Facebook/Centrul Naţional Anticorupţie

Utilaje neutilizate, dar deservite tehnic? Fost șef de la „Spații Verzi”, vizat de percheziții

Un fost șef al „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, întreprindere municipală din Chișinău, este bănuit că ar fi semnat contracte fictive de deservire tehnică a unor utilaje care nu erau puse în funcțiune, cauzând daune considerabile bugetului instituției. În acest context, reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii municipiului Chișinău, desfășoară percheziții. Dacă va fi găsit vinovat, fostul conducător riscă o amendă de până la 92 500 de lei sau până la 6 ani de închisoare.

Pe 22 mai, reprezentanții CNA au anunțat că, împreună cu procurorii municipiului Chișinău, desfășoară percheziții într-o cauză penală în care este vizat un fost conducător al „Asociației de Gospodărire a Spațiilor Verzi”. Acesta este bănuit că, în perioada exercitării funcției de conducere, ar fi cauzat bugetului întreprinderii municipale daune în proporții considerabile. 

„În perioada anului 2023 – aprilie 2025, funcționarul, acționând prestabilit cu alte persoane publice din cadrul subdiviziunii gestionate și reprezentanți ai operatorilor economici, din interes material și în interesul terților, ar fi semnat contracte fictive de deservire tehnică a unor utilaje multifuncționale, contrar manualelor operatorului producător. Deși utilajele menționate nu ar fi fost puse în funcțiune, acestea au fost supuse lucrărilor de deservire tehnică, fiind întocmite acte fictive”, au comunicat reprezentanții CNA.

Instituția a adăugat că desfășoară acțiuni pe mai multe adrese din capitală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, pentru a stabili toate circumstanțele „comiterii infracțiunii, identificării persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora”.

Fostul conducător al întreprinderii municipale este bănuit de abuz de putere sau abuz de serviciu, infracțiune prevăzută de art. 327 alin. (1) din Codul penal. Potrivit legii, fapta comisă cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, din interes personal sau material, și care provoacă daune considerabile, se pedepsește cu amendă de până la 92 500 lei sau cu închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 2–5 ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica și-a adus tehnica în scuarul Catedralei cu scandal. Poliția a făcut cordon și s-a îmbrâncit cu un viceprimar al capitalei

O nouă zi de scandal în scuarul Catedralei din Chișinău. Termoelectrica și-a adus tehnica pentru repararea avariei la rețeaua termică, pe 7 octombrie, însă cu ajutorul Poliției. Oamenii legii au format un cordon pentru a permite accesul unei autospeciale, iar la un moment dat s-au îmbrâncit cu viceprimarul Victor Pruteanu. Acesta acuză Poliția și întreprinderea că încalcă legea. Șeful Direcției de Poliție Chișinău, Marin Garaz, susține însă că intervenția este legală și califică acțiunile municipalității din ajun drept un „show politic”.

De dimineață, la fața locului au intervenit zeci de polițiști, precum și reprezentanți ai Primăriei Chișinău și ai Preturii Buiucani. Și de această dată, reprezentanții municipalității s-au opus accesului autospecialelor Termoelectrica pe teritoriul parcului.

Prezent la fața locului, șeful Direcției de Poliție Chișinău, Marin Garaz, a acuzat municipalitatea că ar fi organizat un „show politic” cu o zi înainte pentru a obține dividende politice.

Garaz i-a cerut lui Pruteanu să păstreze distanța față de el și ceilalți polițiști și să se adreseze Procuraturii dacă are obiecții. Totodată, l-a avertizat că va fi tras la răspundere „pentru nesubordonare”.

„Show-ul politic de ieri, prin care doriți să obțineți niște devidente, poliția nu o să primească. Poliția își face lucrul conform legii. Aveți întrebări, adresați-vă la procuratură și nu săriți aici la bătaie. Țineți distanța, vă rog, și de mine, și de colegi”, a declarat Garaz.

Viceprimarul Victor Pruteanu acuză, la rândul său, oamenii legii, precum și reprezentanții Termoelectrica, că ar fi intervenit ilegal în scuarul Catedralei.

„Cel mai grav este că orice tehnică care intră într-un loc public, unde sunt oameni, are nevoie de permis. Noi avem aici un tractor, două camioane și o macara care au intrat fără niciun permis, printre oameni, și poliția ne dădea pe noi la o parte ca tehnica respectivă să poată intra. (…) Legea e total încălcată de poliție și, respectiv, Termoelectrica”, a declarat Pruteanu.

***

Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie, primarul Ion Ceban a acuzat Termoelectrica că efectuează săpături în scuarul Catedralei fără autorizația Primăriei. Ulterior, acesta a publicat un video în care a arătat că groapa a fost acoperită la solicitarea sa. Ceban a mai anunțat că municipalitatea se va adresa Procuraturii și instanței de judecată. De cealaltă parte, directorul general al Termoelectrica, Iurie Razlovan, a declarat că în zona scuarului s-a produs o avarie, care a dus la creșterea pierderilor de agent termic. Potrivit lui, partea centrală a orașului este alimentată printr-o conexiune alternativă, însă soluția este temporară. Razlovan a făcut apel la conlucrare cu municipalitatea. Detalii – AICI.

Pe 6 octombrie, însă, scandalul din parc a continuat. Vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, a fost escortat la Poliție, după ce, potrivit oamenilor legii, ar fi încercat „să împiedice examinarea unui caz”. La fața locului au intervenit zeci de polițiști și reprezentanți ai municipalității. Primarul Ion Ceban a acuzat, din nou, Termoelectrica că intervine ilegal, fără autorizațiile necesare, și a cerut Poliției să se ocupe de tâlhării. Detalii – AICI.

În reacție, Termoelectrica a solicitat din nou acces „imediat” în scuarul Catedralei pentru repararea unei avarii la rețeaua termică. Întreprinderea a acuzat Primăria Chișinău că a împiedicat din nou intervenția echipelor și a avertizat că soluția provizorie prin care este menținută alimentarea nu poate asigura parametrii necesari în sezonul de încălzire. Potrivit Termoelectrica, reparația ar putea fi încheiată în aproximativ patru zile, dacă accesul este asigurat și lucrările se desfășoară fără întreruperi. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: