Andrei Năstase
NewsMaker

Usatîi sugerează că Năstase și Ivanov ar fi fost finanțați de Dodon. Reacția liderului Platformei DA

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi susține că deține mai multe documente care demonstrează că Igor Dodon a primit 11 milioane de euro din Federația Rusă. Din acești bani, președintele în exercițiu ar fi finanțat campania electorală proprie, dar și a altor doi dintre cei opt candidați înscriși în primul tur de scrutin. Primarul de Bălți a precizat că este vorba despre doi „candidați spoileri – V.I și A.N”.

„Am niște documente pe care le-am obținut din Federația Rusă. care demonstrează o analiză a cheltuielilor lui Dodon care au fost prezentate în Federația Rusă, unde sunt idicați peste 11 milioane de euro. Deci merge vorba despre campania pre electorală de trei luni de zile și turul I și turul II, adică cinci luni de zile”, a declarat Renato Usatâi în cadrul talk-showului „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Renato Usatîi susține că, pe lângă cheltuieli legate de consultanți politici, mass media, cheltuieli de transport, inclusiv avia, etc., acesta ar fi achitat bani și unor contracandidați.

„Pentru propaganda timp ce cinci luni s-au cheltuit 1.200.000 de euro, contra propaganda – 2.100.000 de euro. Pentru organizațiile pentru tineret – 850.000 de euro, Candidați spoileri, doi, perioada de cinci luni, în total – 1.120.000 de euro. În raport numele acestor candidați sunt abriviaturile V.I și A.N ”, a mai precizat Usatîi.

Deși Usatîi nu a pronunțat vreun nume complet, Andrei Năstase a venit cu o reacție. Într-un live pe pagina sa de Facebook, acesta i-a cerut primarului de Bălți să prezinte probe și s-a arătat hotărât să apeleze în instanță.

„Atunci când vom avea justiție independentă în Republica Moldova, va fi deferit justiției fiecare individ care încearcă să ne spurce spațiul mediatic, spațiul public cu tot felul de invenții penibile. Mă voi adresa instanțelor de judecată și procuraturii să investigheze toate porcăriile care apar în spațiul public în ultima vreme”, a declarat Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA a reiterat îndemnul către alegători, de a o susține pe Maia Sandu în cadrul scrutinului din 15 noiembrie.

Am contactat-o pentru un comentariu și pe candidata Partidului „ȘOR” la alegerile prezidențiale. Până la această oră, Violeta Ivanov nu ne-a răspuns la mesaj.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: