Un moldovean, reținut în 2022 de Tiraspol, eliberat. Chișinăul: „O detenție ilegală”

Chișinăul a anunțat pe 15 august că Tiraspolul l-a eliberat, din detenție ilegală, pe cetățeanul Republicii Moldova Vladimir Dudnic. Acesta a fost reținut în aprilie 2022. Potrivit Asociației Promo-LEX, Dudnic lucra ca ofițer în armată la Bender dar, în momentul reținerii, se afla în concediu medical. Tiraspolul l-a reținut „acuzându-l că ar fi primit bani de la o locuitoare din Tighina pentru a o ajuta să perfecteze mai rapid documentele de cetățeană a Republicii Moldova”. Urmare a ultimii decizii în privința lui Dudnic, Chișinăul a cerut Tiraspolului să elibereze și alți cetățeni ai Republicii Moldova. 

Biroul politici de reintegrare a anunțat că pe 15 august „a fost eliberat din detenție ilegală cetățeanul Republicii Moldova Vladimir Dudnic”. Cel din urmă, potrivit Chișinăului, a fost privat de libertate de către structurile de forță de la Tiraspol pe 4 aprilie 2022.

„În toată această perioadă, cazul cetățeanului Dudnic Vladimir s-a aflat constant în vizorul vicepremierului pentru reintegrare și al Biroului politici de reintegrare, fiind abordat în dialogul cu partenerii externi, precum și în cadrul platformelor de interacțiune la nivelul reprezentanților politici și al grupurilor de lucru pentru drepturile omului. Cu acest prilej, evidențiem conlucrarea activă și axată pe apărarea drepturilor omului pe acest caz de rezonanță cu Reprezentanța Oficiului Avocatului Poporului la Varnița, Misiunea OSCE în Republica Moldova și cu partenerii internaționali, care au adus un aport esențial la obținerea unui rezultat pozitiv”, au declarat reprezentanții Biroului.

Totodată, Chișinăul a îndemnat Tiraspolul să elibereze și alți cetățeni ai Republicii Moldova „care sunt ilegal încarcerați și persecutați în regiune: Ermurachi M., Dimov Al., Menzarari S., Malîșev A., Pogorlețchii V. ș.a.”.

În 2022, publicațiile din Tiraspol anunțau că Vladimir Dudnic, locuitor al Chișinăului – în vârstă de 34 de ani, a fost reținut pentru că ar fi luat bani de la locuitori ai regiunii transnistrene, după ce se înțelegea să le presteze servicii pentru obținerea cetățeniei R. Moldova, și ulterior dispărea.

Asociația Promo-Lex a declarat pe 15 august curent că Vladimir Dudnic a fost reținut, în 2022, în timp ce plecase din Chișinău spre Tighina (Bender).

„El lucra ca ofițer în armată la Tighina, dar se afla în concediu medical în acea perioadă. A doua zi, pretinsul minister al afacerilor interne de la Tiraspol a anunțat reținerea sa, acuzându-l că ar fi primit bani de la o locuitoare din Tighina pentru a o ajuta să perfecteze mai rapid documentele de cetățeană a Republicii Moldova”, a relatat Asociația din Republica Moldova.

Reprezentanții Asociației au ținut să precizeze că îi vor oferi asistență juridică lui Vladimir Dudnic.

***

În mai 2024 a fost eliberat dintr-o închisoare din Tiraspol și activistul din regiunea transnistreană Victor Pleșcanov. Aceasta a fost deținut din 2022. Liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a semnat un „decret” privind grațierea lui Pleșcanov, deși anterior a refuzat să facă acest lucru. Pleșcanov este un activist civic din regiunea transnistreană, în vârstă de 58 de ani, care în ultimii ani a avut un discurs și o poziție critică împotriva abuzurilor comise în regiunea transnistreană, iar odată cu invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022 a criticat abuzurile comise de armata rusă, inclusiv ilegalitatea dislocării acesteia în regiunea transnistreană. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Promo-LEX propune modificări la Codul electoral: Ce recomandă pentru alegerile din Găgăuzia

Promo-LEX recomandă Parlamentului să adopte rapid doar modificările necesare organizării alegerilor din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. În același timp, organizația consideră că restul amendamentelor propuse la Codul electoral trebuie supuse unui proces separat de consultare publică. Recomandările au fost transmise Parlamentului împreună cu un set de propuneri privind condițiile de vot și regulile de înregistrare a candidaților.

În special, Promo-LEX propune ca la vot să poată participa doar cetățenii înregistrați în Autonomie cu cel puțin un an înainte de scrutin. Totodată, Asociația recomandă reducerea perioadei de domiciliu pentru candidații la funcția de deputat în Adunarea Populară, de la cinci la trei ani.

În cazul candidaților la funcția de bașcan, experții consideră că aceștia trebuie să locuiască neapărat în Găgăuzia la momentul alegerilor. În plus, Promo-LEX propune anularea cerinței privind colectarea a 1.500 de semnături pentru înregistrarea candidaților la funcția de guvernator. Potrivit Asociației, acest prag „depășește unu la sută din numărul total de alegători”.

Amintim că alegerile din Găgăuzia sunt stabilite pe 15 noiembrie. Totuși, desfășurarea lor este pusă sub semnul întrebării, deoarece, în urma deciziei Curții Constituționale, vechea procedură de organizare a scrutinului în Autonomie nu mai este valabilă.

Pentru a reglementa situația, deputații PAS au elaborat modificări la Codul electoral. Președintele Adunării Populare, Valentin Gaidarji, a criticat inițiativa. Acesta a declarat că proiectul este promovat în grabă, fără consultări cu Comratul, iar cei 32 de deputați PAS l-ar fi semnat practic în „două minute”.

Recent, președinta Maia Sandu a declarat că alegerile din Găgăuzia „ar putea avea loc până la sfârșitul anului”, fără să confirme data de 15 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: