în Rusia.

Conform unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, cei doi ar fi contribuit la reducerea cheltuielilor companiei „Avia Invest”, care a concesionat aeroportul în 2013, transferând asupra întreprinderii de stat plata unor prime de asigurare.

Procurorii susțin că fostul director general interimar ar fi semnat un contract de asigurare în valoare de 379 020 de dolari. Ulterior, primele de asigurare ar fi fost achitate din banii aeroportului, deși contractul de concesiune prevedea că obligația de a procura și menține asigurările revenea companiei „Avia Invest”.

Pe 1 noiembrie 2013, polița de asigurare a fost emisă pe numele „Avia Invest”. Potrivit acuzării, cei doi foști șefi nu ar fi înregistrat însă în contabilitatea întreprinderii de stat acordul prin care drepturile și obligațiile legate de asigurare reveneau companiei concesionare. Astfel, banii achitați de aeroport nu ar fi fost restituiți.

Prejudiciul cauzat întreprinderii de stat este estimat la peste 3,6 milioane de lei.

În cadrul dezbaterilor, procurorii au cerut ca fiecare dintre cei doi inculpați să fie condamnat la 7 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip semiînchis, și să fie lipsit de dreptul de a ocupa funcții timp de 5 ani. Totodată, aceștia au solicitat arestarea preventivă a inculpaților în cazul aplicării pedepsei cu închisoarea.

Procurorii au mai cerut ca cei doi să achite întreprinderii de stat prejudiciul de aproape 3,7 milioane de lei.

Sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie, la ora 15:00, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Precizăm că cei doi figurează și în dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, în care mai sunt vizați Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Alla Țubari, Tudor Copaci, Angela Susanu și Maria Șendrilă. Aceștia sunt învinuiți de abuz de putere și abuz de serviciu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: