Imagine simbol

„Un prieten și partener”: Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței Statelor Unite

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova este mândră să numească Statele Unite ale Americii un prieten și partener. Potrivit acesteia, timp de două secole și jumătate, America a demonstrat că libertatea dăinuie. Declarațiile au fost făcute pe o rețea de socializare, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii.

„Felicitări poporului Statelor Unite ale Americii cu ocazia a 250 de ani de independență. Timp de două secole și jumătate, America a demonstrat că libertatea dăinuie. Moldova este mândră să numească Statele Unite un prieten și partener. La mulți ani de Ziua Independenței!”, se arată în mesajul președintei Republicii Moldova.

Amintim că, cu ocazia a 250 de ani de la independența Statelor Unite ale Americii, clădirea Parlamentului Republicii Moldova, Arcul de Triumf și clădirea Primăriei Chișinău au fost iluminate în culorile drapelului american în seara de 3 iulie și vor fi iluminate din nou în seara de 4 iulie. Totodată, Ambasada SUA în Republica Moldova a anunțat un „spectacol grandios de artificii” pentru seara zilei de 4 iulie în centrul capitalei.

Menționăm că, pe 1 iulie, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău a organizat o recepție oficială cu prilejul celei de-a 250-a aniversări a proclamării independenței Statelor Unite. Șefa statului Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au lipsit de la recepție. Președinția a explicat absența șefei statului prin faptul că nivelul de reprezentare a fost stabilit conform uzanțelor diplomatice. „Anul acesta, recepția a fost organizată de Însărcinatul cu Afaceri, întrucât noul Ambasador al SUA nu a sosit încă la Chișinău”, a comunicat instituția prezidențială, menționând că Republica Moldova a fost reprezentată la nivel de prim-ministru.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: