Facebook/Porțevschi Vasile

Un nou deputat PAS în Parlament. Curtea Constituțională a validat mandatul 

Curtea Constituțională a validat mandatul atribuit lui Vasile Porțevschi, candidat supleant pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Hotărârea a fost luată pe 4 august curent, fiind examinată propunerea Comisiei Electorale Centrale de a-i valida mandatul candidatului supleant.

La ședință a participat vicepreședintele CEC Pavel Postica, reprezentanți ai Parlamentului și persoana vizată. Astfel, propunerea Comisiei a fost susținută de cei prezenți în sală. În urma deliberărilor, Curtea a validat mandatul deputatului.

Vasile Porțevschi va ocupa fotoliul de deputat al lui Vladimir Bolea, după ce cel din urmă a ales să conducă Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, fiind promovat în funcția de ministru de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit CEC, Dimitrioglo Svetlana, care urma să vină în Parlament în locul lui Bolea, a scris o declarație prin care a refuzat mandatul de deputat.

Potrivit PAS, Porțevschi Vasile s-a născut în 1988. Acesta locuiește în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni și ocupă, la moment, funcția de președinte al Organizației Teritoriale Nisporeni PAS.

Porțevschi este, de meserie, profesor. În prezent, acesta activează în calitate de cadru didactic în cadrul școlii profesionale din Nisporeni. Anterior, în 2012-2015, a ocupat funcția de consultant juridic în comuna Boldurești, în cadrul Consiliului Național de asistență juridică garantată de stat.

Potrivit declarației sale de avere, pe parcursul anului 2021, Porțevschi Vasile a obținut un venit în valoare de puțin peste 155 de mii de lei din activitatea sa în calitate de profesor și 1500 de lei cu titlu de indemnizație pentru consilieri. Totodată, în 2021, el a obținut, potrivit declarației de avere, 13.200 lei după ce a oferit servicii de consiliere unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Porțevschi mai declară o casă de locuit, în valoare aproximativă de 20 mii lei, obținută în anul 2014, în urma unei donații. La categoria datorii, Porțevschi trece un credit în valoare de 260 mii lei, pe care l-a accesat anul trecut, în 2021, și pe care își asumă să-l întoarcă până în anul 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Urmărire nocturnă la Dubăsari: un șofer ar fi tamponat intenționat mașina Poliției. Este cercetat pentru braconaj și amenințare cu moartea

În raionul Dubăsari, un șofer nu s-a conformat somațiilor polițiștilor de a opri, în timp ce aceștia desfășurau acțiuni de prevenire și combatere a braconajului. Ulterior, bărbatul ar fi tamponat intenționat automobilul de serviciu al Poliției, după care și-a continuat deplasarea. La scurt timp, a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei gospodării. Acesta a refuzat să prezinte automobilul pentru examinare, astfel că vehiculul a fost ridicat, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în acest caz au fost inițiate două cauze penale – una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor și alta pentru vânatul ilegal.

Pe 8 noiembrie, IGP a anunțat că „polițiștii documentează un caz de braconaj, însoțit de amenințări cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și cu nimicirea bunurilor, după ce un automobil al Poliției a fost deteriorat în timpul intervenției”.

Potrivit instituției, incidentul a avut loc în seara zilei de 7 noiembrie, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului. „În timpul intervenției, oamenii legii au observat un Ford, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea. În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de model Dacia Duster, după care și-a continuat deplasarea. Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit IGP, în acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru amenințarea cu moartea, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu nimicirea bunurilor, iar cealaltă pentru vânatul ilegal. „Bărbatul, originar din Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore. Proprietarul a refuzat categoric să prezinte automobilul de marca Ford pentru examinare. În acest context, mașina a fost ridicată, iar Poliția va întreprinde acțiunile procesuale necesare în vederea percheziționării mașinii, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a comunicat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: