Radio Moldova

Un inginer mecanic de 85 de ani a devenit noul deputat PAS. Curtea Constituțională a validat mandatul

Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat al lui Nicolae Plămădeală, candidat supleant pe lista Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței plenare din 5 septembrie. 

Potrivit unui comunicat publicat de Curtea Constituțională, anterior, Nicolae Plămădeală a formulat o declarație prin care și-a afirmat consimțământul de a-i fi atribuit mandatul vacant de deputat PAS din Parlament. Totodată, prin aceiași declarație, conform Codului Penal, el a comunicat pe propria răspundere că nu are nicio interdicție de a ocupa funcția de parlamentar. Informația a fost confirmată ulterior de Autoritatea Națională de Integritate, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Național de Probațiune.

În ședința plenară din 5 septembrie, magistrații Curții Constituționale nu au stabilit circumstanțe care să împiedice validarea mandatului. Astfel, Înalta Curte l-a declarat pe Nicolae Plămădeală ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și i-a validat mandatul, pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.

Hotărârea este definitivă, neputând fi supusă niciunei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Precizăm că Nicolae Plămădeală este originar din municipiul Chișinău și are 85 de ani. De meserie este inginer mecanic.

Nicolae Plămădeală va prelua mandatul de deputat PAS care a aparținut Marianei Lucrețianu. Mandatul a devenit vacant după ce, în luna iulie, Lucrețianu a depus cerere de eliberare din funcție. Aceasta a demisionat fiindcă a fost numită în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bnm.md

BNM a majorat rata de bază de la 9% la 11%. Ce efecte ar putea avea asupra populației?

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat brusc rata de bază, de la 9% la 11%. NM explică de ce regulatorul a luat această decizie, ce efecte ar putea avea asupra populației și de ce este criticată de unii experți.

Ce a decis Banca Națională?

Comitetul executiv al BNM a decis, pe 5 noiembrie, să majoreze rata de bază de la 9% la 11%. Totodată, au fost majorate cu două puncte procentuale și ratele dobânzilor la creditele overnight, de la 11% la 13%, precum și cele la depozitele overnight, de la 9% la 11%. Rata dobânzii la operațiunile REPO (împrumuturi pe termen scurt garantate cu valori mobiliare) a fost stabilită la 11,25%.

De asemenea, BNM a menținut norma rezervelor obligatorii pentru mijloacele atrase în lei moldovenești la nivelul de 18%, iar pentru cele în valută convertibilă – la 26%.

De ce a fost majorată rata de bază?

Potrivit unui comunicat emis de BNM, hotărârea are la bază presiunile inflaționiste și creșterea riscurilor la adresa stabilității prețurilor pe termen mediu.

„Prin decizia de majorare a ratei de bază, Banca Națională a Moldovei urmărește consolidarea caracterului restrictiv al politicii monetare și a efectelor măsurilor adoptate anterior, în vederea temperării presiunilor din partea cererii agregate, inclusiv de stimulare a economisirii și diminuării consumului, a limitării propagării efectelor inflaționiste secundare de la majorarea tarifelor reglementate la resurse energetice și a ancorării anticipațiilor inflaționiste pentru readucerea și menținerea inflației în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5,0 la sută pe termen mediu”, a menționat Banca Națională.

BNM estimează că inflația va continua să crească până la sfârșitul anului, după care va începe să scadă. Potrivit prognozei instituției, aceasta va reveni în intervalul de variație de 5% ± 1,5 puncte procentuale abia în trimestrul al treilea din 2027. Inflația ar urma să se mențină în acest interval până în trimestrul al doilea din 2028.

BNM prognozează o inflație medie anuală de 7,3% în 2026 și de 6,9% în 2027. Amintim că, în septembrie, rata anuală a inflației a ajuns la 8,6%, fiind cu 1,64 puncte procentuale mai mare decât în august.

Cum ne va afecta această decizie?

Expertul economic Marin Gospodarenco a calificat decizia BNM drept una „destul de dură”, ale cărei consecințe „ar putea fi destul de dureroase pentru economie”.

„Inflația actuală din Republica Moldova este cauzată, în mare parte, de scumpirea resurselor energetice, și nu de o cerere excesivă din partea consumatorilor. O rată a dobânzii mai mare nu va ieftini gazele naturale, energia electrică sau carburanții. Aceasta poate limita propagarea în continuare a inflației, însă, în același timp, restricționează creditarea, investițiile și consumul”, a spus expertul pentru NewsMaker.

Acesta a amintit că majorarea ratei de bază înseamnă cheltuieli suplimentare pentru mediul de afaceri și credite mai scumpe pentru populație.

„Aici apare o întrebare firească: în ce măsură este justificată o înăsprire atât de bruscă a politicii monetare, în condițiile în care economia a crescut cu doar 0,6% în primul semestru?”, a declarat Gospodarenco.

În opinia sa, în următoarele luni, inflația ar putea ajunge la 10–12%.

„Consider că Banca Națională încearcă acum să combată inflația printr-un instrument care s-ar putea dovedi prea costisitor pentru o economie slabă. Pericolul este că am putea ajunge să avem, în același timp, prețuri ridicate, credite scumpe și o încetinire suplimentară a creșterii economice”, a conchis expertul.

La rândul său, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, a catalogat decizia BNM drept una așteptată.

„Există două probleme: majorarea ratei de bază nu influențează și nu schimbă nimic. Deocamdată, întreaga inflație este una importată – este vorba despre resursele energetice. Data trecută (în 2022 – n. r.), legătura era mai puternică. În prezent, singurul efect al ratei de bază s-ar putea reflecta în creșterea dobânzilor la valorile mobiliare de stat”, a menționat Ioniță.

Potrivit expertului, inflația va depăși în curând nivelul anterior al ratei de bază, de 9%. Acesta a remarcat că tarifele la încălzire au fost deja majorate, iar în perioada următoare sunt așteptate și scumpiri ale energiei electrice.

„Efectele (scumpirilor din sectorul energetic – n. r.) se vor resimți în toate celelalte domenii, dar nu la fel de puternic ca în 2022”, a conchis Ioniță.

Ce spune prim-ministrul Tofan

Majorarea ratei de bază a fost comentată și de premierul Vasile Tofan, pe 5 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă dedicate primelor 100 de zile de activitate ale Guvernului său. Acesta a subliniat că independența Băncii Naționale este o caracteristică a unui stat cu instituții puternice.

„În fiecare stat democratic din lume, regulatorul monetar are independență și ei decid rata în baza indicatorilor inflaționiști, nu în baza telefonului care vine de la Guvern”, a declarat premierul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: