Андрей Мардарь / NewsMaker

Un maraton de vaccinare va fi organizat în orașul Briceni și Edineț. Va avea loc în acest weekend

În acest weekend, pe 5 și 6 iunie, în orașul Briceni și Edineț va fi organizat un maraton de vaccinare. Cetățenii vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare, doar cu buletinul de identitate.

Mai exact, în perioada 5 – 6 iunie, în orașul Edineț vor fi amenajate trei puncte de vaccinare în trei locații diferite. Este vorba de piața „Ștefan cel Mare” de pe strada Independenței, regiunea piețelor centrale și agricole și pe teritoriul Gării Auto Inter-rurală. Punctele de vaccinare vor activa în intervalul orelor 9:00 și 16:00.

La Briceni, maratonul se va desfășura duminică, 6 iunie, în intervalul orelor 9:00 – 15:00. Potrivit organizatorilor, va fi amenajat un punct de vaccinare pe strada Independenței.

Amintim că, în perioada 28-30 mai, la Palatul Republicii din Chișinău, a fost organizat un maraton de vaccinare. În cadrul acestuia au fost imunizate peste 5500 de persoane.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, mesaj de la Varșovia: „Moldova este mândră să fie alături de Polonia”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită oficială la Varșovia, unde a susținut marți, 8 iulie, un discurs în cadrul conferinței comune cu omologul său polonez, Andrzej Duda. În declarațiile sale, șefa statului a evidențiat relațiile strânse dintre cele două țări, „bazate pe încredere, solidaritate și obiective comune”, menționând că parteneriatul moldo-polonez este „mai solid ca niciodată”.

Maia Sandu a apreciat sprijinul Poloniei pentru Republica Moldova în momentele de criză, precum pandemia, criza energetică și valul de refugiați, dar și susținerea oferită în parcursul european al țării.

„Polonia a fost de mult timp o sursă de inspirație pentru Moldova — prin transformarea sa democratică, modernizarea economică și parcursul său de succes către integrarea europeană”, a subliniat președinta.

Președinta a remarcat că Polonia a devenit recent a 20-a cea mai mare economie a lumii și a apreciat că „familiile poloneze nu au trăit niciodată mai bine — pentru că s-a investit în reforme și s-a construit un stat ancorat în valorile europene”.

Președinta Moldovei a amintit sprijinul oferit de Polonia în momente-cheie pentru țara sa, inclusiv în crizele pandemiei, energetice și în gestionarea refugiaților.

„În 2021, când Rusia a transformat gazul într-o armă, Moldova a făcut prima achiziție de gaz de pe piața liberă — și am apelat la o companie poloneză. Asistența poloneză face o diferență reală în comunitățile din întreaga Moldovă — modernizând școlile noastre, spitalele și instituțiile locale. Ne-ați ajutat să dotăm forțele noastre de ordine cu expertiză și echipamente pentru a rămâne reziliente într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex. Ați sprijinit antreprenorii moldoveni — inclusiv prin finanțare din partea Băncii de Dezvoltare Poloneze  pentru întreprinderile mici și mijlocii”, a subliniat Sandu.

Șefa statului a vorbit și despre cooperarea economică, menționând că „asistența poloneză face o diferență reală în comunitățile din întreaga Moldovă — modernizând școlile noastre, spitalele și instituțiile locale”. Ea a amintit investițiile poloneze, inclusiv achiziția Purcari de către Grupul Maspex: „Acest parteneriat oferă produselor moldovenești acces la o rețea regională de distribuție puternică, un impuls important pentru exporturile noastre — și transmite un mesaj clar că Moldova este deschisă pentru afaceri”.

Președinta a încurajat firmele poloneze să investească în Moldova.

„Moldova oferă o bază eficientă din punct de vedere al costurilor și prietenoasă cu mediul de afaceri pentru acces pe piețe românească și ucraineană. Având o piață internă mai mică, suntem obligați, ca țară, să construim cea mai competitivă platformă de export din regiune și dorim ca firme poloneze ambițioase să valorifice acest potențial”, a mai menționat șefa statului.

Sandu a mai menționat și legăturile culturale și umane dintre cele două popoare: „În Moldova, o comunitate mică, dar mândră, de etnie poloneză continuă să-și păstreze patrimoniul cultural — o moștenire a istoriei noastre comune. Iar în Polonia, diaspora moldovenească construiește noi punți între popoarele noastre — prin muncă, studii și viață comunitară, contribuind la economiile ambelor țări”.

Președinta a elogiat vocea Poloniei în UE și a reiterat sprijinul Moldovei pentru Ucraina: „Suntem profund recunoscători Poloniei pentru sprijinul ferm acordat Ucrainei — pentru că, sprijinind Ucraina, contribuiți la protejarea Moldovei. Țineți acest război — și imperiul din spatele lui — departe de granițele noastre, departe de casele noastre. Ucraina poartă greul acestui război — iar curajul ei apără întreaga Europă. Onorăm această jertfă”.

Maia Sandu a reafirmat angajamentul pentru integrarea europeană: „Nu cerem scurtături. Ne facem temele — pentru că credem în acest proiect. Și pentru că vrem să contribuim la el”. Ea a transmis că Moldova este pregătită să întărească Uniunea Europeană „pentru regiunea noastră, pentru securitatea granițelor și pentru viitorul Europei”.

„Moldova este mândră să fie alături de Polonia. Și împreună, suntem hotărâți să construim o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită”, a încheiat Maia Sandu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: