Curentul.md

„Urmează să iau o decizie”. Vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, indignat de candidatura partidului la prezidențiale

Vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Eremei Priseajniuc, critică înaintarea la alegerile prezidențiale din partea PSDE a ex-ministrului Apărării, Valeriu Pleșca, care nu este membru de partid. El susține că acest lucru „subminează” încrederea în procesul democratic intern al PSDE și „devalorizează” membrii formațiunii. Politicianul a comunicat că, în lumina acestui eveniment, urmează să ia o decizie cu privire la activitatea sa de vicepreședinte și membru al PSDE. Precizările au fost făcute într-o declarație publicată pe Facebook, în data de 31 iulie. 

În urma unei reflecții profunde asupra direcției pe care o urmează Partidul Social Democrat European, mă simt obligat să îmi exprim nedumerirea și îngrijorarea cu privire la recentele decizii luate de președintele partidului. Promovarea unui candidat din afara partidului pentru alegerile prezidențiale subminează încrederea în procesul nostru intern democratic și devalorizează semnificația membrilor proprii ai partidului, care, după opinia mea, sunt personalități capabile să rezolve orice problemă a țării. De aceea, acest act nu corespunde normelor democratice și demonstrează o lipsă de respect față de propriii colegi și membri”, a comunicat Eremei Priseajniuc.

Vicepreședinte PSDE a menționat că, în opinia sa, procesele decizionale trebuie să fie transparente și incluzive, sugerând că nu așa avut loc desemnarea lui Valeriu Pleșca candidat al formațiunii pentru scrutinul prezidențial, care va avea loc în această toamnă.

În acest context, urmează să iau o decizie referitoare la activitatea mea de vicepreședinte și membru de partid. Sper că această reflecție va sublinia necesitatea unui dialog intern mai profund și a unei realinieri cu valorile noastre fundamentale, dar și va schimba atitudinea conducerii partidului față de propriii membri. Știu că printre membrii partidului sunt colegi care împărtășesc viziunea mea pentru un partid dedicat binelui comun”, a conchis el.

PSDE nu a comentat deocamdată acuzațiile lui Eremei Priseajniuc.

***

Precizăm că, pe 31 iulie, în cadrul unui briefing de presă, președintele PSDE, Ion Sula, a anunțat că pretendentul formațiunii sale la alegerile prezindențiale va fi ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Acesta a precizat că desemnarea candidatului a avut loc în urma „discuțiilor și consultărilor” cu membrii PSDE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reprezentantul „Osetiei de Sud” în Transnistria, o nouă apariție la Tiraspol în pofida interdicției de intrare în Moldova. S-a întâlnit cu Krasnoselski

Reprezentantul autoproclamatei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, Vitali Iankovskii, aflat în centrul unui scandal privind prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova, în condițiile în care are interdicție de intrare în țară, a avut marți, 26 august, o întrevedere cu liderul de facto din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski. Întâlnirea a avut loc la Tiraspol.

Pe lângă Krasnoselski și Iankovskii, la întrevedere au participat și reprezentantul autoproclamatei republici Abhaziei în Transnistria, Alexandr Vataman, precum și așa-numitul „ministru de externe” al regiunii, Vitalii Ignatiev. Potrivit unui comunicat al administrației nerecunoscute de la Tiraspol, interlocutorii au discutat despre cooperarea dintre cele trei entități și despre evoluțiile de pe plan internațional.

Amintim că Vitali Iankovskii s-a mai aflat la Tiraspol în iulie, deși a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova și i s-a interzis intrarea în țară pentru o perioadă de cinci ani la sfârșitul lunii ianuarie. Potrivit publicației „Cotidianul”, acesta a participat la evenimente comemorative dedicate așa-zisei „dislocări” a pretinselor „forțe de menținere a păcii” în regiunea transnistreană și a fost surprins în fotografii alături de lideri locali, inclusiv de Vitalii Ignatiev.

Poliția de Frontieră a confirmat că Iankovskii nu a trecut frontiera de stat prin punctele de trecere controlate de autoritățile constituționale, după ce a părăsit țara, în ianuarie 2026.

Pe 12 august, ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a spus că Iankovskii ar fi putut pătrunde pe teritoriul țării folosind o altă identitate sau traversând ilegal frontiera.

***

Osetia de Sud și-a declarat independența în decembrie 1991. Până în prezent, independența sa a fost recunoscută doar de Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Siria. Republica Moldova nu recunoaște independența Osetiei de Sud și consideră teritoriul acesteia parte a Georgiei.

Din 2006, Osetia de Sud și regiunea transnistreană se recunosc reciproc drept state independente.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: