Facebook/Maia Sandu

„Un pas important în drumul Moldovei spre UE”. Reacția Maiei Sandu după anunțul privinda lansarea negocierilor de aderare

Președinta Maia Sandu a salutat anunțul autorităților de la Bruxelles privind începerea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Moldova și Ucraina. Șefa statului a menționat că acesta este un pas important în parcursul țării noastre spre UE.

Sunt încântată să salut anunțul făcut de președinția belgiană a UE cu privire la primele conferințe interguvernamentale cu Moldova și Ucraina la 25 iunie. Acesta este un pas important în drumul Moldovei spre UE și spre o Europă mai puternică și mai unită”, a scris Maia Sandu pe contul său de X, pe 15 iunie.

Precizăm că președinția belgiană a anunțat că Republica Moldova și Ucraina vor începe oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe 25 iunie. Atunci vor avea loc primele conferințe interguvernamentale cu cele două țări, care marchează deschiderea negocierilor de aderare.

***

Republica Moldova și Ucraina sunt țări-candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană din iunie 2022. În decembrie 2023, Consiliul European, format din liderii statelor-membre UE, a decis începerea negocierilor de aderare cu cele două țări.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Premierul a povestit cum a încercat să vândă țigări în Olanda: „Au înțeles că nu sunt contrabandist, dar student amărât”

Premierul Vasile Tofan a povestit cum, în perioada studenției în Olanda, a încercat să vândă țigări pentru a câștiga bani din diferența de preț dintre R. Moldova și Rotterdam. El a povestit acest lucru la ceremonia aniversară dedicată celor 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal al R. Moldova, menționând că a fost o experiență din care a avut de învățat. În același discurs, oficialul s-a referit la o experiență legată de Serviciul Vamal din R. Moldova. Totodată, în contextul apelurilor sale de la începutul mandatului de a reduce cheltuielile bugetare, a mulțumit instituției pentru că a ales să facă ceremonia modest.

La începutul discursului său, premierul a mulțumit Serviciului Vamal „pentru faptul că a răspuns apelului din partea Guvernului de a ține aceste manifestări într-o manieră respectuoasă, care pune accent pe celebrare, dar, în același timp, cu modestie”. „Poate inițial era o idee să facem o manifestare mai pompoasă, într-un palat mai mare, și domnul Vrabie și-a dorit să o facă mai corespunzătoare la cei 35 de ani, dar îi sunt foarte recunoscător că dumnealui a arătat deschidere și a făcut-o mai modest. Pentru că mi se pare, acest cadru, lângă biroul Serviciului, sub acești copaci, cu copiii care strigă alături, nu neapărat este mai prost, pentru că focusul trebuie să fie nu pe măreția palatului, știți, și bogăția fourchette-ului”, a adăugat Tofan.

Ulterior, Tofan a povestit cum a încercat să vândă țigări în Olanda.

„Eram student sărac în Olanda, dar foarte sărac. Și ca fiecare student sărac, încerci să găsești să faci niște bani. (…) M-am uitat care e prețul țigărilor la Rotterdam, prețul țigărilor în Moldova. Am cumpărat două cartușe, le-am pus pe un site de anunțuri în Olanda. Două zile mai târziu, am fost contactat de biroul vamal. Au venit la mine acasă, m-au întrebat ce-i cu anunțul meu, m-au întrebat dacă am un depozit undeva, m-au rugat să vadă subsolul casei. Era o cameră de cămin, nici nu avea subsol. Au stat de vorbă cu mine 10 minute. Au înțeles că nu sunt eu contrabandist, dar sunt student amărât care a încercat și el să câștige 10 euro și m-au lăsat să plec”, a relatat premierul.

Tofan a spus că această experiență a fost una din care a avut de învățat.

„Experiența asta a rămas cu mine, pentru că mi-am spus: uite, totuși, cât de exigent, dar și respectuos poate să fie un serviciu public. Nu au insistat să-mi dea o amendă. Au înțeles că, mă rog, e un student care a călcat puțin pe alături. (…) Pentru mine e un învățământ important, pentru că eu cred că asta-i scopul unui serviciu public, mai ales al unui serviciu de control: acolo unde este risc mare, unde este abuz – să intervii. Acolo unde sunt mici greșeli – să fii mai tolerant. Și cred că e provocarea asta inclusiv pentru noi, să ne focusăm nu atât de mult, maniacal focusat, pe procedură, dar să ne focusăm în primul rând pe riscuri. Resursele mici pe care le avem noi să le canalizăm acolo unde riscurile sunt mai mari și unde abuzurile sunt mai mari”, a comunicat premierul.

Ulterior, Tofan a povestit despre un alt caz legat de vamă, care a avut loc în 2022.

„Țineți minte perioada asta când erau tiruri interminabile la frontieră? (…) Erau bătăi între șoferi, erau oameni aduși la disperare după 5-6 zile stat acolo, nedormit, nespălat, nemâncat. (…) Lucram pentru un vinificator atunci și aveam câteva tiruri blocate și ne ardeau contractele acolo, cu marele retail românesc. Am avut tentația să sun pe cineva și chiar am obținut telefonul domnului Talmazan de atunci. Nu-l cunoșteam. Știți, și m-am gândit să sun, să nu sun. Am principiul acesta, totuși, să nu intervin, să nu sun. N-am sunat. Din fericire, situația s-a rezolvat. (…) Rugămintea mea e să ajungem la un sistem care să nu necesite sunete”, a comunicat Tofan.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: