Poliția Republicii Moldova

Un șofer beat a tamponat patru polițiști la Bălți. Două victime sunt în stare gravă (FOTO)

Patru polițiști au avut de suferit în urma unui accident rutier care s-a produs în noaptea de 25 aprilie în municipiul Bălți. Unul dintre ei a fost strivit de un automobil în timp ce documenta un șofer în stare de ebrietate la volan.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 01.55. Un echipaj de patrulare al Direcției de patrulare Nord a INSP, aflându-se pe strada Aerodromului din municipiul Bălți, a stopat un automobil marca Opel, care se deplasa neuniform. Mașina era condusă de un tânăr de 19 ani, care transporta un pasager de 20 de ani. În urma testării alcoolscopice, s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat.

Tânărul a fost înlăturat de la volan, fiind solicitată intervenția altui echipaj, pentru evacuarea automobilului la parcarea specială.

Ajunși la fața locului, polițiștii din al doilea echipaj au continuat procedura de documentare împreună cu colegii din primul echipaj, având cu toții girofarele automobilelor de serviciu conectate regulamentar.

La un moment dat, din direcția străzii Ștefan cel Mare spre Aerodromului, cu viteză excesivă, a venit un automobil marca Toyota, conducătorul căreia a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în automobilele ce staționau pe acostament. În urma impactului, un polițist de 28 de ani a fost lovit, iar un alt polițist de 31 de ani a fost strivit între cele două mașini. Alți doi polițiști, dar și persoanele aflate la fața locului, s-au ales cu diverse traumatisme.

În rezultatul documentării cazului s-a stabilit că la volanul automobilului Toyota se afla un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l, având ca pasageră o femeie de 47 de ani.

Inițial, șoferul din automobilul Toyota a încercat să mintă, declarând că la volan s-ar fi aflat femeia.

Actualmente, doi polițiști se află la spitalul de urgență din Bălți în stare gravă și alți doi sunt internati în stare de gravitate medie.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova
Poliția Republicii Moldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: