Наша партия/Facebook

Un primar din Anenii Noi, transportat la spital de urgență. Ușa de la apartamentul său ar fi fost incendiată

Primarul satului Merenii Noi, raionul Anenii Noi, Andrei Druzi, a fost transportat la spital, după ce a fost depistat în stare de inconștiență. Oamenii legii au pătruns în locuință după ce au fost alertați despre faptul că niște necunoscuți au încercat să incendieze ușa apartamentului pe care o închiria primarul. Incidentul s-a produs în noaptea de 22 ianuarie.

Potrivit ofițerului de presă al IP Anenii Noi, Olesea Gherman, poliția a fost alertată la ora 1:45. Din primele investigații, niște persoane necunoscute au dat foc unor haine în fața ușii de la apartament.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) Liliana Pușcașu a confirmat incidentul: „A ars ușa unui apartament, în interior a fost depistată o persoană. A fost preluată de urgență. Pompierii au deblocat ușa. Cazul se cercetează”.

Poliția susține că Andrei Druzi era în stare de inconștiență. El a fost transportat la spitalul raional din Anenii Noi, pentru îngrijiri medicale. În prezent, starea sa este stabilă.

Vecinii le-au spus oamenilor legii că Andrei Druzi se afla în greva foamei din 18 ianuarie.

Anterior, primarul din satul Merenii Noi, Anenii Noi, a anunțat că a intrat în greva foamei în semn de protest față de fărădelegile comise de unii consilieri. Andrei Druzi acuză aleșii locali de blocarea tuturor inițiativelor sale pentru a-i sabota activitatea și într-un final, pentru a-l discredita în fața sătenilor, care și-au dat votul pentru el la alegerilor locale din 2019.

Andrei Druzi a declarat că, de fapt, conflictul a început de la o întreprindere municipală, pentru care aleșii locali au cerut efectuarea unui audit. În urma verificărilor, directoarea întreprinderii a demisionat, iar acum activitatea acesteia este blocată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: