border.gov.md/ imagine-simbol

Un locuitor din Comrat, bănuit de organizarea migrației ilegale a unui ucrainean. Suspectul ar fi primit $4 500

Un locuitor din Comrat este cercetat într-un dosar penal pentru organizarea migrației ilegale pentru un cetățean ucrainean. Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), cel din urmă ar fi oferit suma de $4 500 ca să-i fie asigurată trecerea ilicită a frontierei din Ucraina în Republica Moldova și ulterioara deplasare spre Uniunea Europeană. 

În cadrul cauzei penale a fost stabilit că, cetățeanul Republicii Moldova în complicitate cu un cetățean al Ucrainei au organizat trecerea frauduloasă a frontierei de stat pentru un bărbat ucrainean. Bănuiții au reușit să asigure intrarea în Moldova, prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Perjei, unde și a fost depistat imigrantul. Din cercetări s-a aflat că victima ar fi achitat $4 500.

În baza materialelor acumulate au fost desfășurate percheziții la domiciliul conaționalului, de unde s-au ridicat telefoane mobile, care ar fi fost folosite în timpul comiterii infracțiunii, dar și alte probe concludente pe cauza penală.

Cercetările continuă cu scopul elucidării circumstanțelor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

Aqua park-ul din Sociteni, verificat după incidentul cu fetița aflată la un pas de înec: ce nereguli au fost depistate

Aqua park-ul din Sociteni, unde o fetiță a fost la un pas de înec după ce părul i-a fost prins în sistemul de filtrare al piscinei, a fost verificat de inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC). Controlul a scos la iveală mai multe încălcări, inclusiv lipsa panourilor de avertizare și a informațiilor despre riscurile pentru vizitatori.

Potrivit unui comunicat al ISSPNPC, controlul inopinat a fost dispus imediat după incident, pentru verificarea respectării cerințelor legale privind siguranța serviciilor prestate consumatorilor.

Inspectorii au verificat condițiile de prestare a serviciilor, funcționarea instalațiilor și echipamentelor, precum și modul în care vizitatorii sunt informați despre eventualele riscuri.

În urma verificărilor, au fost constatate mai multe încălcări. Printre acestea se numără lipsa panourilor de avertizare privind pericolele la echipamentele de agrement acvatic, dar și lipsa instrucțiunilor de utilizare și protecție pentru consumatori.

De asemenea, inspectorii au depistat deficiențe privind informarea vizitatorilor despre serviciile oferite și riscurile asociate, pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional.

ISSPNPC precizează că au fost identificate și alte neconformități care nu țin de competența instituției, acestea fiind transmise autorităților responsabile.

Inspectoratul anunță că va monitoriza procesul de remediere a deficiențelor și conformarea operatorului economic cu prevederile legale.

Incidentul de la aqua park-ul din Sociteni a avut loc la sfârșitul lunii iunie, când o fetiță a rămas blocată sub apă după ce părul i-ar fi fost aspirat de sistemul de filtrare al piscinei. Potrivit martorilor oculari, copila a fost scoasă din bazin de salvatori, în stare inconștientă, și transportată la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: