Poliția de Frontieră: reprezentantul Osetiei în Transnistria nu a trecut vama cu Moldova. Sandu: „Nu cred că a venit din cer”

Reprezentantul autoproclamatei republici Osetia de Sud, Vitali Iankovskii, declarat persona non-grata în Moldova până în 2031, nu a trecut frontiera de stat prin punctele de trecere controlate de autoritățile constituționale, după ce a părăsit țara, în ianuarie 2026. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de Poliția de Frontieră. Întrebată cum acesta a ajuns recent la Tiraspol, președinta Maia Sandu a amintit că Moldova nu controlează întregul segment al frontierei sale.

„Potrivit datelor deținute de Poliția de Frontieră, persoana la care faceți referire nu a înregistrat traversări ale frontierei de stat a Republicii Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat, ulterior datei de 24.01.2026, când a părăsit teritoriul țarii noastre”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră la solicitarea NM, pe 6 august.

Solicitată să comenteze cazul, președinta Maia Sandu a spus că există mai multe ipoteze care urmează să fie verificate.

„Nu a trecut prin punctele de trecere vamale controlate de Republica Moldova. Trebuie să investigăm, dar trebuie să ținem minte și că avem un sector de hotar pe care autoritățile constituționale nu îl controlează. (…) Nici eu nu cred că a venit din cer. Avem de la instituții această cofirmare că nu a trecut cel puțin cu numele pe care îl cunoaștem noi, cu pașaportul lui. Ar putea să fie un mic risc că a trecut cu un nume diferit. Asta urmează să identificăm”, a declarat Maia Sandu la JurnalTV.

Amintim că, pe 4 august, publicația „Cotidianul” a scris că Vitali Iankovskii, reprezentantul așa-numitei republici Osetia de Sud în regiunea transnistreană, a participat la sfârșitul lunii iulie la evenimente organizate la Tiraspol cu ocazia marcării pretinsei „dislocări” a așa-ziselor „forțe de menținere a păcii”. Acesta a fost fotografiat alături de lideri ai administrației de facto din regiune, inclusiv de Vitalii Ignatiev, responsabilul de „relații externe”.

Cazul a stârnit întrebări deoarece, în februarie 2026, autoritățile de la Chișinău i-au interzis lui Iankovskii accesul în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani. Pe 5 august, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu știe cum acesta a ajuns la Tiraspol, iar ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a precizat că subiectul ține de competența instituțiilor responsabile de controlul frontierei și securitatea națională.

Între timp, Inspectoratul General pentru Migrație a confirmat pentru Zona de Securitate că decizia prin care Vitali Iankovskii a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova rămâne în vigoare până în 2031.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: