The Lithuania Tribune

„Următoarea țintă ar putea fi Moldova, România”. Președintele Lituaniei, despre războiul lui Putin

Președintele Lituaniei Gitanas Neuseda consideră că dacă Ucraina nu va învinge în războiul declanșat de Vladimir Putin, următoarele ținte ale Kremlinului ar putea fi Republica Moldova, Polonia, România, dar și alte țări. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru  Al Jazeera.

„Cred că dacă Putin va avea noroc, ar putea veni și la noi. Și nu este vorba doar despre Lituania. Următoarea țintă ar putea fi Moldova, România, Țările Baltice, Polonia. Acest imperiu are pofte nelimitate”, a declarat oficialul pentru postul de televiziune Al Jazeera.

Președintele Lituaniei a mai spus că securitatea țării sale depinde numai de finalul războiului din Ucraina. „Singurul scenariu care ne va proteja țara de agresiunea lui Putin este succesul Ucrainei. Dacă Putin va fi oprit, ar putea fi sfârșitul erei sale”, a spus Nauseda.

Întrebat de jurnaliști ce părere are despre amenințările Rusiei cu privire la armele nucleare, acesta a subliniat că trebuie făcut tot posibilul pentru a opri agresiunea Rusiei: „Dacă nu vom face nimic, atunci pentru Putin va fi o provocare directă să își continue acțiunile”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

agora.md/imagine simbol

Escrocii se dau angajați ai Termoelectrica și amenință cu deconectarea de la servicii: avertismentul întreprinderii

Persoane necunoscute, care pretind că sunt reprezentanți ai Termoelectrica, contactează telefonic consumatorii întreprinderii, le solicită date cu caracter personal și îi amenință cu deconectarea de la servicii. Informația a fost comunicată de reprezentanții Termoelectrica, care au atenționat consumatorii că este vorba despre apeluri frauduloase.

În seara zilei de 4 noiembrie, reprezentanții Termoelectrica au anunțat că a fost identificată o nouă tentativă de înșelătorie.

„Cum acționează escrocii? Se prezintă drept angajați ai „Termoelectrica” S.A. Invocă necesitatea verificării sau înlocuirii contoarelor de apă caldă menajeră. Solicită numele, adresa de domiciliu și datele din buletinul de identitate. Amenință cu deconectarea de la servicii în cazul refuzului de a furniza informațiile solicitate”, au comunicat reprezentanții întreprinderii.

În acest context, reprezentanții Termoelectrica au precizat că instituția nu solicită telefonic date din buletinul de identitate, date bancare, coduri primite prin SMS sau alte informații confidențiale. „Verificarea contoarelor de apă caldă menajeră se efectuează conform procedurilor stabilite. Inspectarea instalațiilor din apartamente de către reprezentanții întreprinderii are loc în baza unei solicitări depuse preventiv de proprietar la Ghișeul Unic al „Termoelectrica” S.A. sau prin poșta electronică. Respectiv, reprezentanții „Termoelectrica” S.A. contactează telefonic consumatorii DOAR pentru a coordona data și ora vizitei, în funcție de disponibilitatea acestora, fără a solicita date cu caracter personal sau alte informații confidențiale. Reprezentanții „Termoelectrica” S.A. dețin legitimații de serviciu care confirmă statutul de angajați ai întreprinderii și pe care sunt obligați să le prezinte la solicitarea consumatorilor”, au adăugat reprezentanții întreprinderii.

Reprezentanții Termoelectrica au îndemnat consumatorii să sesizeze poliția în cazul unor tentative de înșelătorie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: